Linkuri accesibilitate

„Țara trebuie s-o înțelegi ori îi de-ajuns să-o iubești?”


Vera Tănase

Jurnal săptămânal cu Vera Tănase-Patrașcu.

Născută la 06.09.1953, în satul Nemțeni, Hîncești. Studii: Institutul Pedagogic „Ion Creangă”, filologie. Profesor de limba și literatura română (din 1974), grad didactic superior, medalia „M. Eminescu”, 2000, cetățean de onoare al mun. Hîncești. Între 1999-2014 șef-adj. la Direcția Învățământ Hîncești, din 2015 până în prezent vicepreședinte al raionului. Profesor de limba și literatura română la LT „M. Eminescu”.

Luni

Ora 5.40. De obicei, e ora când (cu mici excepții) citesc din plăcere. De ieri am revenit la „Mitologii subiective” de O. Paler. Ajung la „Lotofagii”. Că Ulise a poruncit membrilor echipajului, care, după ce au mâncat lotosul dat de lotofagi și au uitat țelul călătoriei, să părăsească țărmul, știam. Dar „Soluțiile simple sunt cele mai curajoase. Pentru adevăruri banale astăzi au fost oameni arși pe rug... Orice referire la curaj în afara memoriei e o vorbă goală...” Închid cartea.

6.15. „Fugăresc” știrile la zi. Una mai dihai decât alta. Cred că la masa multor oameni de stat de la noi, și nu numai, s-a servit lotos. Cum n-a băgat nimeni de seamă că ne-au împânzit lotofagii.

6.20. Trebuie să mă grăbesc...

7.15. Aerul tare de dimineață e amețitor, un miros cald , dulce îl îmblânzește: e Mâna Maicii Domnului care a înflorit gardul . Ce minune! Urc dealul, pădurea din dealul Mereșenilor scoate rotocoale de aburi.

Drumul e aproape pustiu. Din ce în ce mai pustiu. Nu în zadar se spune că comparațiile nasc melancolii.

Anterior, chiar și 5 ani în urmă, zeci de oameni umpleau dimineața aceste drumuri, acum „poți să tragi cu pușca”.

Marți

6.00 Încă aseară am schimbat cartea, mă încurcasem total: mitologie, realitate, subiectivitate... Acum - Andrei Pleșu „Pe mâna cui suntem? mică antologie a tragicomediei românești”

„De mult n-am avut senzația pe care o am acum. Totul mi se pare blocat pe termen indefinit... Nu-mi mai înțeleg țara, nu mai pricep metabolismul ei social și politic, nu mai pricep linia de orizont.” (Șah- mat?”) Chiar nu pricep nimic, nimic. Despre dacă îmi înțeleg țara?( E o personificare sau altă creatură metaforică?) Țara trebuie s-o înțelegi ori îi de-ajuns să-o iubești?

6.40 Telefonul. Tresar (nicidecum nu pot gândi pozitiv, la ora aceasta e ceva urgent. Doamne, păzește!)

- Alo! Sânt doamna – își spune numele – am recunoscut-o. (Dacă nu vă veți domni singură , îmi zic, renunț la redactare.) Știu că e dimineață, continuă doamna.

„Știu și eu”

Auziți?! (Nu așteptă răspuns) Primarul iară zice că dacă primesc ajutor social, trebuie să ies la lucru, în sat, să tai buruian! Da, știți ce buruian îi amu, după ploi!? Auziți? Ce de-atâta ne dă statul banii iștia ca să-și bată joc de noi primarul!?

  • Ajunge cât v-ați bătut joc de noi. Credeți că noi nu știm cine o furat miliardul!?...
    - Vă aud, încerc eu s-o întrerup. Într-adevăr, trebuie să ieșiți la munci în comunitate, așa-i legea, și, la urma-urmei, banii pe care îi primiți trebuie, într-un fel , răsplătiți. Nu puteți doar să primiți, fiindcă...
  • - Iaca, vedeți tineți cu primarul, lasă că n-a mai rămas mult, am văzut noi „pe televizor”. Trăiți pe „schinarea” noastră! Ajunge cât v-ați bătut joc de noi. Credeți că noi nu știm cine o furat miliardul!?
  • Vă rog să-mi spuneți pentru ce m-ați telefonat? Trebuie să merg la serviciu.
  • Da ce, n-ați înțeles? Cum, eu să mă duc să tai buruianul de la „astanovcă”, de la izvor? Se reia monologul mai aprig, cu mai multe amănunte.

(În sfârșit, doamna își trăgea aer, probabil, intervin)

  • Bine, doamnă, mi-i clar.
  • Ce-i clar? N-oi mai tăia eu buruian, lasă că n-o să fie cât lumea așa... N-o să mai trăiți din furat.)

Ora 6.55. Închid telefonul. Trebuie să reușesc.

Ora 7.20. Trebuie să mă grăbesc.(În cei 45 de ani de activitate neîntreruptă, întârzierile le pot număra pe degete).

Urc dealul. O pânză străvezie a acoperit zarea. Linia orizontului se contopește cu verdele încă necopt al pădurii, pierzându-se...

„Ce de-atâta ne dă nouă statul ajutoare? Trăiți pe „schinarea altora!”

„Nu-mi mai înțeleg țara... nu mai pricep linia de orizont”.

Miercuri

Ora 9.20. Peste 30 min. trebuie să cobor în sala „C. Stere”(sala este reconstruită acum doi ani din banii oferiți de Consiliul Județean Prahova cu care raionul are un acord de înfrățire), astăzi este ședință extraordinară a Consiliului Raional.

Se deschide ușa, intră un domn fost consilier.( De obicei, foarte sigur pe sine, și chiar cu un aer de superioritate, mă rog, reușise și în politică, și în afaceri acum îi merge bine.)

O ia pe departe. Povestește ceva, dar nu prea legat, cu ce se ocupă, cum îi merg treburile. Din politețe, ascult. Parcă s-ar justifica de ceva (ne întâlnisem prin primii ani ai mișcării naționale, apoi ajunsese ba pe la AMN, ba pe la socialiști ).

  • Cum ziceți? Ce-o să fie?

(Îl privesc, strâng din umeri) Întreb:

  • La ce vă referiți?
  • La politică... (vede că tac). Trebuie, trebuie schimbare. Eu sunt om serios, nu-i nicio problemă, trebuie schimbare, înseamnă că trebuie. Întotdeauna am susținut schimbarea.

Pleacă, poate nu chiar atât de sigur, dar oricum mulțumit.

„Hai, doamnă profesoară, stabilește tipologia. Pragmaticul? Adaptabilul? Flexibilul?” Chiar îmi vine greu. „Vezi că nu poți, te superi pe elevi când nu reușesc.”

Da poate aceasta se numește „reconstrucția propriului eu”?! Renunț, e prea complicat.

Joi

Ora 5.30. Aseară așa și n-am mai scos-o la capăt cu „repoziționarea” și cu „flexibilitatea”.

Care flexibilitate? Cu 78 de ani în urmă a fost primul val de deportări. Unul din episoadele care constituie istoria acestor timpuri s-ar numi așa „De ce n-a vorbit mama mea limba rusă ?”

Cei care cunosc limba rusă nu merg la prășit, cei care cunosc limba rusă nu se duc cu vaca...

Întrebarea dată a apărut, cred că, pe la începutul anilor 60. Limba rusă n-o auzeam doar la școală, dar și printre intelectualii, desigur, cei veniți în calitate de specialiști. Probabil, statutul social al acestora se relaționa direct, în ochii noștri de copii, cu cunoașterea limbii ruse. Cei care cunosc limba rusă nu merg la prășit, cei care cunosc limba rusă nu se duc cu vaca, cei care cunosc limba rusă îs șefi ș.a.m.d. Nu mai țin minte care dintre noi a fost cu întrebarea: „Mamă, mata defel nu știi limba rusă? Da vrei să te învățăm? ”Mama s-a uitat la tata, într-un anumit fel (atunci nu aveam de unde să înțelegem aluzia). Tata, un om de calmitate rar întâlnită, s-a cam răstit de data aceasta, spunându-ne să ne căutăm de ale noastre.

Mai târziu, mama singură ne-a mărturisit. În 1940, când au venit rușii, tata (născut în 1906, băiat de gospodari, făcuse școala și la țar) vorbea bine rusește. Mama, tânără (avea 25 de ani), ageră și iute din fire, s-a ambiționat și a început să învețe limba rusă cu ajutorul tatei. Până când, într-o zi, i-a spus categoric: „EU LIMBA NAȚIEI ACESTEA N-O ÎNVĂȚ! Ei, cei care își bat joc de oamenii gospodari și-s cu lodarii, să-i cinstesc, să le învăț limba?!”

La câteva luni au fost deportați fostul primar al satului, prieteni de familie, unchiul de pe tată, fost plutonier în armata română, fost șef de post etc.

Așa și n-am mai auzit-o pe mama să vorbească limba rusă, deși acum îmi dau seama c-o înțelegea( Ce comentarii f[cea uneori la știrile transmise la radio!) . Nimic n-a făcut-o să renunțe la acea hotărâre a ei. Să nu fi fost flexibilă?

Vineri

Citesc încă o dată titlul textului „Rămâne pe altă dată”( Aceeași carte a lui A. Pleșu).Citesc. Compar, involuntar, cu ceea ce am lăsat și mai las pe altă dată. (IARĂȘI COMPARAȚIE, IARĂȘI MELANCOLIE).

Mă uit la raftul cu cărți – „Taina care mă apără”, Gr. Vieru, „Icoană spartă, Basarabia”, N. Dabija; „Ochiul lui Esop”, „Groapa cu lei”, C. Tănase. Lor ce le-a rămas pe altă dată?

Ora 7.15. Urc dealul. Pădurea Mereșenilor e numai verde. Linia orizontului - un brâu de horboțică.

  • Hristos s-a înălțat!
  • Adevărat s-a înălțat!

Mâine e sâmbăta morților – Moșii de vară. (Numaidecât trebuie să mă duc la biserică). Duminică e Duminica Mare - una dintre cele mai frumoase sărbători din satul meu – pădurea și câmpurile își trimiteau, în această zi, solii pe la casele oamenilor: teiul, plopul alb se prindeau de stâlpii caselor și a porților, corovatica, cimbrișorul, pelinul, iarba se așterneau pe podeaua caselor și pe prispe.

Astăzi puțini mai fac lucrul acesta. Iarăși comparație, iarăși melancolie. Ba nu, tristețe! Multă tristețe. „Astăzi, așezat geometric, la mijloc - între amintirile cu flori și ciocârlii și între iluzii și himere- cine m-ar putea sili să-mi trădez copilăria și să aleg Bardacia” (C. Tănase, 7 iulie 1999, „Ochiul lui Esop”).

La 24 iunie 2019, fratele nostru ar fi împlinit 70 de ani.

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG