Linkuri accesibilitate

Dumitru Grosei: „Sper să scăpăm și noi odată de ciuma aceasta bolșevică”


Dumitru Grosei
Dumitru Grosei

Jurnalul săptămânii la Europa Liberă cu Dumitru Grosei, director al ANF Moldova.

S-a născut pe 8 noiembrie 1969, în satul Marinici, Nisporeni. Între anii 1992-94, a studiat Dreptul la Universitatea din Iași. În toamna anului 1994 fost admis la UNATC București, la facultatea regie de film și tv, pe care a absolvit-o în anul 1999. Are o bogată experiență profesională în domeniul management-ului cultural: între anii 1990-92, a lucrat la Direcția pentru problemele Tineretului și Sport, a Primăriei mun. Chișinău, unde a participat la organizarea mai multor activități culturale notabile, printre care se numără și Festivalul Internațional ROCK INDEPENDENT. În prezent, este fondatorul și președintele Asociației Cineaștilor Independenți din R. Moldova ALTERNATIVE CINEMA, cu care are mai multe activități în domeniul cinematografiei, iar în paralel lucrează și la elaborarea unor proiecte de film personale. În vara lui 2014, în cadrul Laboratorului ALTERNATIVE CINEMA a ținut la Chișinău un masterclass în regie, imagine și actorie de film, rezultat cu un film de scurt metraj (ECOURI), inspirat din creația lui John Cassavetes. Din august 2016, este numit în funcția de director al ANF Moldova.

Luni

Îmi place să mănânc avocado la micul dejun. Mi-am pregătit de cu seară, de duminică, am cumpărat o sacoșă cu 4 bucăți de la rețeaua Linella. Dar... surpriză! Toate cele patru avocado sunt stricate. Așa că, am mâncat altceva la micul dejun, apoi am mers la magazin să-mi recuperez banii. Bine că am păstrat bonul de casă, că de obicei le aruncăm. Și, surpriză plăcută, vânzătoarea mi-a returnat banii imediat, fără ca să fiu nevoit să insist. De unde trag concluzia că ei cu bună știință le vând stricate, probabil, în speranța că majoritatea nu mai vin să le reclame. Altfel, ar fi fost nevoie să recurg la argumentație și retorică.

Indivizi, cu fețe și năravuri de criminali... dezbină societatea noastră abulică și confuză

Ajung acasă și, după ce răsfoiesc presa, de unde aflu tot felul de știri, legate de pandemie, descopăr și că Dodon&Co s-au pus iar pe tulburat apele. De această data vor să schimbe statutul limbii ruse. În realitate, acest grup de indivizi, cu fețe și năravuri de criminali, fac ce au făcut dintotdeauna: dezbină societatea noastră abulică și confuză. Căci credoul lor este să semene discordie: dezbină și condu. Sper să scăpăm și noi odată de ciuma aceasta bolșevică.

După revista presei naționale și internaționale, mă așez pe lucrat. Săptămâna aceasta am un volum foarte mare de lucru. Sunt momente când am mai puține de făcut și mai pot respira: ascult o muzică, mă uit la un film sau citesc. Dar sunt momente când toate deodată vin peste tine, de parcă s-au înțeles. Primul și cel mai important lucru este să termin de vizionat filmele din selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Buzău, BUZZ, ediția V, unde sunt în Juriul internațional, la secțiunea scurt metraj și scurt metraj studențesc. După ce termin de vizionat trebuie să fac un clasament a câte două cele mai bune filme pentru fiecare categorie și să mai scriu câte o scurtă recenzie pentru fiecare film. După ce termin cu recenziile, trimit documentul spre festival. Și așa mă apucă ora prânzului. După prânz, fac o plimbare prin parcul din Valea Trandafirilor și imediat mă apuc de completat dosarul pentru concursul proiectelor culturale de la ministerul culturii, pe anul 2021. Vom aplica iarăși cu evenimentul cinematografic ZFR Chișinău, ajuns la cea de a șaptea ediție. Anul trecut nu am obținut finanțare, sperăm că poate anul acesta să treacă și dosarul nostru. La un moment dat mă sună Bogdan Dascăl, producătorul emisiunii culturale de la Jurnal TV ”Vânturile, Valurile”, a lui Val Butnaru. Am vorbit despre un concurs de filme de un minut, pe care îl lansează Val Butnaru în cadrul emisiunii sale, unde iarăși voi fi în juriu. Spre seară mai verific odată poșta electronică și, surpriză mare! Aflu că filmul nostru CADOUL/THE GIFT (2015, produs de ROVA FILM România și co-produs de ALTERNATIVE CINEMA Moldova), a câștigat Premiul pentru cel mai bun scurt metraj în cadrul Festival Internacional De Cine Mundo din Argentina! Pe la orele 21 fac o postare pe pagina de Facebook a filmului, pe care o distribui și pe pagina mea. Și, rămân uluit cum au început să curgă felicitările de la o mulțime de oameni, pe care nici măcar nu-i cunosc. Și așa am ajuns până spre miezul nopții, tot răspunzând la noianul de felicitări.

Marți

Ca de obicei, după micul dejun, „răsfoiesc” (electronic) presa națională și internațională. Mă opresc la câteva reportaje șocante din Nagorno-Karabah.

O stare de sălbăticie și barbarism, greu de înțeles

Aflu cu stupoare că armenii, înainte de a părăsi localitățile azere din Karabah, ocupate de către ei în anii 90, ard casele, taie livezile, stâlpii de iluminare stradală, etc. Cu alte cuvinte, lasă din urma lor prăpăd. Își dezgroapă până și morții pe care îi cară cu ei, în Armenia. Conform acordului de încetare a focului, încheiat recent între părțile beligerante, armenii trebuie să părăsească o parte din localitățile ocupate, care aparțin de drept Azerbaijanului. Trebuie să recunosc că după aceste fapte oribile ale armenilor, mi-am pierdut respectul față de armeni. Nu-i credeam în stare de așa ceva. Adică, după ce ocupi casele azerilor, pe care îi alungi și timp de 30 de ani locuiești în casele lor, iar când vine vremea să le returnezi, tu le arzi, pustiești pământul și munca străină, de care doar te-ai folosit. O stare de sălbăticie și barbarism, greu de înțeles. Aceasta în condițiile în care armenii, trâmbițează peste tot în lume, cum că ei sunt cel mai vechi și mai cult popor de pe planetă...

Chiar am ținut cu azerii în acest conflict, pentru că dreptatea este de partea lor. Știu încă de anul trecut, de la fostul ambasador al Republicii Moldova în Azerbaijan, excelența sa d-l Gheorghe Leucă, că azerii au o armată modernă și eficace și un președinte înțelept. Tot dumnealui mi-a spus că ei se pregătesc de război și că în scurt timp vor recupera teritoriile pierdute. Și iată că exact la un an de zile, lucrurile s-au și întâmplat. Anul trecut, în perioada 10-15 noiembrie, am vizitat orașul Baku, la invitația d-lui ambasador Gheorghe Leucă, care mi-a înscris filmul documentar, CĂLĂRAȘI - UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI, la Fantazia Cultural Heritage Film Festival, un festival dedicat conservării patrimoniului cultural. Cu acea ocazie am cunoscut Azerbaijanul, orașul Baku și pe azeri, la ei acasă. Trebuie să spun că am rămas profund impresionat de Baku și mai ales de ospitalitatea sinceră a azerilor. Tot atunci am aflat și povestea fascinantă a unui erou al războiului din Transnistria, originar din Azerbaijan. Un om care a trecut prin iadul războiului de la Nistru, a fost și prizioner, a reușit să evadeze în Azerbaijan, apoi s-a întors înapoi și a continuat să lupte, până a rămas fără picioare. După războiul de la Nistru s-a întors acasă, în Azerbaijan, unde peste câțiva ani a murit în sărăcie…

Mă sună producătorul filmului, CĂLĂTORIE ÎN TIMP – DE LA BONN, LA SPEIA și îmi spune că a făcut rost de costumul original de ofițer german, pistol și alte atribute de război, toate originale, nemțești. Convenim ca mâine să facem probele de costum cu actorii.

Am încheiat ziua de azi cu un amplu interviu pentru Radio Moldova, despre filmul CADOUL, realizat de către doamna Ludmila Alexei. A fost o discuție foarte interesantă, Ludmila Alexei, fiind o interlocutoare deosebită. Aspectul cel mai interesent al acestui interviu este faptul că doamna Alexei, actualmente locuiește în Canada, dar continuă să lucreze la Radio Moldova. Și discuția noastră a avut loc pe Skype. Noile tehnologii, nasc noi realități, care intră tot mai mult în viața noastră cotidiană.

Miercuri

Astăzi ne-am propus să aplicăm la minister până la prânz și de dimineață completăm dosarul, semnez și ștampilez toate actele iar pe la prânz, în sfârșit aplicăm. Imediat după prânz și până seara lucrez la proiectul unui festival internațional de film, dedicat filmului etnografic și antropilogic. Acest festival este un gând de-al meu mai vechi, la care țin foarte mult și pe care, în sfârșit, se pare că îl vom lansa, în 2021, la începutul lunii septembrie. Festivalul este primul de acest gen în Moldova, va fi de o înaltă calitate artistică și de mare anvergură, cu o echipă internațională de profesioniști.

Desigur, ziua de astăzi este marcată de vestea trăsnet a morții lui Diego Maradona, marelui fotbalist argentinian. Iată că în săptămâna aceasta Argentina mi-a marcat viața cu două știri: una a câștigării unui premiu la un festival argentinian și a doua, vestea morții lui Maradona…

Vestea m-a afectat mult, pentru că și eu am jucat fotbal de performanță. Și pe la vârsta de 7-8 ani, atunci când am început să joc, Maradona era în sufletul tuturor copiilor. Deși, el nu a fost modelul meu de fotbalist. Eu mă raportam la Oleg Blohin, marele fotbalis ukrainean de la Dinamo Kiev, a cărui stil îmi plăcea și cu care mă identificam, ca și fotbalist începător.

Cum moare, imediat își aduc toți aminte și curg cuvinte peste cuvinte

Bineînțeles că s-a umplut internetul de fotografii și articole cu Maradona. Trebuie să recunosc că asemenea momente mă dezgustă. Cât omul este în viață, nu prea îl bagă lumea în seamă, iar cum moare, imediat își aduc toți aminte și curg cuvinte peste cuvinte. Iar dacă omul mai e și celebru, atunci cu atât mai bine: pentru foarte mulți este o ocazie să se mai bage în seamă. În fine, din tot ce s-a spus despre Maradona, am reținut aceste cuvinte, care îi aparțin chiar lui: ”La spitalul psihiatric unde am fost internat o vreme, era unul care se credea Napoleon, altul se cerdea Sfântul Martin. Iar când eu le-am spus că mă cheamă Diego Maradona, nu m-a crezut nimeni”.

Între timp primesc și fotografiile de la probele de costum, rămân încântat de cum stă uniforma pe actor (arată de parcă ar fi turnată, făcută anume pentru el) și îmi dau ok-ul.

Ziua de astăzi am încheiat-o cu ședința Juriul BUZZ (online, cum altfel) pentru verdictul final. Pentru categoria film de scurt metraj profesionist am fost majoritate unanim, iar pentru categoria film studențesc, eu am făcut notă discordantă. Totuși, până spre miezul nopții, după lungi discuții, am luat o decizie definitivă. Compromisul este o invenție bună a omului. Vorba evangheliei: fericiți făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Joi

În sfârșit azi, am un pic de respiro. De dimineață merg la biserică, la Liturghia ce se slujește cu ocazia pomenirii Sfântului Ioan Gură-de-Aur. De mâine începe Postul Crăciunului. După biserică, micul dejun (întârziat), apoi o plimbare prelungită prin parcul Valea Trandafirilor. Afară este un soare frumos și o lumină deosebită, iar cerul de un albastru „de Voroneț”, fără niciun norișor. Înconjurăm celei trei lacuri din Valea Trandafirilor, curățate în vara aceasta de către municipalitate, după vreo 35 de ani. Constatăm și o invazie masivă de pescăruși la toate cele trei lacuri. Un lucru neobișnuit pentru un lac și mai ales, pentru un lac aflat într-o arie urbană. În sfârșit am timp și lumină pentru a mă delecta cu o serie de fotografii, cu peisajele minunate ale toamnei chișinăunene.

