Alegerile de duminica din Austria au avut loc pe fundalul unor teme recurente de câte ori vine vorba despre aceasta țară: extrema dreapta, moștenirea nazismului si împăcarea cu trecutul.
Aceste teme sunt mult mai vii, au mai multă relevanță socio-culturală si pasionează mai mult in Austria decât in Germania vecină (sau în orice altă țară europeană).
Asta, pentru ca așa cum o remarca filozoful german Peter Sloterdijk, Austria este una din putinele tari care nu s-au pocăit niciodată in vreun fel pentru participarea la al Doilea Război Mondal. Austria continuă sa pozeze in victima. Austria trăiește și azi într-o amnezie istorică totală, ceea ce ii împinge pe mulți politicieni locali spre ceea ce a fost deja calificat drept impostură morală.
Austria, spunea Sloterdijk, este o țară fondată pe minciună istorică și care nu a făcut niciodată pace cu trecutul său nazist. Austria se prezintă ca victimă a istoriei și refuză să accepte că ni l-a dat pe Hitler.
Sloterdijk și-a explicat teoria despre Europa învinșilor, rezumată în conceptul de „metanoia”. „Metanoia” (care în greacă desemnează regretul împăciuitor, reconstruirea după un dezastru) e procesul prin care o țară învinsă își asumă rătăcirile trecute, se pocăiește, recunoaște tot și se ocupă, odată împăcată cu trecutul, numai de prosperitate încăpățânată și pașnică.
Făcând o „psiho-istorie a imperiilor”, Sloterdijk explică cum Germania, țara lui, și-a reușit pe deplin metanoia. Franța, însă, sau Austria, deloc. De aici vine soliditatea Germaniei, de la o metanoia deplină, completă.
De aceea, spune Sloterdijk, Germania este azi o mare putere care își asumă grandoarea fără a avea ambiții imperiale (spre deosebire de SUA, de pildă). Franța, pe de altă parte, trăiește și acum pe minciuna fondatoare a Republicii contemporane. Nici un fel de metanoia în Franța. Geniul lui De Gaulle a fost de a impune ficțiunea unei Franțe învingătoare. Viziunea triumfalistă, minciuna eroismului, ascunderea colaborării cu nazismul au avut și continuă să aibă efecte nefaste în Franța. A ajunge printre invingători după o infrângere totală e ceva care sucește mințile.
Sigur, se poate spune că Germania nu avea de ales. Strivirea sa militară era atât de totală, încât nu mai era nimic de pretins acolo. De aceea, Germania și-a făcut acea metanoia: regretul, pocăirea, acceptarea greșelilor.
Nici o formă de metanoia însă în cazul Austriei. Austria e și azi într-o amnezie totală.
Amnezica Austrie și războaiele din Balcani
Austria este apoi o țară care a destabilizat profund Balcanii în timpul războaielor recente din fosta Iugoslavie prin activitatea băncilor sale din zonă.
Astfel, băncile din Austria au finanțat masiv războaiele din Balcani și au corupt activ politicienii de acolo, în special în Slovenia și Croația. O astfel de bancă a fost Hypo (Hypo Group Alpe Adria, HGAA), banca din Carinthia, landul al cărui guvernator era ultranaționalistul Jörg Haider. In urma unor mari sume primite de la Hypo pentru facilitarea unor investiții se afla astăzi la închisoare fostul premier al Croației, Ivo Sanader.
Am intervievat recent doi dintre cei mai apreciați ziariști austrieci de investigație, Stefan Apfl, de la revista Falter, și Kurt Kuch de la săptămânalul News, ambele din Viena.
Haider a incurajat banca lui provincială din Carinthia, Hypo, să se implice în stil american în noile state din Balcani. In 1992, conducerea băncii i-a revenit lui Wolfgang Kulterer (doar 39 de ani atunci, după care si el a ajuns la închisoare). In departamentul internațional al Hypo, spune Stefan Apfl, lucrau in 1993 doar trei persoane. Într-un deceniu, departamentul a urcat la 8.000 de angajați in 13 țări din regiune. Hypo a inceput prin a corupe masiv politicienii balcanici, in special cei din jurul autoritarului președinte croat Franjo Tudjman (precum Ivo Sanader), acesta in contact cu Haider.
