Linkuri accesibilitate

Edna O’BRIEN. Scăunele roşii


Ce bucurie când promisiunea unei cărţi mari se-ntoarce în certitudine!

Când însuşi Philip Roth afirmă, cu referire la Scăunele roşii, Nemira, 2018, că „Marea Edna O’Brien şi-a scris capodopera”, lectura romanului începe cu un imens orizont de aşteptare – şi ce bucurie când promisiunea unei cărţi mari se-ntoarce în certitudine.

„…iar într-o zi el îi spuse că iubesc cărţile deoarece în literatură fărădelegile din inimile oamenilor sunt redate cu mai mult patos şi cu mai multă îngăduinţă”, iată o frază cu bătaie lungă, şi care trage un prim semnal de alarmă referitor la ce ne aşteaptă – nu doar atrocităţile comise de sârbii lui Radovan Karadzic în Sarajevo, ci şi violarea unei femei de 40 de ani, Fidelma, cu o rangă băgată în vagin, spre a-i distruge fetusul, de către neprietenii „Vindecătorului” Vladimir Dragan, identitate falsă sub care se ascunde, printre locuitorii aşezării Cloonoila, „cel mai căutat bărbat din Europa”. Şi ce promiţător începuse totul: „Ea se uită la el în acel dulce şi prim schimb de priviri şi simţi brusc o mulţumire, iar de dorul ei toate celelalte lucruri fură date uitării”!

Irlanda, Marea Britanie, fosta Iugoslavie în plin război, apoi Haga, mai exact tribunalul chemat să judece crimele împotriva umanităţii – iată tot atâtea spaţii romaneşti prin care se mişcă autoarea, mai întâi scoţându-l pe „Dr. Vuk” în calea Fidelmei, femeie trecută de 40 de ani care-şi doreşte cu disperare să devină mamă şi face tot ce-i stă în puteri ca să-l conceapă cu misteriosul „Vindecător” (un fel de întâlnire a contrariilor: „Vezi tu, în adâncurile bărbatului există instinctul de a ucide, aşa cum în adâncul femeii există instinctul de a ocroti”), după care e silită să ia calea pribegiei. Şi, chiar dacă pierde tot – fătul, casa, soţul, până şi slujba de femeie de serviciu în schimbul de noapte într-un oraş străin, Londra –, numai o învinsă nu poate fi numită. Absolut răvăşitoare, scena din sala tribunalului: „Locul era înăbuşitor. Începu să transpire şi, dintr-odată, îşi dădu seama că i-a venit ciclul prima dată după ce se întâmplase pe munte. Simţea cum îi vine sângele din toată fiinţa, prin haine, prin pardesiu, ceva ruşinos, o întoarcere la viaţă în mijlocul unei suferinţe atât de mari”. Altfel spus, oricât de „ruşinoasă” ar fi, viaţa merge înainte!

11 februarie ’19

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG