Linkuri accesibilitate

Eduard Digore: „Instituțiile statului nu-și îndeplinesc obligațiile care sunt potrivit legii date în sarcina acestora.”


Avocatul Eduard Digore

Sunt câteva luni de când o anchetă parlamentară a concluzionat că, în 2013, concesiunea aeroportului Chișinău s-a făcut cu grave abateri, în detrimentul statului, mai mult în favoarea concesionarului. Expertiza a fost făcută de un independent, avocatul Eduard Digore, căruia Europa Liberă i-a cerut amănunte în legătură cu desfășurarea investigațiilor și cu acest caz.

Europa Liberă: Dumneavoastră aveți acum răspuns la întrebarea de ce până acum contractul este în vigoare?

Eduard Digore: „Cred că aceasta a fost calea aleasă de cei interesați. Mă refer la cei care dețin aeroportul sau care circulă în jurul aeroportului la momentul de față, fiindcă este unica cale, din punctul meu de vedere, pe care ei pot s-o folosească, pentru că ei înțeleg că, odată ce aeroportul revine în mâinile statului, presiunea opiniei publice nu va da posibilitatea ca statul să mai dea în aceleași condiții ilegale aeroportul în mâinile unor privați. Și de aceea cred că se va folosi această cale, ca să se mențină acest statu-quo, deci se va menține în mâinile concesionarului aeroportul, vorbim de Avia Invest. Cu siguranță, au fost multe discuții până în momentul de față, că a fost aeroportul preluat de către alți privați, Rothschild a fost o familie care era interesată, acum sunt alți privați în spatele lor, care ascund interesele altor state. Ei, cu siguranță, nu au posibilitatea la momentul de față să achiziționeze cota-parte deținută de către societatea off-shore în societatea Avia Invest, deoarece este aplicat un sechestru. Vorbim de jurisdicția națională, ei nu pot avea acces direct cu investiții în această companie. Toate operațiunile care se realizează sau se vehiculează că s-ar realiza, se fac în alte jurisdicții off-shore, în străinătate, ele nu produc niciun efect asupra societății care este înregistrată în Republica Moldova și care are în concesiune aeroportul. Tocmai de aceea, este foarte important ca publicul larg să cunoască că aceste operațiuni se desfășoară într-o manieră obscură, în afara jurisdicției și nu au niciun efect juridic în Republica Moldova. Nu este mai puțin important, cu siguranță, că autoritățile nu ar trebui să nu dea importanță acestor acțiuni sau să nu verifice care sunt interesele și persoanele care circulă în jurul acestui obiectiv strategic de importanță națională, să verifice cine sunt până la urmă cei care stau în spate. Lucru care, practic, urma să fie accelerat imediat după ancheta efectuată de Parlamentul Republicii Moldova, care până la urmă a fost una foarte tehnică și punctuală, cu constatarea unor lucruri grave și concrete, de încălcare a legii și care au fost semnalate autorităților, inclusiv guvern, ministere sau organe ale procuraturii. Fiecare dintre ele aveau obligațiunea ca într-un anumit termen, indicat de parlament, să vină cu niște răspunsuri, în baza unor verificări clare. Constatări s-au făcut pe inacțiunile comisiei de monitorizare, cea care este obligată să verifice modul în care s-au efectuat investițiile și mijloacele din care s-au făcut. Tocmai acea comisie trebuia să vină cu niște răspunsuri prin Agenția Proprietății Publice și Ministerul Economiei. La momentul de față, înțeleg că aceste răspunsuri nu au fost date, mai mult decât atât, parlamentul a cerut să fie verificate condițiile schimbării acestei comisii de monitorizare, nu s-au dat răspunsurile concrete. Iar guvernul vine cu niște mesaje din care ar rezulta că abia acum guvernul inițiază niște acțiuni de verificare sau are asemenea intenții, ceea ce pare un lucru foarte grav. Și iată, constatăm din nou că instituțiile statului nu-și îndeplinesc obligațiile care sunt potrivit legii date în sarcina acestora. De fapt, slăbiciunea acestor instituții ne dă posibilitatea să perpetuăm situația destul de gravă pe marginea acestui obiect. Inacțiunea, din păcate, sau cel puțin nu se cunoaște în spațiul public care sunt acțiunile procuraturii pe marginea Aeroportului Chișinău și care sunt cercetările care se efectuează pe marginea acestuia. Fiindcă, vă dați bine seama, toată concesiunea s-a efectuat cu niște companii care parveneau din alte jurisdicții. Ne referim la Federația Rusă. Aici se impuneau un șir de acțiuni, inclusiv de efectuare de comisii rogatorii, să se verifice condițiile cum au ajuns acele persoane până la urmă să intre în posesia unui obiect atât de important, strategic pentru Republica Moldova.”


Europa Liberă: Care este problema, totuși, atunci când vorbim de inacțiuni, pentru că guvernul zice, iată, am făcut tot, am depus cerere în judecată, pe de altă parte, într-adevăr, nu se știe nimic despre soarta acestui proces în judecată? Numele instituțiilor statului care inactivează, care este?

Eduard Digore: „Această problemă urmează a fi soluționată în primul rând de cel care depune o acțiune în judecată, de reclamant, în cazul de față, statul. Statul trebuie să se asigure că, odată depusă cererea, gestionează această problemă, în primul rând, să știe unde se află, să ceară accelerarea procedurilor etc. Nu poate să stea o acțiune depusă în instanță și statul, Ministerul Justiției să nu cunoască ce se întâmplă cu o acțiune importantă, în interesul statului, inclusiv Agenția Proprietății Publice, care este gestionată actualmente de către o nouă conducere. Răspunsul trebuie să vină de la ei: ce măsuri au întreprins pentru accelerarea acestei proceduri. Toată lumea o să spună acum că este treaba justiției și cu siguranță așa este, dar când depui o cerere de chemare în judecată, tu ești cel care îți bați capul de ea. Dacă vezi că o perioadă anumită nu s-a întâmplat nimic, accelerezi și ceri instanței de judecată să pună imediat pe rol cererea respectivă sau să înlăture eventualele vicii sau neclarități.”

Europa Liberă: Apropo de aceasta, cât de frecvent își poate permite justiția moldoveană să nu pună pe rol o cerere? Adică se întâmplă frecvent să aibă cererea pe masă și să n-o pună pe rol?

Eduard Digore: „Sunt cazuri excepționale. O cerere de chemare în judecată când se depune, ea trebuie să îndeplinească anumite condiții și, după câte am înțeles, inclusiv din hotărârea Curții de Apel, acele condiții au fost respectate până la capăt, deci în ceea ce ține de competența acelei cereri de chemare în judecată. Alte aspecte formale nu au fost invocate, ceea ce vrea să spună că instanța are termen de cinci zile pentru a depune cererea de chemare în judecată pe rol. Nu are termenul de luni întregi în care să se gândească ș.a.m.d. În afară de aceasta, pe o cerere de chemare în judecată s-ar fi solicitat aplicarea unor măsuri de asigurare a acțiunii, adică: aplicarea sechestrelor, alte formalități, care sunt măsuri urgente. Dacă o cerere de chemare în judecată nu a fost pusă pe rol, înseamnă că acele măsuri nu au putut fi întreprinse de-a lungul acestui timp, ceea ce vrea să spună că statul este dezavantajat sau, eventual, că unele prejudicii pe care ar putea să le provoace această inacțiune ar putea să fie ireparabile, până la urmă. Tocmai de aceea, instanțele de judecată nu aveau cum sau nu au cum nici legal, procedural, nu au posibilitatea să lungească de o asemenea manieră. Da, un judecător poate spune că cererea nu corespunde unor anumite formalități, sau spune că eu nu sunt competent, sau este de competența altei instanțe, dar asta trebuie să se facă foarte rapid. Fiindcă, prin esența acțiunii respective, rezultă o importanță deosebită și o celeritate oarecare, care se impune asupra acțiunilor instanțelor de judecată. Dar, din păcate, justiția la momentul de față, obiectiv vorbind, și-a luat anume termene foarte lungi, cu calm, în care trec luni și luni până se pune pe rol și până se examinează cauza respectivă.”

Europa Liberă: Putem presupune de aici , de fapt, cei care controlează în prezent aeroportul se folosesc de justiție pentru a tergiversa o chestiune și a-și rezolva între timp problemele?