După plimbare bem o cafea bună cu o prăjitură gustoasă. Apoi mergem la măcelărie după Osso Buco. Astăzi, ca de lăsatul secului de carne, avem programat să preparăm o mâncare de origine italiană, mai precis, din Lombardia, numită Osso Buco, pe care am învățat să o prepar pe când locuiam în Corsica și eram bucătar de 5 stele. Această mâncare constă într-o felie mai mare de carne cu os (sau mai multe bucăți), secționate din piciorul de vițel (partea superioară). Se prepară prin plasarea feliei de carne întreagă în recipientul cu ulei încălzit (peste care se presară puțină sare fină) și gătirea la foc mic și cu recipientul acoperit (cu capac) până se frăgezește. Ca și garnitură, se servește cu orez milanez (Risotto alla Milanese) cu șofran, iar la final se presară cu „Gremolata”, o mixtură italiană de pătrunjel, usturoi și coajă de lămâie rasă. Mai sunt și alte variante de garnitură, de pildă cu Tagliatelle. Dar în acest caz și Osso Buco se prepară puțin altfel. Carnea se sărează, se presoară cu piper negru, paprica dulce, ierburi uscate, se dă prin făină apoi se prăjește 2-3 minute (pe ambele părți). Aparte se călește ceapă, se taie roșii fără peliță, după aceasta se unesc toate într-o oală sub presiune, unde se mai adaogă puțin vin alb sau roșu și se pune la foc mediu, pentru 30-40 minute. Se servește cu vin alb sau roșu, după gust.

Pe la orele 17:45 am o participare la o emisiune TV (tot prin skype), de data aceasta intervenția mea va fi video, deci ar trebui să mă pregătesc puțin, să fac o mică mizanscenă, să pun bine lumina. Cu alte cuvinte, să-mi transform o parte din apartament într-un studio TV. Halal viață am mai ajuns să trăim. Pe neobservate, se schimbă viața noastră radical, iar noi, încă nu realizăm. Cine știe ce ne mai așteaptă...

Seara se încheie cu o ședință de pregătire a filmării (iar online, bată-l vina de Covid), cu producătorul. Discutăm, facem totalurile de pregătire pentru ziua de mâine, când mergem la Speia să filmăm o secvență din filmul nostru, cu ofițerul german care scrie o scrisoare familiei sale din Germania, de pe frontul de Est.

Vineri

Astăzi m-am sculat cu noaptea-n cap. Până la orele 9:00 trebuie să fiu gata să plec la filmare. Iau pe îndelete micul dejun, beau o cafea tare, îmi prepar și ceva de mâncare să iau cu mine. Filmăm toată ziua, prin câmp, pe malul Nistrului, prin pădure, iar ziua de toamnă târzie este mult mai scurtă ca de obicei. Respectiv, se scurtează și ziua de filmare, așa că masa va fi pe fugă, din mers. Avem două zile de filmare, în care sper că vremea va rămâne așa cum prevăd meteorologii și noi vom reuși să terminăm de filmat tot ce ne-am propus. Mai întâi mașina vine să mă ia pe mine, apoi mergem după actor și producător. Sper să ajungem până la orele 10:00.

Drumul până la Speia este foarte pitoresc și este fără peripeții, de data aceasta. Ajungem la Speia, ieșim din sat și ne îndreptăm spre malul Nistrului, pe locurile împădurite unde au avut loc cumplitele lupte între sovietici și germani, așa numita „operațiune Iași-Chișinău”. Căutăm câteva locuri interesante și filmăm. Filmările decurg cu anevoie. Facem câteva pauze de masă și cafea din termos, pe fugă. Mâncarea la aer curat și pe oboseală are un gust deosebit.

Ajungem acasă pe întuneric, obosiți, dar satisfăcuți, ziua de filmare a fost reușită.

Mănânc, apoi mai stau puțin pe internet, după care merg la culcare. Mâine avem o altă zi de filmare foarte încărcată și grea, de data aceasta cu mai multe personaje și figurație.

XS
SM
MD
LG