Sub pojghița sofisticărelii virtuale și a promisiunii unui viitor al inteligenței artificiale și hologramelor, reglat în întregime de mecanismele pieței și în care statul va fi dispărut s-a văzut deodată, cu o viteză imprevizibilă chiar și acum două luni, că nu suntem mai protejați și socialmente mai avansați decât strămoșii noștri care putrezeau în picioare în vremea Ciumei Negre.
Toată lumea cunoaște „Efectul fluturelui” din teoria haosului: un uragan se poate declanșa dacă un fluture, undeva departe, a bătut sau nu din aripi în urmă cu ceva vreme. Într-o povestire a lui Ray Bradbuy („A Sound of Thunder”/„Detunătura”), specia umană e modificată prin strivirea unei gângănii în preistorie de către niște călători în timp.
Ceva asemănător se petrece acum cu noi. Ne credeam protejați și în vârful tehnologiei și iată că lumea primitivă s-a prăvălit peste noi într-un mod imposibil de parat. Am crezut că mecanismele pieței reglează totul, dar a fost de ajuns ca un liliac să nimerească în supa unui chinez la terasa unei crâșme din Wuhan ca economia întregii planete să se blocheze și trei miliarde de oameni să fie forțați să se încuie în case.
Dacă n-ar exista consecințele tragice și zecile de mii de morți și sutele de mii de bolnavi, totul ar fi aproape comic. Nu doar că lăudatele mecanisme ale pieței se dovedesc irelevante, ba chiar deodată inexistente, dar totul se soldează printr-o revenire pripită la intervenția în forță a statului mult hulit (big government) și a naționalismului care închide toate granițele. Și nu doar granițele naționale: cetățeni din New York sunt respinși de poliția din New Jersey, peste gârlă.
Virusul ne-a vârât într-un ciudat tunel spațio-temporal din care nu vrem acum decât să ieșim și să ne vânzolim și să viermuim iarăși pe-afară. Dar tot într-un tunel a alunecat și economia de piață, cea a mondializării, a globalizării.
Cetățeanul dispăruse cu totul în spatele consumatorului. Cum am putut să credem, în ultimul sfert de secol, mantra pieței care se auto-reglementează? Când a venit Nokia la Cluj, la Jucu, lăsând miile de muncitori din Bochum, în Germania în șomaj, ne-am bucurat, pentru că era dreptul firmei să se mute acolo unde e mai ieftin. La Cluj, Nokia s-a bucurat de facilități fiscale, li s-a construit o șosea, au fabricat ceva telefoane, apoi, când s-au terminat ajutoarele regionale, s-au mutat si de acolo, în China și India, ca să plătească salarii și mai ieftine. Acum însă, când Apple are probleme cu piesele sale pentru computere și telefoanele iPhone, pentru că și acelea-s fabricate tot în China, apare întreaga fragilitate a teoriei pieței fără limite. Deodată vedem limpede demența deciziei luate treptat de a produce, de pildă, 90% din antibiotice în China.
Partea bună a actualei crize planetare este însă aceea că e reversibilă și că ea va duce poate la o nouă manieră de a vedea societatea, dar și la o reechilibrare a raportului dintre om și natură.
