Linkuri accesibilitate

Dumnezeu vrea să respecți cazul acuzativ


Scenă din filmul „E dificil să fii Dumnezeu”, de Alexei Gherman.

Mergând eu odată la o clinică în București, am auzit următoarea conversație între două doamne în halat alb. Înstărite, în mod sigur dentiste sau radioloage (mai degrabă dentiste, că aveau unghii scurte la degetele cu care-și mângâiau perlele false), vorbeau înspăimântător de afectat, evitând grijuliu orice „pe” de acuzativ:

— Tipu’ ăla care ți l-am arătat, să te păzești de el.

— Ăla care l-am văzut ieri cu șefa?

— Ăla care-am strigat după el, fată, că uitase dosaru’ care i-l dădusem, etc…

Și deodată, cum strângeam ochii și urechile să nu le mai aud, căci nu foloseau absolut deloc prepoziția „pe”, mi-a venit în cap că și ebraica modernă a trecut printr-o dilemă similară cu marca acuzativului pe complementul direct.

Dumnezeu vrea să respecți cazul acuzativ
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:01 0:00

Într-adevăr, părintele fondator al Israelului, Ben-Gurion, lingvist amator ca mai toți cei din generația lui care au reînviat limba ebraică, propusese să fie abandonată greoaia — după el — particu „et” (אֵ֥ת) care marchează acuzativul. Un fel de „pei românesc. Să se spună, așadar, și în ivrit, ca în româna vorbită, ceva echivalent cu „cartea care am citit-o” sau „tipul care ți l-am arătat”.

Din fericire, propunerea lui pragmatică și care ar fi simplificat limba a fost respinsă cu indignare și înverșunare de puriști, mai ales de cei foarte credincioși. Asta pentru că acel „et” ( אֵ֥ת) de acuzativ este atotprezent în Tora, în textul exbraic sfânt, Vechiul Testament din Biblie, ba chiar încă din primul verset, căci spune Moise, acolo la Bereșit:

בְּרֵאשִׁ֖ית בָּרָ֣א אֱלֹהִ֑ים אֵ֥ת הַשָּׁמַ֖יִם וְאֵ֥ת הָאָֽרֶץ

Adică: La început a făcut Dumnezeu cerul (ha-șamaim, cerurile de fapt, căci este un dual) și pământul (ha-ereț).

Acum, ce remarcăm? Ce atât cerul cât și pământul au în față o particulă, אֵ֥ת, et, marca de acuzativ. Dumnezeu a făcut et ha-șamaim și et ha-ereț.

Acel „et” funcționează ca „pe” în română. Adevărul este că pare o înfloritură inutilă. Fraza ar funcționa și fără acel אֵ֥ת, prin simpla poziție a cuvintelor în frază, înțelegându-se foarte bine dacă am spune:

בְּרֵאשִׁ֖ית בָּרָ֣א אֱלֹהִ֑ים הַשָּׁמַ֖יִם וְהָאָֽרֶץ

Bereșit bara Elohim ha-șamaim ve ha-ereț.

La început (be-reșit) a făcut (bara) Dumnezeu (Elohim, un plural de fapt) cerul (ha-șamaim) și pământul (ha-ereț).

Mergea și așa, sigur, și era mai simplu. Dar ebraica biblică vrea neapărat acel et de acuzativ, așa că spunem: ET-ha-șamaim va ET-ha-ereț.

Cartea PE care am citit-o, așadar.

Seducând pe Sfânta Vineri

Avem cazuri de absență a lui «pe» acuzativ și în literatură română predată în școli. Iată unul:

«(Voinicul rătăcit, răcnind la geamul hâdei Sfinte Vineri, care nu-l primește în casă la căderea serii.)

— „De mic am auzit de frumusețea Sfintei Vineri și nu mi-am făcut opinci de oțel, n-am venit cale de nouă ani, nu m-am luptat pentru cununa de argint, CARE VOIESC SĂ I-O DAU ei, ca să merg înapoi că ea nu ma primește…”

(Pauză tensionată…)

„Sfânta Vineri, prin fereastrã, cu vorbă brusc dulce:

-– Ia să văd cununa, fătule!” (Zâna Zorilor, Slavici)

Le-a fost ușor evreilor să păstreze marca acuzativului, pentru că e vorba lui Dumnezeu, care nu poate fi schimbată. Dacă Moise a scris cu ET / אֵ֥ת, pentru că așa i-a grăit Domnul pe Sinai, nu schimbăm noi limba cum vrem.

Dar mereu vei găsi pe câte unul n-are păs pentru limba PE care-o vorbește, deși aceea e de fapt limba care ÎL vorbește pe el.

„În decii decilor”

Un alt obicei care stârnește oroare este acela de a începe fiecare a doua frază prin „Deci”… — „Deci ieri am cumpărat cartea asta (pe) care o citesc acum.”

Descoperim însă că viermele era în fruct de multă vreme și că, de pildă, obiceiul de a începe frazele prin conjuncția „deci“, a cărei prezență e nejustificată de textul anterior, este foarte vechi. Chiar Alecsandri, Dumnezeule! în Dan Căpitan de plai, după ce ni-l prezintă pe erou și ne spune că a îmbătrânit, începe o strofă cu:

Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie.

Și, după ce rămâi înmărmurit o clipită, mai departe:

Deci nu-mi convine viaţa mişelnic câştigată,
Nici pata f
ărdelegii în fruntea mea săpată.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG