Linkuri accesibilitate

Edna O’BRIEN. Scăunele roşii


Ce bucurie când promisiunea unei cărţi mari se-ntoarce în certitudine!

Când însuşi Philip Roth afirmă, cu referire la Scăunele roşii, Nemira, 2018, că „Marea Edna O’Brien şi-a scris capodopera”, lectura romanului începe cu un imens orizont de aşteptare – şi ce bucurie când promisiunea unei cărţi mari se-ntoarce în certitudine.

„…iar într-o zi el îi spuse că iubesc cărţile deoarece în literatură fărădelegile din inimile oamenilor sunt redate cu mai mult patos şi cu mai multă îngăduinţă”, iată o frază cu bătaie lungă, şi care trage un prim semnal de alarmă referitor la ce ne aşteaptă – nu doar atrocităţile comise de sârbii lui Radovan Karadzic în Sarajevo, ci şi violarea unei femei de 40 de ani, Fidelma, cu o rangă băgată în vagin, spre a-i distruge fetusul, de către neprietenii „Vindecătorului” Vladimir Dragan, identitate falsă sub care se ascunde, printre locuitorii aşezării Cloonoila, „cel mai căutat bărbat din Europa”. Şi ce promiţător începuse totul: „Ea se uită la el în acel dulce şi prim schimb de priviri şi simţi brusc o mulţumire, iar de dorul ei toate celelalte lucruri fură date uitării”!

Irlanda, Marea Britanie, fosta Iugoslavie în plin război, apoi Haga, mai exact tribunalul chemat să judece crimele împotriva umanităţii – iată tot atâtea spaţii romaneşti prin care se mişcă autoarea, mai întâi scoţându-l pe „Dr. Vuk” în calea Fidelmei, femeie trecută de 40 de ani care-şi doreşte cu disperare să devină mamă şi face tot ce-i stă în puteri ca să-l conceapă cu misteriosul „Vindecător” (un fel de întâlnire a contrariilor: „Vezi tu, în adâncurile bărbatului există instinctul de a ucide, aşa cum în adâncul femeii există instinctul de a ocroti”), după care e silită să ia calea pribegiei. Şi, chiar dacă pierde tot – fătul, casa, soţul, până şi slujba de femeie de serviciu în schimbul de noapte într-un oraş străin, Londra –, numai o învinsă nu poate fi numită. Absolut răvăşitoare, scena din sala tribunalului: „Locul era înăbuşitor. Începu să transpire şi, dintr-odată, îşi dădu seama că i-a venit ciclul prima dată după ce se întâmplase pe munte. Simţea cum îi vine sângele din toată fiinţa, prin haine, prin pardesiu, ceva ruşinos, o întoarcere la viaţă în mijlocul unei suferinţe atât de mari”. Altfel spus, oricât de „ruşinoasă” ar fi, viaţa merge înainte!

11 februarie ’19

XS
SM
MD
LG