Linkuri accesibilitate

E trainică ambarcaţiunea PSRM&ACUM?


Publicitate electorală în turul doi al alegerilor din 3 iunie 2018
Publicitate electorală în turul doi al alegerilor din 3 iunie 2018

Au sărit scîntei, iată, în dezbaterile televizate ale candidaţilor Ion Ceban şi Andrei Năstase. În ciuda faptului că sunt parteneri de guvernare, cei doi şi-au adresat unul altuia critici şi nemulţumiri. A venit imediat şi discursul preşedintelui Dodon. Acesta a spus că e decepţionat de comportamentul unor parteneri din ACUM şi că nu se va mai aşeza la masă cu ei, ba chiar a invocat şi posibilitatea alegerilor anticipate. Dodon e nemulţumit de faptul că Guvernul Maiei Sandu nu doreşte indexarea pensiilor de două ori pe an.

Că Alianţa PSRM-ACUM e oarecum nefirească şi că a fost creată din frica de coordonatorul Plahotniuc se ştie bine. Dar lupta pentru Chişinău ar putea să creeze prima fisură serioasă în ambarcaţiunea de la guvernare. E mare dorinţa, atît a PSRM-ului, cît şi a ACUM-ului, de a obţine funcţia de primar al capitalei. Cel care va pierde nu se va simţi pesemne prea bine şi va rămîne cu o frustrare adîncă.

Şi-apoi, cu trecerea timpului, cînd frica de Plahotniuc va dispărea cu desăvîrşire, ce îi va mai uni pe socialişti şi pe cei din ACUM? Dorinţa de a făuri ţara şi de a face viaţa oamenilor mai frumoasă? S-ar putea să fie prea puţin, mai cu seamă că partenerii văd în mod diferit făurirea. Fireşte, nu ştim acum ce va fi. Nu e exclus însă să revină în forţă animozitatea dintre Dreapta şi Stînga, o animozitate potenţată de geopolitică.

Să remarcăm deocamdată că şi cuvîntul „dezolgarhizare” nu mai e rostit cu îndîrjirea din iunie. Dacă sistemul precedent a fost rău şi odios, unde sunt vinovaţii pedepsiţi pentru lucruri rele? Parcă nu se prea văd. Dar aşteptăm rezultatul alegerilor de duminică şi vom urmări cu atenţie ce va însemna el pentru Alianţa PSRM-ACUM.

XS
SM
MD
LG