Luni, 16 martie, au intrat în vigoare mai multe restricții pentru agenții economici în încercarea de a preveni răspândirea epidemiei de coronavirus. Astfel nu mai au voie să activeze până la sfârşitul lunii pieţele, localurile de agrement şi alte unităţi comerciale, cu excepţia farmaciilor, magazinelor alimentare şi a staţiilor PECO. Tot de luni se aplică noi amenzi în cazul celor care nu respectă regimul de auto-izolare şi contribuie la extinderea noului coronavirus.
Primele sancțiuni substanţial mărite deja sunt aplicate de forţele de ordine persoanelor iresponsabile sau unora puse pe glume în plin cod roşu de coronavirus, spun funcţionari de la Inspectoratul General de Poliţie. În ziua de luni poliția a avut de furcă cu un bărbat de la Briceni care, fiind în stare de ebrietate, a chemat din glumă ambulanța pretinzând că are febră. El s-a ales imediat cu o amendă.
În majoritatea cazurilor însă forţele de ordine se limitează deocamdată la acţiuni de informare sau preîntâmpinare, făcând echipă, dacă e nevoie, cu medicii de familie, spune comisarul adjunct de la Hânceşti, Ion Pârău.
„Chiar astăzi dimineață a avut loc şedinţa la consiliul raional unde s-a hotărât ca în satul Bălceana, unde au fost identificate mai multe cazuri de îmbolnăvire sau contaminare cu virusul dat, să se întreprindă măsuri la nivel local”.
Europa Liberă: Adică poliţiştii supraveghează ca oameni suspecţi sau care au intrat în contact să nu comunice, da?
„Dacă vin medicii de familie, căci noi conlucrăm şi cu ei, şi ne prezintă o listă unde se spune că posibil să aibă… găsim modalităţi cum să informăm şi noi la rândul nostru, să le acordăm ajutor ca oamenii să fie informaţi, să se autoizoleze, să menţină carantina de 14 zile”.
Europa Liberă: Ce se întâmplă atunci când un cetăţean încalcă acest regim şi se duce la vecin sau se duce prin rude? Poliţiştii supraveghează un astfel de comportament?
„Dumneavoastră cunoaşteţi că a fost modificat Codul Contravenţional la art. 76 prim. A fost adus la cunoştinţă la toţi angajaţii noştri şi în dependenţă de situaţiile care s-o crea pe viitror, întrucât modificarea a avut loc la 14 martie, vom aplica şi articolul dat”.
Nici la Soroca nu au fost aplicate amenzi, fiind împărțite deocamdată somaţii, afirmă comisarul Dumitru Batog. Poliţiştii au trebuit să intervină la un oficiu poştal din oraş pentru că un grup de oameni care aștepta ajutoare sociale să respecte distanţa socială de un metru şi să nu aglomereze biroul. La fel administratorilor rutelor urbane de maxi-taxi li s-a explicat că administrația locală a interzis transportul public, mai spune comisarul de Soroca Dumitru Batog.
„La ziua de astăzi noi nu avem comunicări de la cetăţeni precum să este un caz anume depistat şi cineva nu-şi respectă carantina. Noi suntem în strânsă legătură cu specialiştii de la Centrul de Sănătate Publică, în scurt timp ni se va prezenta lista persoanelor cărora li s-a recomandat să se afle în autoizolare la domiciliu ca pe parcurs împreună cu medicul de familie să le monitorizăm situaţia. Neapărat sesizările cetăţenilor ne-ar ajuta să ne orientăm din punct de vedere operativ, din punct de vedere a localizării”.
Dintre deciziile adoptate de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate au rămas ignorate deocamdată cele ce vizează slujbele religioase, motiv pentru care autorităţile şi-au atras mai multe critici că ar aplica duble standarde pentru a nu deranja clericii Mitropoliei Moldovei supuse canonic Patriarhiei Ruse.
Şeful Direcției Juridice din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, Viorel Cernăţeanu, spune că reprezentanții cultelor religioase riscă să fie amendați începând cu ziua de joi dacă vor continua să ignore deciziile autorităților. Aceste amenzi constituie 25 de mii de lei pentru persoane fizice şi 75 de mii pentru persoane juridice.
„Până joi s-a stabilit ca un termen de conformare. Dacă urmare a acțiunilor de azi, mâine, poimâine se va stabili că cultele religioase nu respectă cerinţele, vor fi aplicate măsurile deja corespunzătoare stabilite de lege, inclusiv atragerea la răspundere contravențională”.
Europa Liberă: Dacă un preot va organiza o slujbă, el riscă să fie amendat.
„Corect. Dumnealui, iertată-ne fie situația, dar este o persoană cu discernământ, cunoaște foarte bine care sunt riscurile şi orice persoană fizică poartă răspundere pentru nerespectarea hotărârii”.
Mitropolia Moldovei a anunţat că în următoarele două duminici va ţine slujbe în curțile bisericilor, unde vor fi improvizate altare. Totodată, lăcașurile de cult vor rămâne deschise pentru enoriaşi.
Oamenii legii însă insistă să fie respectată şi distanţa de un metru între participanţi la slujbă pentru a preveni stăvili extinderea virusului.