Șefa statului Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor în care a spus că pe 9 mai, ziua în care sunt comemorați cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, Republica Moldova va marca pacea. „În pace, țara are viitor”, a scris Maia Sandu pe profilul său de Telegram. O comemorare, sau o sărbătorire pe 9 mai? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
* * *
În acest an, în Republica Moldova nu se va organiza o paradă de 9 mai, dar vor avea loc mai multe evenimente pentru a-i comemora pe cei căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Anunțul a fost făcut de diriguitorii țării, care au precizat că cei care își propun să destabilizeze situația vor fi sancționați. Partidul Socialiștilor a anunțat pentru ziua de 9 mai organizarea „Paradei Victoriei” și marșul „Regimentului nemuritor”, după ce președinta Sandu a promulgat, pe 19 aprilie, legea privind interzicerea pe teritoriul țării a simbolurilor care propagă războiul. Polițiștii vor fi la datorie pentru a menține ordinea publică. Europa Liberă a încercat să afle ce semnificație are ziua de 9 mai pentru localnicii întâlniți la întâmplare în raionul Șoldănești.
– „9 mai trebuie să o sărbătorim ca Ziua memoriei tuturor ostașilor care au căzut pe câmpurile de luptă ale tuturor războaielor. Pentru mine, 9 mai este o zi dureroasă, pentru că tatăl meu a fost înrolat în armata sovietică și nu s-a mai întors de la ultima luptă din apropierea Berlinului. Mama a rămas văduvă la vârsta de 30 de ani, cu 4 copii, și toată viața noastră a fost un chin și un necaz, o suferință. De panglică nici vorbă nu poate să fie, nu avem nicio treabă cu panglica aceasta, deci este o renaștere a victoriei, cum socot rușii, a Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial. Și dacă vorbim despre victorie, atunci victoria nu se datorează Uniunii Sovietice, în primul rând se datorează Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii și Franței, care au deschis cel de-al doilea front. De altfel, timp de un an de zile, Germania avea să ajungă prin Siberia până la Oceanul Pacific. De aceea, victoria care a fost obținută în al Doilea Război Mondial se datorează, în primul rând, ajutorului din partea Statelor Unite ale Americii și altor state europene care erau contra fascismului.”
Europa Liberă: Cât de prețioasă a ajuns să fie pacea, ținând cont de această invazie rusă în Ucraina?
– „Pacea la ora actuală este mai prețioasă decât pâinea și decât sarea, pacea este viața noastră de toate zilele, este viața copiilor, nepoților și strănepoților noștri.”
Europa Liberă: V-ați pus întrebarea de ce a început acest război și cine îl duce, în ce scop se duce?
– „Acest război este o ambiție a Rusiei, care vrea să fie un hegemon în întreaga Europă și în întreaga lume, ca să cucerească noi pământuri, să trăiască pe baza avuțiilor din alte teritorii, din alte țări.”
Europa Liberă: Sondajele de opinie arată că mai există încă mulți cetățeni nostalgici după vremurile de altădată, după Uniunea Sovietică, iar Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, nu a ascuns această intenție de a reface URSS. Poate să fie refăcută fosta Uniune Sovietică?
– „Nu, fosta Uniune Sovietică nu mai poate fi refăcută, fiindcă lumea a trăit și a lucrat și în alte țări din Europa și de peste ocean și a văzut ce înseamnă democrație, a văzut ce înseamnă lume civilizată, libertate și nu mai dorește ca să se refacă înapoi Uniune Sovietică și Rusia să ne domine așa cum ne-a dominat toți acești ani de la ‘40-‘45 încoace.”
Europa Liberă: Dar cercetările sociologice arată că există un număr suficient de cetățeni ai Republicii Moldova care îi dau dreptate lui Vladimir Putin în acest război cu Ucraina, sunt și cetățeni care îl consideră un lider puternic pe Vladimir Putin.
– „Sunt acei oameni care în timpul Uniunii Sovietice au avut funcții de conducere, au fost președinți de colhoz, foștii specialiști, sunt copiii lor, dar poate chiar și nepoții lor. Și atunci lor le era bine, fiindcă cineva muncea, dar cineva se folosea de roadele muncii țăranilor și celor nevoiași.”
Europa Liberă: Cum se răsfrânge acest război ruso-ucrainean asupra situației din Republica Moldova?
– „Războiul acesta va avea încă consecințe destul de mari, vedem prețurile mărite la carburanți, la gazele naturale, la produsele alimentare; comerțul s-a diminuat într-o mare măsură, e clar lucru că consecințele vor fi destul de mari, dar lumea nu mai atrage atenție la ceea ce se întâmplă cu prețurile, cu scumpirile, dar vrea un singur lucru – să fie pace.”
Europa Liberă: Dar geopolitica acum mai decide încotro Moldova – mai aproape de Est, mai aproape de Vest?
– „Da, geopolitica are o influență destul de mare. Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ne va favoriza destul de mult prin dezvoltarea economică, prin susținerea multilaterală. Noi vedem câte investiții se fac din partea Statelor Unite ale Americii și Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Dacă vorbim despre Rusia, Rusia nicio rublă nu a investit în dezvoltarea economică a Republicii Moldova, dar s-a folosit de vânzările carburanților, de faptul că noi vindem fructele, legumele și produsele alimentare la un preț de nimic în Rusia și lor le convine această situație.”
Europa Liberă: Ce distanță este de aici până în regiunea transnistreană?
– „Până la Nistru avem 15 kilometri și dincolo de Nistru mai avem 20 de kilometri și e Ucraina.”
Europa Liberă: Au fost mici incidente și în stânga Nistrului. Vă îngrijorează ceea ce se întâmplă peste Nistru?
– „Da, ne îngrijorează foarte mult. Securitatea rusă nu doarme, Securitatea rusă se străduie ca să atragă și Transnistria, și Republica Moldova în acest război ruso-ucrainean, fiindcă având aici, în coastele noastre, armata rusă de ocupație de câteva mii de ostași poate să ne cucerească.”
VIDEO: „Ne rugăm să oprească Rusia lui Putin războiul, ne rugăm să fie pace şi să putem dezvolta o Moldovă prosperă. Şi mai sper ca ziua de 9 mai să nu ne dezbine” (Larisa Ciobanu, profesoară din Răspopeni, Şoldăneşti)
Europa Liberă: Cum poate fi soluționată problema transnistreană și dacă a venit ziua și ceasul să fie pusă pe masă o soluție pentru această problemă transnistreană?
– „Regret faptul că timp de 30 de ani Republica Moldova nu a înaintat niciun plan cu Transnistria. Au fost mai multe planuri aduse de la Moscova, de la Kiev, care nu ne-au convenit, dar problema trebuie rezolvată neapărat în mod pașnic. Rusia, care a fost principalul element în ocuparea Transnistriei în 1992, nici n-ar trebui să ia parte la reglementarea acestui conflict.”
Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?
– „Pace. Atât. Pace!”
Europa Liberă: Cine poate aduce pacea în regiune?
– „Pacea trebuie s-o aducem noi toți, fiindcă toată lumea trebuie să fie conștientă de ceea ce se întâmplă, toată lumea trebuie să ceară conducerii Federației Ruse ca să înceteze această agresiune și, bineînțeles, Uniunea Europeană și alte state ale lumii care ajută ar trebui să facă tot posibilul, să depună mai multe eforturi pentru a stăvili acest război. El poate să se cotilească mai departe în România, Polonia, Germania, până la Oceanul Pacific și poate să declanșeze un al treilea război mondial, iar în al treilea război mondial dacă se aplică și arma atomică, arma nucleară nu va rămânea nimic viu pe suprafața pământului. Putin trebuie înlăturat de la putere și știu foarte bine că și în Rusia sunt multe forțe politice sănătoase, democratice care sunt contra acestui război, dar ei, cu părere de rău, nu au nicio influență asupra conducătorului și asupra actualei guvernări a Federației Ruse.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am ajuns la Șoldănești și întrebăm cetățenii: ce trebuie să sărbătorească moldovenii pe 9 mai?
– „Ziua memoriei tuturor celor care au căzut în bătălia aceasta crâncenă din toate părțile, toți au rămas cu inimile îndurerate.”
Europa Liberă: Dar forțele politice din Republica Moldova văd diferit cum trebuie să fie marcată această zi de 9 mai.
– „Da, văd diferit. Unii cu panglica „Sf. Gheorghe”, alții fără, dar e păcat. E păcat, că n-a ajuns la conștiința fiecăruia dintre noi că aceasta e o zi a memoriei și atât, nu dezbinare, dar unire, unirea tuturor forțelor care vor pace, liniște, bunăstare.”
Europa Liberă: Vă este clar de ce a fost zdruncinată pacea în regiune?
– „Acum?”
Europa Liberă: În războiul ruso-ucrainean.
– „Da, îmi este clar.”
Europa Liberă: Ce vă este clar?
– „Setea aceasta de acaparare, expansiune, care este proprie la mulți conducători care nu judecă, nu-s umani. Mă gândesc așa: ce el vrea să acapareze toate lumea sau ce?”
Europa Liberă: Cine?
– „Putin! Putin nu se satură de acaparare.”
Europa Liberă: Dar el poate reface URSS-ul?
– „Nu! URSS-ul nu, niciodată el n-o să facă lucrul acesta, degeaba vrea.”
Europa Liberă: De ce?
– „Pentru că a trecut timpul cela, de-acum este o generație nouă care judecă altfel, care privește realitatea cu totul altfel, prețuiește libertatea, prețuiește noile valori.”
Europa Liberă: Acest război ruso-ucrainean va avea învingători și învinși?
– „Știți, e greu de răspuns la această întrebare. Și din partea Rusiei sunt pierderi, sunt ostași, copii, mame care plâng, care își așteaptă copiii. Dar în Ucraina, mamele, copiii cât suferă? Dna Valentina, mie mi-i milă de copii, văd diferite episoade cu copii pe peron singuri, femeile nasc în subsoluri, în adăposturi... În secolul XXI, parcă nici nu-ți vine a crede.”
Europa Liberă: Dar războiul acesta decide și viitorul Republicii Moldova, îl hotărăște?
– „Noi trebuie să fim mai aproape de Europa totuși, fiindcă acolo-i scăparea noastră.”
Europa Liberă: Dar nu toți gândesc ca Dvs., unii cred altceva.
– „Fiecare își are părerea sa, dar eu socot că viitorul nostru este în Europa, în Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: De ce?
– „Fiindcă acolo e legea, e prosperitate, acolo-i dezvoltare, civilizație.”
Europa Liberă: Dar Moldova în UE cu sau fără Transnistria, pentru că în ultimul timp au avut loc incidente și peste Nistru, este în imediata vecinătate a dvs. aici, la Șoldănești?
– „Da, Transnistria e lângă noi aici. Eu văd Republica Moldova totuși împreună cu Transnistria în Uniunea Europeană.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi suntem în ospeție aici, la Șoldănești, și întrebăm cetățenii: ce trebuie să sărbătorească moldovenii pe 9 mai?
– „Ziua Biruinței, cum a fost înainte, cum sărbătoream.”
Europa Liberă: Dar este această dispută în societate – unii zic că trebuie să poarte panglica asta negru-oranj, alții spun că nu trebuie. Dvs. ce părere aveți?
– „Da, eu socot că ar trebui să li se dea voie s-o poarte.”
Europa Liberă: Dar despre războiul din imediata vecinătate a Republicii Moldova ce părere aveți? De ce a început, cine l-a început, cum se va termina, când se va termina, vă puneți aceste întrebări?
– „Aceste întrebări mi le pun, că eu am băieți care slujesc, unul e în Poliție, altul e militar și tare mă tem să nu-mi ia copiii. Ca o mamă, fiecare își păzește copilul ei și nu-i bine. Eu mă tem mai tare să nu fie război și să nu-mi ia băieții la război, atâta.”
Europa Liberă: Dar ce preț are pacea azi?
– „Îi prețul mare, dar aiștia de sus nu-l știu. Să fie pace, să fie liniște și să fie pace în țară!”
Europa Liberă: Pentru Dvs. contează încotro Moldova – mai aproape de Est, mai aproape de Vest?
– „Nouă ni-i totuna de-amu, la copii poate li-i mai..., dar nouă ni-i totuna.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi suntem la Șoldănești și întrebăm cetățenii: ce ar trebui să marcheze moldovenii pe 9 mai?
– „Nu știu, nu suntem europeni. Noi în Moldova numai stăm, trăim numai aici și mai mult suntem pentru Moldova, dar toți pleacă din Moldova, o să rămânem numai câțiva și nu știu cum va fi cu războiul ista, dar sperăm, cu credința numai în Dumnezeu suntem.”
VIDEO: „Panglica Sfântului Gheorghe și alte semne care mai sunt utilizate și pe teritoriul Republicii Moldova sunt o ofensă pentru noi, deoarece ele justifică agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei” (Ion Ghilașcu, fost profesor, fost primar în Cotiujeni, Șoldănești)
Europa Liberă: Dar ați spus despre război, vă este clar de ce a izbucnit acest război ruso-ucrainean?
– „Îs credincioasă foarte și mă gândesc că numai din cauză că lumea s-a făcut foarte, foarte rea, nu-i stimă, nu-i credință, toți se bazează numai pe bani și numai în bani cred. Aici îi un conflict cred că nu între Rusia și Ucraina în mare parte, cred că-i un conflict între Europa și Rusia. Vă zic că eu n-am ieșit deloc din Moldova, îs numai cetățean al Moldovei și numai cu pașaport moldovenesc. Și cred că nu are rost să ies din Moldova, că dacă îmi câștig aici de pâine, că dacă știm a munci, muncim și în Moldova și ne câștigăm cinstit pâinea și în Moldova.”
Europa Liberă: Dar acum 30 de ani a fost un conflict armat și la Nistru, vă amintiți de aceste evenimente?
– „Chiar recent am vorbit cu soțul în privința tancului de la Cinișeuți. Îi zic soțului: „Când a fost instalat tancul?”, iar el zice: „Cred că acum, în ‘92”. Zic: „Nu, în ’46, precis a fost pus, deoarece atunci a fost un război care a ajuns mai peste tot, dar acum a fost un conflict pe o porțiune foarte mică”. Și tot a suferit lumea nevinovată, un conflict cum e și acum. Cine suferă? Tot noi, țăranii, în Ucraina – tot țăranii suferă, că acei care au fost cu bani, care au fost cu putere au fugit și stau și acum liniștiți unii, că ei știu precis că au să scape nevătămați. Eu o dată am mers cu soțul prin Ucraina și el îmi zice: „Mă crezi, dacă ne oprim în satul ista, dăm 20 de hrivne și ne taie și porcul?” Așa-i situația, îi muncită lumea la nivelul pământului.”
Europa Liberă: Ca și tânără, vă interesează cum va fi soluționată problema transnistreană și ce statut ar merita această regiune?
– „Pridnestrovia... Chiar serios vă zic, am o părere poate mai deosebită, eu cred că rușii n-au să ne-o dea așa de ușor, n-au să ne-o dea în nicio situație.”
Europa Liberă: De ce?
– „De atâta că ei au pus puterea lor și-i a lor.”
Europa Liberă: Dar e pământul Moldovei?
– „Eu tot îs moldoveancă și la multă lume îi zic că suntem o populație vândută, ne vindem pentru bani. Vă zic că o să fie situația grea cu Transnistria. Dacă noi o să ne opunem, o să fie război ca în Ucraina.”
Europa Liberă: Și ce trebuie să facem?
– „S-o lăsăm cum este, că din cauza Pridnestroviei o să fim și noi implicați în războiul care este în Ucraina. Iaca, eu, de exemplu, îs mamă, am copii și n-aș vrea să ajung cum au ajuns sărmanii ucraineni, să fug cu dânșii în brațe. Am muncit atâția ani și ne-am construit o casă, cât de cât trăim. Pașnic, eu n-aș vrea să ajungem la situația care-i în Ucraina.”
Europa Liberă: Dar pentru Dvs., că sunteți totuși tânără, contează încotro Moldova – mai aproape de Est, mai aproape de Vest?
– „În Moldova avem un pământ agricol foarte bogat, dacă ar fi să fim niște oameni deștepți și să muncim, noi ne-am face fără ajutorul nimănui, am trăi foarte bine. Avem pământuri, avem livezi, avem păduri, putem să ne asigurăm singuri. De-acum panourile acestea solare o să ne punem toți cred că, foarte mulți duc tratative, foarte mulți o să punem panouri și o să avem electricitate, dacă o să fie 30 de lei gazul, mulți au să renunțe la dânsul, foarte mulți. Iaca, noi, de exemplu, anul acesta ne refuzăm. Avem pământ, am pus pădure, avem salcâmi, o să tăiem și o să facem focul. Dar cum a mers viața până acum la buneii noștri? Toți ne-am deprins cu gaz, curat, dar resursele acelea au să se mântuie unde sunt, ceea ce rușii spre asta bat. Chiar Maia Sandu ce zice? – Dragi cetățeni, faceți economie! Faceți economie de lumină, de gaz, de toate, că suntem foarte mulți și se consumă totul, irosim fără rost.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am ajuns la Șoldănești și întrebăm cetățenii ce vor sărbători pe 9 mai.
– „Ziua Europei.”
Europa Liberă: Părerile sunt împărțite în societatea moldavă.
– „Da, corect, sunt împărțite.”
Europa Liberă: De ce sunt împărțite?
– „De ce? Pentru că unii se uită la Est și unii la Vest.”
Europa Liberă: Dar unde e locul Republicii Moldova?
– „În Uniunea Europeană!”
Europa Liberă: Și părerile acestea încă nu sunt majoritare.”
– „Nu-s majoritare. Eu socot că o să fie greu, dar e posibil.”
Europa Liberă: Dar acest război ruso-ucrainean influențează viitorul Republicii Moldova?
– „Da, da, da, influențează foarte mult.”
Europa Liberă: În ce sens?
– „Vor fi și consecințe economice, sociale la fel.”
Europa Liberă: Vă este clar de ce s-a pornit acest război?
– „Dar e greu de spus ce vrea Putin. Este ceva în capul lui, numai că este ceva în capul lui – să fie din nou Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Sunteți nostalgic după acele timpuri?
– „Timpurile acelea nu pot să fie întoarse niciodată.”
Europa Liberă: Acest război va avea învinși și învingători?
– „Fiecare război are și învingători, și învinși.”
Europa Liberă: Și cine ar putea să ajungă biruitor, și cine înfrânt?
– „Biruitor numaidecât o să fie Ucraina, că ea ne protejează, e la hotarele cu noi, cu Republica Moldova.”
Europa Liberă: Republica Moldova are și ea o problemă nesoluționată de 30 de ani, problema transnistreană.
– „Problema transnistreană e corect, problema transnistreană e o problemă foarte importantă pentru noi, pentru că de 30 de ani nu se soluționează problema aceasta, pentru că Rusia nu dorește.”
Europa Liberă: De ce?
– „Ca să aibă un plațdarm (cap de pod) important pentru Europa.”
Europa Liberă: Dar cum trebuie să se dezvolte relația dintre Republica Moldova și Rusia?
– „Eu socot că trebuie să fie o cooperare reciproc avantajoasă. Dar pe unele locuri o șantajează, iar pe unele locuri și o ajută. O șantajează cu gazele, cu curentul electric, cu Transnistria și Moldova trebuie să depășească crizele cu demnitate, nu trebuie să fie umilită...”
Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?
– „Doresc la toată lumea multă, multă sănătate și pace. Se varsă sânge, dar pacea, pacea, pacea, pacea e cea mai importantă pentru toată societatea și pentru toată lumea.”
Valentina Ursu, Europa Liberă...
– „Ascult cu regularitate Europa Liberă, sunteți portavocea adevărului.”
Europa Liberă: Am ajuns în ospeție aici, la Șoldănești, și întrebăm cetățenii ce vor sărbători pe 9 mai.
– „Ziua de 9 mai trebuie să fie o zi a comemorării și o zi a Europei, pentru că suntem europeni și tindem spre o Europă unită.”
Europa Liberă: Dar guvernarea vede într-un fel marcarea acestei zile, opoziția o vede cu totul altfel.
– „Opoziția care este acum socialisto-comunistă n-a fost niciodată pro-națiune moldavă și am văzut ce „rai” ne-au construit în toți acești 30 de ani, că tot ei s-au perindat și ideile lor sunt idei doar de a dezbina. Eu nu socot că această opoziție e cu trup și suflet pentru ideea victoriei și a memoriei celor căzuți în război, ei sunt pentru a semăna zâzanie și discordie în societate, numai asta vor. Nu le-a mers cu limba, se întorc spre simboluri, nu le va merge cu simbolurile, pentru că oamenii totuși la noi sunt cuminți și ascultători, că este lege și ei se vor supune legii și n-o să iasă să demonstreze și să defileze niște simboluri care ne sunt absolut străine și care propagă ideea războiului.”
Europa Liberă: Să vorbim și în contextul războiului din imediata vecinătate a Republicii Moldova. Dvs. ce credeți despre acest război, cine l-a pornit, de ce l-a pornit, când se va opri? Cât de mult vă frământă aceste întrebări și răspunsuri la ele?
– „Desigur, este un război nedrept și nicidecum nu încuviințăm Rusia lui Putin care a pornit acest dezastru în țara străină, pentru că nu ucrainenii bombardează Kievul și Moscova, dar invazia rusă face ravagii în țara vecină. Este un război, un război pe bune și lumea se alarmează, chiar dacă ei vor să zică că e o operațiune militară specială, el este un război; este un război groaznic, strașnic, care poate degenera în cel de-al treilea război mondial. Și pe noi asta ne înspăimântă, fiindcă suntem în apropiere chiar aici și de Transnistria, chiar am auzit și bombardamente atunci, în dimineața zilei de 24 februarie s-au auzit bubuiturile și aici la noi și vrem cât mai repede să găsească conducătorii limbaj comun și să oprească, pentru că mor oameni nevinovați, mor copii, bătrâni și este un război nedrept.”
Europa Liberă: Dar cine trebuie să negocieze pacea?
– „Toți cei care sunt capabili – și Occidentul, și părțile beligerante –, toți cei care simt că au putere de convingere trebuie să se implice în aceste tratative, ca să oprească ororile războiului, pentru că aici învingători nu o să fie, o să fie numai perdanți. Acest război este inutil, pământuri are Rusia câtă frunză și iarbă.”
Europa Liberă: Dar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu și-a ascuns intențiile că își dorește refacerea Uniunii Sovietice. Mai e posibil să fie refăcut URSS-ul?
– „Dar oare roata istoriei poate fi întoarsă înapoi? Desigur că nu poate fi refăcută această uniune. Oamenii au gustat din libertate, omul care a gustat din libertate nicidecum nu poate să-și bage capul în căpăstru. Țările acestea și-au luat de acuma cursul, eu nu-mi imaginez cum să revină în Uniunea Sovietică, să revină la ceea ce a fost cândva, este o iluzie de dictator bolnav, pur și simplu.”
Europa Liberă: Dar, apropo, despre situația din regiunea transnistreană și ultimele incidente care s-au produs și acolo, ce ne puteți spune? Unde vă duc gândurile, pentru că se insistă de 30 de ani să fie identificată o soluție pentru această problemă transnistreană?
– „Desigur că problema transnistreană trebuie să fie soluționată pe cale pașnică, acestea sunt niște provocări. Eu de când este Transnistria, autoproclamată, o singură dată am traversat Nistrul la Râbnița și vă spun drept că m-am simțit atât de umilită că mai mult nu vreau să merg acolo. Și desigur că toată această tensiune este creată de partea rusă care vrea să aibă cât mai multă dominație aici, un cap de pod, să zic, în Europa și este un pământ necontrolat și propice pentru acei care au trebușoare nu curate – să facă spălări de bani, să-și facă afaceri, să se îmbogățească –, iată ce-i Transnistria, Transnistria este o zonă necontrolată.”
Europa Liberă: Și ce statut ar trebui să i se ofere acestei regiuni transnistrene?
– „Păi, un statut în cadrul Republicii Moldova și să fie o autonomie, iată cum Găgăuzia are, bunăoară.”
Europa Liberă: Dar acest război dintre Rusia și Ucraina decide și viitorul Republicii Moldova?
– „Desigur că toți oamenii de bună-credință înțeleg că atât cât va rezista Ucraina suntem și noi, într-un fel, protejați și ne rugăm să se sfârșească cât mai repede acest război fără rost.”
Europa Liberă: După Ucraina și Georgia și Republica Moldova a depus această cerere de aderare la Uniunea Europeană. Unii spun că Moldova profită de pe urma a ceea ce se întâmplă în imediata vecinătate, alții spun că ar fi trebuit să mai îngăduie, alții spun că-i prea târziu, trebuia mult mai înainte să fie depusă această cerere.
– „Noi nicidecum nu profităm, pentru că suntem și noi, într-un fel, jertfa acestui război. Pe umerii acestei guvernări stau foarte multe provocări, societatea știți cum, oamenii simpli vor cât mai repede să aibă o viață mai bună, e adevărat, dar ca niște părinți care trebuie să gestioneze o gospodărie, vrei pentru copiii tăi să le construiești și casă, și masă și tot, dar nu-ți reușește într-un an-doi. Și chiar un mandat e foarte puțin, pentru că să dai la brazdă o țară care a luat-o razna în 4 ani este imposibil, poate chiar și 8 ani e puțin. Să construiești un stat de drept este foarte complicat, e mai ușor să construiești o
Pentru a ajunge la un stat de drept trebuie să trecem printr-o perioadă mai dureroasă.
dictatură, pentru că atunci i-ai dat cu pumnul în cap și el s-a liniștit, dar să-l dai pe om să respecte legea, să fie corect, să meargă să muncească cinstit, fără să primească bani în plic, dar pe căi legale, să plătească impozite, nu le place la mulți și reformele sunt dureroase, e clar, dar pentru a ajunge la un stat de drept trebuie să trecem printr-o perioadă mai dureroasă. Eu socot că trebuie să răbdăm un pic și să avem încredere în această conducere, pentru că pe umerii ei s-au năpustit atâtea crize că e greu să le gestionezi pe toate și plus încă războiul din vecinătate și criza celor care vin refugiați. Eu mă uimesc de această mână de femeie curajoasă, dna Maia Sandu. Și atunci când cineva își mai permite să spună cuvinte urâte la adresa președintei noastre, eu spun că „nu ai dreptate, omule!”. Uitați-vă, de când a venit dna Maia Sadu, noi suntem recunoscuți în lume, toate cancelariile occidentale și europene au deschis ușile. Dar cine eram noi cu precedenta conducere, atunci când vâna câte un om mare pe culoarele europene ca să pozeze? Nu, noi suntem recunoscuți, numai uitați-vă, în ultimele două luni, câți mari demnitari de stat din Occident ne-au vizitat țara, noi suntem recunoscuți, noi suntem pe calea cea bună. Trebuie să avem încredere în această guvernare, să punem umărul și să construim un stat de drept, asta este salvarea noastră.”
Europa Liberă: Câți ani îi trebuie Republicii Moldova ca să ajungă stat de drept, stat prosper?
– „Eu aș spune că 20 de ani. În 20 de ani dacă noi o să mergem pe această cale europeană și o să alegem la conducere, pentru că uitați-vă că se termină mandatul și nu se știe ce-i în capul moldoveanului, dacă noi vom alege o conducere proeuropeană pe potriva celei pe care o avem astăzi, noi în 20 de ani o să construim un stat atractiv, european, de rând cu țările Europei unite.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi am ajuns la Șoldănești și întrebăm cetățenii ce vor sărbători pe 9 mai.
– „Noi n-o să sărbătorim.”
Europa Liberă: Dar disputa asta în societate de ce a apărut?
– „A apărut, pentru că avem socialiștii la noi, pentru că ei mai mult discută cu lumea, mai mult mint.”
Europa Liberă: Dar despre panglica asta negru-oranj vă amintiți?
– „Dar panglica ceea ce e a noastră? Las’ s-o poarte care au luptat înainte și au fost la război. Da, ei au dreptul s-o poarte, dar eu pentru ce s-o port? Eu la război n-am fost. Tot ce se face la noi în țară, se face pentru că socialiștii vor să vină la putere înapoi, cu război, cu ce n-a fi, dar să vină la putere. Ei când îi văd pe dânșii pe televizor, eu îl închid. Mie mi-i rușine și, vă spun încă un lucru, mi-i greață să-i ascult. Atâta minciună și atâta dezamăgire, pentru dânșii îndeobște lege nu-i, ei pot să mintă, să spună pe televizor orice, pentru dânșii lege nu-i, până-n ziua de azi lege pentru dânșii nu-i. De ce? Nu știu de ce nu-i lege.”
Europa Liberă: O idee poate să apară în Republica Moldova care ar consolida societatea?
– „Până ce n-o să se ducă cei de vârsta noastră și o să vină tineretul care-i în Europa, care au văzut... Chiar și băiatul meu a fost în Rusia vreo 10 ani și când s-a dus în Europa, mi-a zis: „Mamă, e cerul și pământul diferența”. Eu cunosc părinți ai căror copii sunt după graniță, iar ei țin cu socialiștii. Dar las’ de-amu să fie cine-o fi, numai să nu fie război în țară. Nu vrem război în țară, pentru ce război? Cine îl vrea? Numai socialiștii, ca să vină la putere. Dar lumea înțelege?”
Europa Liberă: Războiul acesta ruso-ucrainean este înțeles de cetățeni? Cine l-a pornit, de ce l-a pornit, de ce durează mai mult de două luni?
– „Sunt majoritatea de moldoveni care nu înțeleg. Nu înțeleg. Cine l-a pornit? Rușii l-au pornit. Ce s-au dus ucrainenii în Rusia să-i bată ori rușii îs pe teritoriul Ucrainei? Vor să facă SSSR (URSS), 15 republici înapoi cred că.”
Europa Liberă: Și e cu putință acest lucru?
– „Nu știu. Noi avem încredere în ucraineni că au să biruie și ne rugăm la Dumnezeu, că dacă ucrainenii au să facă față la războiul acesta, o să trăim în libertate și noi. Acum ei ne apără și trebuie să ne rugăm la Dumnezeu pentru dânșii.”
Europa Liberă: Și Republica Moldova de 30 de ani are o problemă nesoluționată, problema transnistreană, și acum au avut loc incidente...
– „Tot rușii le fac. Tot rușii le fac, dar spun că ucrainenii le fac. Eu așa gândesc că tot rușii le fac.”
Europa Liberă: Credeți că e cu șansă rezolvarea acestei probleme și cum vedeți Dvs. soluționarea ei?
– „Eu vreau o soluționare pașnică, să nu avem război. Noi ne temem de toate celea și copiii vreau să fie la locul lor, și acești mici ce s-au născut să nu vadă război. Pentru ce război?”
Europa Liberă: Dar ce statut merită Transnistria?
– „Lasă-l să rămână așa, nu-l aninăm, nu ne anine, cum spune moldoveanul. Las’ să trăiască cu rușii, cu cine vor și las’ să ne dea nouă pace să trăim. Vor să vină la noi, las’ să vină; ne dau voie să ne ducem noi la dânșii, o să ne ducem și noi, dar să trăim o țară cum trăiam înainte, să ne ducem la fiecare, să dăm „bună ziua!”, să ne putem mulțumi, că trecem pe drum, poate ai o rudă acolo și nu poți să ajungi la dânșii. Ei vin la noi liber, noi nu putem să-i ajutăm, dar Dumnezeu cu dânșii, să trăim în pace numai. Așa este țara noastră, că suntem așa de buni, noi le oferim toate celea, numai hai să trăim bine, să trăim ca frații; voi trăiți la voi, noi vom trăi la noi, numai hai să fim oameni împreună, că nu vrea nimeni război în ziua de azi.”
Europa Liberă: Acest statut de neutralitate care e consfințit în Legea Fundamentală e de folos Republicii Moldova?
– „Îi de folos acum, acum îi de folos, pentru că suntem o țară săracă, mică și săracă. Ce avem noi împotriva cuiva? Numai cât putem să facem bine și să ne socoată lumea că suntem și noi o țară săracă, dar primitoare și cu oameni buni la inimă și nu vrem război cu nimeni, nici n-am vrut, nici nu vrem și nici cel mai mare dușman nu vrea război, eu cred că nimeni nu vrea război.”
Europa Liberă: Dar relația cu Federația Rusă cum ar trebui să și-o dezvolte Moldova?
– „Las’ să fie bine, să trăim cum am trăit înainte, fiecare cu ale lui, noi cu ale noastre. Dar Rusia cui i-a dorit binele? În ce război n-a fost implicată Rusia? Spuneți-mi, vă rog, unde a fost război și să nu fie implicată Rusia? Peste tot locul a fost implicată Rusia. Dar de-amu, știți, noi dăm capul în jos, numai dă Doamne să nu fie război. Nu chiar-chiar plecați de tot, că avem și noi demnitate, suntem și noi o țară. Poate mică, săracă, dar e a noastră și-o iubim și vrem să trăim fără război în țara asta.”
Europa Liberă: Cu ce comparați Republica Moldova?
– „Cu o țară a nimănui, că nu suntem de nimeni apărați, cât guvernul, iaca, unica Maia Sandu care a venit la putere și guvernul ista. Eu cred că oamenii iștia n-au venit să ne fure, au venit să ne ajute să ieșim din impactul ista, dar nu toți socot așa.”
Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?
– „Pace și sănătate la toată lumea. Și la Rusia, și la toată lumea, pe tot globul pământesc să fie pace și sănătate. Din pricina Rusiei, tot globul pământesc a intrat într-o criză. Sănătate la toată lumea – și la acei ruși, și la acei ucraineni, că în Rusia tot este lume care nu vrea războiul ista, nu-l vor, dar dacă așa-i conducerea. Putin, acesta-i un om care vede copilul cum moare și lui i-i totuna. Ne rugăm în toată ziua la Dumnezeu și cerem pace, pace, până acum spuneam sănătate, dar acum vrem pace și sănătate.”
* * *
Opinii adunate la Șoldănești. În acest an, ziua de 9 mai va arăta cum poate trece societatea moldavă de provocarea panglicii „Sf. Gheorghe”. „Deși în țară este introdusă stare de urgență, evenimentele dedicate acestei zile nu au fost interzise”, a declarat Europei Libere șefa executivului Natalia Gavrilița.
Natalia Gavrilița: „Pe 9 mai, cetățenii Republicii Moldova vor celebra sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și instaurarea păcii pe continentul european.”
Europa Liberă: Disputa cea mai mare se duce acum pe subiectul purtării sau interzicerii simbolurilor, panglicii „Sf. Gheorghe”.
Natalia Gavrilița: „Acest simbol, această panglică este utilizată acum într-un război activ între Rusia și Ucraina. În Ucraina este o adevărată tragedie și catastrofă, mor civili, mor femei, mor copii și cei care au intrat în Ucraina folosesc această panglică.”
Europa Liberă: Rusia...
Natalia Gavrilița: „Rusia, exact. Și iată, eu mă gândesc cum celebram 9 mai cu familia, când era în viață bunelul, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, nu era nici urmă de această panglică și, oricum, noi celebram că a rămas în viață, celebram că este pace, ne rugam pentru pace de fiecare dată. Deci, noi nu avem nevoie de această panglică, care la moment este o panglică a războiului, pentru ca să celebrăm pacea. Și eu cred că foarte mulți cetățeni își dau seama despre acest lucru, nu este vorba despre etnie, naționalitate, uitați-vă că țări din Asia Centrală, cum ar fi Kîrgîzstanul, Kazahstanul au interzis panglica și chiar au interzis parada sau manifestațiile de 9 mai doar pentru că nu este momentul potrivit. Nu dansezi la înmormântarea vecinului, este o chestie de bun-simț să celebrăm altfel, să celebrăm prin simbolurile păcii și nu prin simbolurile războiului. Și este foarte important ca fiecare cetățean să înțeleagă acest lucru, noi suntem într-o situație de urgență, avem dreptul să oprim manifestațiile publice, nu le oprim, noi nu oprim celebrarea zilei de 9 mai ca o zi în care s-a instaurat pacea.”
Europa Liberă: Forțele de menținere a ordinii publice sunt capabile să mențină ordinea publică în data de 9 mai, au capacități suficiente?
Natalia Gavrilița: „Forțele de ordine din Republica Moldova vor face tot posibilul pentru a evita provocările și pentru a asigura ordinea publică. Dacă ne uităm la lege, sancțiunea pentru utilizarea acestei panglici este amenda sau lucrul în folosul comunității. Noi trăim într-o lume modernă, avem înregistrări video, avem capacitatea de a sancționa nu neapărat acolo pe loc, pentru că, evident, dacă este o aglomerare de oameni n-o să-i sancționezi pe toți odată și n-o să provoci mulțimea, dar sunt posibilități de a-i sancționa altfel.”
Europa Liberă: Poate ar fi fost cazul să discutați, inclusiv cu adversarii politici, care au spus că în ziua de 9 mai ei vor purta aceste panglici și vor aștepta să fie sancționați?
Natalia Gavrilița: „Știu că colegii mei din parlament au discutat cu oponenții noștri politici și ne pare rău că nu am fost auziți.”
Europa Liberă: Sunt peste 70 de zile de când a izbucnit acest război din imediata vecinătate a Republicii Moldova, invazia rusă în Ucraina. Cum se răsfrâng aceste evenimente asupra situației din Republica Moldova, aveți o evaluare clară?
Natalia Gavrilița: „Într-adevăr, avem 71 de zile de un război injust, care a adus consecințe numeroase în toată regiunea și chiar pe tot globul. La moment, noi simțim cel mai mult consecințele economice, antreprenorii noștri au trebuit să-și reorienteze comerțul, vedem rânduri mari de camioane la punctele de trecere a frontierei cu România, inclusiv comerțul din Ucraina acum trece prin punctele de trecere a frontierei României, avem acest val de refugiați, peste 90 de mii de refugiați încă se află în Moldova. Oamenii nu se mai simt în siguranță, este o oarecare neliniște, o oarecare nesiguranță și toată lumea se întreabă care sunt riscurile, merită să mai rămână, merită să mai investească și cred că acesta este riscul cel mai mare.”
Europa Liberă: Dar riscul de a fi implicată și Republica Moldova în acest război persistă?
Natalia Gavrilița: „Evident că avem îngrijorări și există riscuri, pentru că avem regiunea transnistreană, care este o regiune separatistă, un teritoriu pe care nu-l controlează autoritățile centrale și unde avem o armată străină, armata Rusiei, deci una din țările implicate în război și evident că aceasta creează anumite riscuri și din perspectiva Ucrainei, și din perspectiva malului drept, însă vreau să asigur cetățenii că la momentul actual analiza noastră nu arată riscuri iminente de extindere a războiului pe teritoriul Republicii Moldova, fie pe malul drept, fie pe malul stâng. Și vreau să facem un exercițiu și să ne gândim ce ar însemna în plan global extinderea acțiunilor militare sau a războiului pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă este teritoriu necontrolat. Aceasta ar însemna că în război este implicată o țară neutră, care niciodată nu și-a dorit și nu a făcut eforturi pentru aderarea la NATO. Și gândiți-vă la opinia publică europeană, ce s-ar întâmpla, care ar fi reacțiile, noi avem și un număr mare de cetățeni cu dublă cetățenie, au și cetățenia României, un stat membru UE, un stat membru NATO, deci toată lumea ne ajută să urmărim cu atenție această situație. Noi, guvernul, întreprindem toate eforturile diplomatice pentru ca situația să rămână calmă și să nu permitem escaladarea acțiunilor militare pe teritoriul Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Dvs. chemați populația la liniște, dar oricum mereu anunțați că autoritățile sunt pregătite pentru orice scenariu, iată să luăm și scenariile bune, dar și scenariile proaste pentru Republica Moldova. În caz că, Doamne ferește, se extinde acest conflict armat rus înspre estul Ucrainei și cuprinde și Republica Moldova, cum se apără Republica Moldova?
Natalia Gavrilița: „Eu nu vreau să discut scenarii ipotetice, pentru că imediat aceste scenarii, cele mai proaste scenarii sunt cele care sunt prezentate la știri, care prind la oameni, pentru că creează această stare de neliniște, de aceea eu vreau să asigur cetățenii că atunci când riscurile se vor schimba, atunci când analiza riscurilor va arăta altceva decât arată acum, noi vom comunica despre acest lucru. Evident că aceste acțiuni care au avut loc în regiunea transnistreană, aceste incidente ne preocupă, ne îngrijorează, însă aceste incidente separate sunt niște încercări de a tensiona situația, dar nu indică faptul că va fi atrasă Republica Moldova în război. Avem riscul de acțiuni hibride sau încercări de a destabiliza situația, de a crea tensiuni interne, de a încerca a rupe această coeziune socială și anume de aceea este foarte important ca oamenii să rămână calmi, să se informeze din surse sigure și să aplice gândirea critică.”
Europa Liberă: Cât de modernizată este astăzi Armata Națională ca să țină piept, eventual, unei virtuale provocări?
Natalia Gavrilița: „Răspunsul este la suprafață, dna Ursu, și cred că fiecare cetățean cunoaște: nu s-a investit în capacitățile Armatei Naționale, cum nu s-a investit în infrastructură, cum nu s-a investit în programe pentru oameni, în antreprenori. Atunci când statul nu lucrează pentru oameni, nu lucrează pentru interesul public, dar lucrează pentru niște grupuri corupte sau niște grupuri oligarhice, atunci are de suferit fiecare sector. Evident că noi nu putem compensa ceea ce nu s-a construit timp de 30 de ani în doar câteva luni, dar putem îmbunătăți, de exemplu, capacitatea noastră de comunicare, să avem anumite protocoale îmbunătățite de acțiune în caz de anumite riscuri și iată cu aceste lucruri s-a ocupat guvernul, de fapt, de la începutul mandatului, dar mai ales după declanșarea războiului în Ucraina.”
Europa Liberă: Dar în ultimele zile atât președinta Sandu, cât și Dvs. ați spus că e nevoie de mai multe investiții care trebuie făcute în armată. Cât poate direcționa bugetul național, cât ar trebui să direcționeze în sumă bănească guvernul pentru Armata Națională, pentru că azi, dacă analizăm produsul intern brut, e un procent foarte mic?
Natalia Gavrilița: „E un procent foarte mic, în același timp și capacitatea noastră de absorbție este mică.”
Europa Liberă: Dar dacă, eventual, Republica Moldova ar fi implicată împotriva voinței sale într-un război are cu ce se apăra, cu ce tehnică se apără?
Natalia Gavrilița: „Nu vreau să discut asemenea scenarii ipotetice, este clar că noi nu rezistăm mult timp fără ajutorul partenerilor noștri. În același timp, riscuri iminente nu există și implicarea Moldovei în război ar însemna o implicare mult mai largă a mai multor state.”
Europa Liberă: Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol astăzi aduce pace în regiune?
Natalia Gavrilița: „Dialogul întotdeauna contribuie la pace. Vom discuta cu toate părțile, cu toate țările atunci când este vorba despre promovarea interesului cetățeanului Republicii Moldova și evident că orice dialog ajută la dezamorsarea unor anumite tensiuni și contribuie la pace și stabilitate, dacă există și bună intenție din partea celuilalt participant la dialog.”
Europa Liberă: Dar riscul implicării Republicii Moldova într-un eventual război, se pliază viziunile celor de la Chișinău cu viziunile celor de la Tiraspol pe acest subiect?
Natalia Gavrilița: „Eu sunt convinsă că pe malul drept, pe malul stâng, în fiecare raion din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuză, eu sunt absolut sigură că oamenii își doresc pace și stabilitate.”