Ziaristul Kurt Kuch, care a și scris o carte despre sistemul politico-financiar austriac intitulată Țara hoților (Land der Diebe) mi-a spus:
„Austria este o țară în care corupția e generalizată, dar discretă. Poliția și procuratura nu au suficient personal și sînt profund politizate. Sprijinul politic te poate ajuta să avansezi rapid in justiție. Prietenii te pot plasa in posturi inalte și in politică. Până și miniștrii își umplu buzunarele. Politicienii scapă de procese. Cetățenii sînt jefuiți, iar corupția e peste tot.”
Afacerile bãncii Hypo in Balcani au inceput să meargă prost după moartea lui Tudjman, când multe investiții și împrumuturi uriașe, in special in Croația, au rămas neacoperite, deși Hypo a continuat să opereze, cumpărând hălci intregi din litoralul croat sub succesorul lui Tudjman, acel Ivo Sanader (condamnat recent, în țara lui, la 10 ani închisoare pentru corupție). L-am intrebat pe Kurt Kuch dacă putem intr-adevăr spune că băncile austriece au contribuit la coruperea sistemului politic din Balcani.
„Nu numai in Balcani”, mi-a spus el, „dar chiar și in Germania vecină, in Bavaria. Până recent, de pildă, firmele austriece și germane puteau să scadă din impozite sumele pe care le plăteau ca mită în străinătate. Acum, pentru că nu mai pot face asta, plătesc acele sume sub formă de onorarii de consultanță. Dar - continuă Kurt Kuch - pentru a înțelege în ce măsură corupția e firească aici: în Austria partidele politice pot primi donații din străinătate fără nici un control asupra sursei banilor; aici partidele pot primi donații anonime etc, etc…”
In 2009, spune jurnalistul Stefan Apfl, care a studiat îndeaproape cazul Hypo, guvernul Austriei a fost nevoit să naționalizeze banca, din pricina dezastrului financiar cauzat. Chiar și landul german Bavaria a pierdut aproape 4 miliarde de euro în prăbușirea băncii Hypo, care opera și acolo, iar scandalul l-a atins până și pe puternicul premier al Bavariei, Edmund Stoiber.
Revolta intelectualilor
Interzic orice publicare a cărtilor mele, a lăsat cu limbă de moarte marele scriitor austriac Thomas Bernhard, „între granițele Austriei, indiferent cum se definește această țară. Insist cu fermitate că nu doresc să fiu asociat in niciun fel cu statul austriac și vreau ca opera mea să rămână inaccesibilă pe vecie austriecilor.”
Mai departe: Elfriede Jelinek, premiul Nobel pentru literatură, în romane precum Pianista, neanticipând măcar cazuri precum cel al pensionarului incestuos Fritzl sau al sechestratei Natascha Kampusch, a descris in detaliu insuportabil sexualitatea reprimată, dușmăniile vicioase și ura explozivă, dar manierată ale unei societăți sufocate de bună creștere, rasism, obsesii pecuniare și absență de solidaritate cu vecinul spionat, oricum, în permanență.
In acest context trebuie plasata ascensiunea de azi a dreptei decomplexate si faptul ca Austria rămâne acel actor al celui de-al Doilea Război Mondial care nu a trecut niciodată prin „metanoia”, nu și-a făcut mea culpa si continua sa se prezinte ca victima.
Metanoia și mătania
Ca epopee fondatoare a Europei, Sloterdijk propune Eneida lui Virgiliu: mitul fondator al perdantului. Enea (Aeneas) pierde tot în incendierea Troiei: patrie, familie, avere, rădăcini. Metanoia lui este reînceperea de la zero. Pleacă și fondează Roma.
Mai aproape de noi, e clar că nu găsim nici o metanoia în cazul Rusiei, al Ungariei, al Serbiei… Toate – țări trăitoare pe fascii de mituri fondatoare nocive.
Iar România? Aici voiam să ajung… Avem noi o metanoia?
Desigur, avem chiar și termenul: în română, termenul grec arhaic de metanoia a rămas ca mătanie… Aceea e metanoia noastră: plecăciunea, ploconeala, număratul biluțelor înșirate, prosternarea... Mătăniile.