Eduard Digore: „Da, dacă am putea să spunem așa, ar fi prea ușor că cineva influențează actul de justiție și am inculpa aceste personaje. Eu văd toată responsabilitatea în sarcina judecătorilor și a instanțelor de judecată, pe această problemă. Acum se cerea și se impunea cu siguranță o independență foarte mare și o punctualitate din partea justiției, ce putea să probeze inclusiv prin acțiunile sale. Din păcate, la momentul de față se constată un lucru anormal, să spunem așa, e o anomalie pe marginea acestui proces.”

Europa Liberă: Politicienii se acuză reciproc. Cei care actualmente controlează cumva procesele politice îi acuză pe cei care anterior au făcut asta, că nu și-au dat silința ca să ducă la finalitate acest caz. Pe de altă parte, Guvernul Maiei Sandu și fosta echipă guvernamentală are suspiciunile sale în raport cu actualele autorități. dumneavoastră cum înțelegeți acest ping-pong?

Eduard Digore: „Pentru mine lucrurile sunt foarte simple, foarte clare: speculațiile acestea se fac pentru a arunca praf în ochi oamenilor și atâta timp cât Ministerul Justiției, cel care reprezintă guvernul și interesele statului în acest proces, declară că nu cunoaște care este situația, atunci e clar că responsabilitatea este a lor. Dacă vorbim de două guverne care s-au succedat, deci guvernul care a inițiat acest proces a acționat de o manieră foarte rapidă, ca urmare inclusiv a celor constatate de Parlamentul Republicii Moldova. S-a luat o hotărâre de guvern și a fost depusă cererea de chemare în judecată. Deci, acel guvern care i-a succedat trebuia să cureze, să urmărească cu mare atenție și să insiste. Nu trebuie să faci presiune politică, nici alt tip de presiune, căci ai instrumente procesuale, instrumente legale, pe care trebuie să le folosești. Așa se face într-o democrație și într-un stat de drept. Astfel, Guvernul Republicii Moldova trebuie să vină cu probe clare și să spună ce acțiuni s-au întreprins din momentul în care a intrat în funcțiune până la momentul de față. Au depus vreo cerere de accelerare, au depus vreo cerere de înlăturare a neajunsurilor, neclarităților? Și-au exersat altfel drepturile procesuale? Fiindcă, dacă nu au făcut-o, atunci este responsabilitatea lor și este o încălcare crasă a intereselor statului, în primul rând. Nu mai vorbim de prevederile legale, care spun foarte clar că trebuie să acționezi în fiecare zi, fără întârziere, în fiecare zi să acționezi în interesul statului.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, Ministerul Economiei zice așa: ca să reziliezi un contract, trebuie să ai motive, iar motive putem să obținem după ce facem o analiză a investițiilor pe care le-a întreprins acest gestionar, acest concesionar în aeroport și iată că acolo se pare că sunt niște probleme, pentru că s-a angajat să facă niște investiții, dar le-a făcut din taxa de modernizare pe care a preluat-o, a moștenit-o cumva de la vechiul gestionar, adică de la stat. Cât de corectă este această poziție sau ce înțelegeți dumneavoastră din această poziție? Era suficientă analiza anchetei Comisiei parlamentare, pentru ca lucrurile să se miște spre reziliere sau totuși e nevoie și de acest audit al investițiilor?

Eduard Digore: „Trebuie să clarificăm niște lucruri. În primul rând, cererea de chemare în judecată care este înaintată de stat ține de declararea nulității acestui contract de concesiune, după aceea, da, este o altă modalitate de reziliere a contractului pentru motivele neexecutării prevederilor contractului de concesiune. Parlamentul a constatat în luna august aceste încălcări. Parlamentul a dat indicații foarte clare sau recomandări guvernului ce ar trebui să facă, în termen foarte scurt, pentru a constata și a verifica dacă sunt condiții de reziliere a contractului, de neîndeplinire a acestuia. Instituțiile statului trebuie să funcționeze independent și indiferent de cine este la guvern. Vreau să spun că Agenția Proprietății Publice este o instituție care apără interesele statului și în raport cu terții, ea trebuia să verifice. În afara faptului că ea este obligată, conform legii are în subordinea sa Comisia de monitorizare. Comisia de monitorizare vrea să spună că de la momentul în care s-a încheiat contractul de concesiune, din acel moment, urma să verifice fiecare etapă de îndeplinire a obligațiunilor contractuale și modul în care s-au executat acele obligații. Parlamentul a constatat că au fost anumite carențe în modul în care s-a monitorizat acest proces. Acum li s-a recomandat să identifice persoanele care - mă refer guvernului și Agenției Proprietății Publice, în cazul de față - li s-a recomandat să verifice modul în care și-au îndeplinit obligațiile acele persoane din Comisia de monitorizare, să fie, eventual, substituite. Și aceasta este de asemenea obligația Agenției. Din momentul constatării că nu și-au îndeplinit obligațiile, ce faci? Sau schimbi persoanele, sau le dai un termen foarte scurt în care să-și îndeplinească obligațiile. De la momentul respectiv până astăzi, Guvernul Republicii Moldova spune că urmează abia acum să se verifice dacă s-au îndeplinit obligațiile contractuale. Este o declarație foarte întârziată și, din punctul meu de vedere, iresponsabilă atât juridic, cât și politic, pentru că guvernul este responsabil în fața parlamentului, iar parlamentul a dat în sarcina acestuia niște indicații și recomandări care trebuiau să fie îndeplinite într-un termen foarte scurt. Aceste recomandări nu au fost respectate, ceea ce vrea să spună că din nou se încearcă o tergiversare a acestui proces. Eu sunt sigur că fiecare zi câștigată sau fiecare lună câștigată pe marginea acestui aeroport, acestui obiectiv, cu siguranță, este un câștig foarte mare pentru cineva, nu și în interesul statului.”

Europa Liberă: Au autoritățile neapărat nevoie de acest audit ca să pornească procesul sau au acum la îndemână tot de ce e nevoie?

Eduard Digore: „Din punctul meu de vedere, dacă o luăm sub aspectul informațiilor pe care le deține statul la momentul de față, Agenția Proprietății Publice deține toată informația privind modul de executare a lucrărilor. Auditul ar fi necesar ca să se constate câte investiții proprii s-au făcut și, eventual, câte investiții s-au făcut din taxa de modernizare a aeroportului respectiv și în ce măsură economic aceste cifre ar decide asupra relațiilor între stat și concesionar. Noi trebuie să înțelegem că din rezilierea unui contract ar rezulta nu doar efecte de ordin juridic, fiindcă încetează contractul respectiv, dar inclusiv de ordin economic. Dacă un raport de concesiune a încetat până la expirarea termenului stabilit de contract, toate bunurile respective, modernizate și construite, până la urmă, din proprietatea statului, iar cel care a investit, dacă se dovedește că s-a investit o anumită sumă de bani din conturile proprii, din mijloacele proprii s-a făcut această investiție, atunci statul trebuie să reglementeze această situație, modul în care se rambursează, eventual, acele investiții proprii. Și de asta trebuie să se facă un audit și să se constate toate efectele de ordin economic. Iar pentru situația de executare sau de neexecutare a unui contract de concesiune, statul are toată informația și poate constata aceste lucruri, adresându-se pe cale extrajudiciară în primul rând către concesionar, să-l notifice despre neexecutare și după aceea să vină...”

Europa Liberă: Putem conchide, dle Digore, că statul și autoritățile statului nu au nicio justificare pentru faptul că această anchetă nu se mișcă?

Eduard Digore: „Dacă pornim de la ideea și punem în față interesul major al statului, trebuie să se acționeze de o manieră foarte rapidă. Pentru a rezolva o situație de ordin economic sau juridic, trebuie să se soluționeze foarte rapid. Atâta timp cât constatăm inacțiuni sau fapte invocate de către guvern, care spune că nu cunoaște că trebuie să întreprindă acțiuni, consider că statul nu a prezentat un interes real la momentul de față pentru soluționarea acestei situații. ”

Europa Liberă: Și date fiind aceste circumstanțe, ce evoluții prevedeți în acest caz?

Eduard Digore: „Eu cred că se va utiliza în continuare această strategie de a lungi termenul și de a găsi tot felul de chichițe și, din păcate, se va utiliza în continuare justiția, mă refer, în cazul dat, la procuratură și la judecători. Din cele constatate de noi, comisia de monitorizare trebuia, la fiecare etapă, în momentul când a avut o anumită scadență trebuia și obligația contractuală, obligația legală, care spunea că trebuia să notifice partea cu privire la neexecutare sau la întârziere. Notificarea asta presupunea că naște diferite efecte, inclusiv de ordin economic: pentru fiecare zi de întârziere, potrivit contractului sunt prevăzute anumite sancțiuni. Deci, dacă tu, timp de șapte luni de zile ai avut o anumită întârziere, pentru fiecare zi de întârziere era prevăzut, nu am contractul în față, nu vreau să greșesc, dar erau două sute de dolari pe zi. Deci, în fiecare zi statul, cel puțin prin notificare, putea să obțină niște venituri. În afară de aceasta, începea o procedură care îi permitea, după aceea, eventuala adresare în instanța de judecată sau întreprinderea altor acțiuni privind rezilierea acestui contract. Ele nu au fost făcute. Inclusiv acolo, organele de drept, instituțiile statului trebuie să constate cum s-au îndeplinit în primul rând obligațiile statului, pentru că vine un privat, mă interesează modul în care se execută și trebuie să verific lucrul ăsta, dar în primul rând și, după câte am constatat noi, tot se datorează, concesiunea, după aia verificarea executării obligațiilor, după aia toate încălcările care urmau să fie constatate – toate sunt în sarcina statului. Noi trebuie în primul rând să ne verificăm noi acasă, ce facem noi, ce am făcut noi și dacă am întreprins toate acțiunile sau acum, la momentul de față, le întreprindem. Deci, iată lucrurile unde stau și răspunsul unde trebuie să-l găsim.”

Europa Liberă: Ce șanse dați ca într-un viitor previzibil să fie reziliat acest contract?

Eduard Digore: „Probabil va depinde foarte mult de persoanele care au pus ochiul pe acest aeroport și la momentul de față duc discuțiile, iar dacă politicul va considera că e bine să lase toată vina pe guvernul din 2013, care a dat în concesiune, va spune că, din păcate, nu putem să facem nimic și va lăsa acest obiectiv în mâinile unor grupuri înguste. Vă spun acum un lucru foarte important, pe care toată lumea îl scapă din vedere. Hotărârea de Guvern 321, prin care a fost dat în concesiune aeroportul, stabilite condițiile pentru concesionare, nu prevedea darea în concesiune a serviciilor aeroportuare, deci aici se vorbea despre activele aeroportului, ceea ce voia să spună că îți dau construcțiile, obiectele, după aceea tu poți, eventual, să discuți, să le dai în chirie. Nicicum nu s-au dat în concesiune serviciile aeroportuare. Statul astăzi are un instrument extraordinar, încălcarea grosolană care s-a făcut, acest lucru a fost adăugat contrar hotărârii de guvern, chiar și hotărârile alea sunt discutabile și supuse nulității, dar faptul că în contract s-a depășit acest obiect al contractului dat în concesiune. Deci, statul are un instrument extraordinar de mare la momentul de față, ca să adapteze acel contract prevederilor hotărârilor de guvern. Cred că la momentul de față instrumentul cel mai la îndemână sau cel mai interesant care poate fi aplicat este cel deținut de Procuratura Republicii Moldova, fiindcă au informație destulă pentru a constata toate încălcările comise și, eventual, întreprinderea de acțiuni foarte concrete. Procuratura are obligația, conform statutului său, să acționeze în interesul statului, și neîntârziat. Iată, dumneavoastră vedeți că la momentul în care s-a dat în concesiune, după aia la momentul în care s-au efectuat niște cercetări, în 2015, Centrul Național Anticorupție a constatat niște ilegalități grave. După acea a venit parlamentul și a constatat prin acțiuni tehnice și juridice fapte, persoane ș.a.m.d., care au dat din nou în mâna procuraturii toate aceste informații și instrumentar, și analize de ordin juridic, procuratura, din păcate, nici până astăzi nu a venit cu unele acțiuni concrete decât unele foarte timide și în privința unor persoane care probabil nu mai sunt urmărite.”

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG