Linkuri accesibilitate

Elisabeth Warren, candidată la vice-președinția americană?


Senatoarea Elizabeth Warren și fostul vice-președinte Joe Biden într-o dezbatere din cadrul preliminariilor democrate pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
Senatoarea Elizabeth Warren și fostul vice-președinte Joe Biden într-o dezbatere din cadrul preliminariilor democrate pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.

Una dintre întrebările politice în Statele Unite este dacă mișcarea de stânga, care l-a susținut pe senatorul Bernie Sanders ar sprijini o variantă în care senatoarea Elizabeth Warren ar fi aleasă de Joe Biden drept candidat la funcția de vice-președinte.

Corespondență de la Washington: Elisabeth Warren
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:32 0:00
Link direct

Este ceea ce organizația Roots Action își propune să facă: a lansat o petiție care îi cere lui Biden să o selecteze pe Elizabeth Warren pentru funcția de vice-președinte. Numai că în preliminariile democrate, relația dintre candidații principali, aflați la stânga în Partidul Democrat nu a fost tocmai bună. Ciocnirile dintre cei doi au fost evidente, Warren acuzându-l pe Sanders că i-ar fi spus, în particular, că o femeie nu are șanse să fie aleasă președinte, ceea ce senatorul de Vermont neagă. Deți unii dintre sprijinitorii lui Sanders – între care și Ro Khana, co-președinte al campaniei sale – i s-au alăturat lui Warren, rămân încă mulți sceptici, asta mai ales după ce senatoarea nu l-a sprijinit pe Sanders, când acesta rămăsese unicul candidat al extremei stângi.

Unii sprijinitori ai lui Sanders vor ca Biden să aleagă o femeie de culoare – ca fosta candidată la postul de guvernator în Georgia, Stacey Abrams ori deputata, Barbara Lee; alții și-ar dori o femeie din Midwest, cum e senatoarea de Illinois, Tammy Baldwin.

Sanders însuși nu face presiuni asupra lui Biden să aleagă o anumită persoană, conform declarațiilor unor consilieri. Senatorul spune însă că dacă vice-președinție candidează un representant al stângii, atunci crește probabilitatea ca cei care l-au susținut în preliminarii să i se alăture lui Biden.

Elizabeth Warren a recunoscut că este interesată într-o astfel de oferta. Nu este clar dacă Sanders îl poate influența pe Biden, dar ceea ce pare evident este că fostul vice-președinte și-a modificat anumite poziții, aducându-le mai aproape de ceea ce susținătorii lui Sanders își doresc.

Democrați cred că trebuie evitate greșelile din 2016, când Hillary Clinton nu a reușit să mobilizeze stânga propriului partid, unii dintre susținătorii lui Sanders de atunci alegând să nu voteze sau optând pentru Trump și oferta sa populistă. Acest scenariu se poate repeta în ciuda apelurilor lui Sanders, mai hotârite ca data trecută, care spune că de această data obiectivul este înlăturarea lui Trump.

Un recent sondaj arată că Warren are cea mai bună cotă între potențialii candidați la vice-președinție. Ea poate inspira încredere că poate prelua prședinția dacă va fi necasar, dată fiind experiența din Senat și rolul jucat în campanii ale societății civile pentru drepturile consumatorilor. Dar mulți ezită încă.

XS
SM
MD
LG