Linkuri accesibilitate

Emanuela IURKIN. Câinele de bronz


Un roman de debut în miniatură, ca un gherghef cu toate firele trase înăuntru.

Un roman în miniatură, ca un gherghef cu toate firele trase înăuntru, scrierea de debut a chişinăuencei Emanuela Iurkin, Câinele de bronz, Cartier, 2018. „Ceea ce reuşeşte ea să facă în acest text e visul oricărui autenticist: suprapunerea maximă dintre discurs şi trăire”, constată Alexandru Cosmescu, precizând că „prin atenţia egală la peisajul interior şi la detaliile afective ale şirului de situaţii descrise, vocea, fără a înceta să fie singulară, reuşeşte să-i ofere cititorului două posibilităţi: a empatiza cu ea şi a-i permite să te consoleze”.

Redusă la minim, trama narativă e la fel de convenţională ca liniile vieţii şi ale sorţii din palmă, ceea ce contează însă este atingerea propriu-zisă, acea tuşă personală care face lucrurile să vibreze într-un fel anume. E nevoie de-un auz muzical perfect spre a recepta, la justa valoare, astfel de secvenţe în moderato cantabile:

Nu are nume sau nu poate fi numit. Înţelegi despre ce e vorba. Iar numele e doar un cuvânt. Liniştea e totul. Aş fi vrut să mă auzi. Nu pot spune cu voce tare anumite lucruri. Nu se lasă rostite. Se întâmplă doar dacă ai auzul dezvoltat.

Se camuflează în spectacolul firelor irecuperabile care se duc în jos, până în vârful degetelor. Nicio ojă nu le mai poate opri. Plăcere pură, când insişti cu degetele mâinilor pe mătasea ciorapilor, pe firul dus. Linia urcă până sus, la tivul ţesăturii. Apoi se lărgeşte în sus şi în jos, şi în toate părţile. Fâşii definitivate, o pânză nouă. Pentru fiecare unghie câte un fir dus, câte un ochi, ca o prelungire în carnea picioarelor. Simplu. Asemănător cu limbajul irezistibil al autodistrugerii. Testarea propriilor limite.”

Perfecţionistă, repliată asupra-şi, operând într-un registru autenticist ce nu suportă nicio notă falsă, autoarea Câinele-ului de bronz se anunţă drept o scriitoare de cursă lungă – numele ei fie virtuozitate. 25 iunie ’18

XS
SM
MD
LG