Linkuri accesibilitate

Emil Hurezeanu, 1989: „Comunismul este o ideologie a conflictului”


Cultul personalității lui N. Ceaușescu, imagine de arhivă

Amenințările securității ceaușiste împotriva exilului românesc.

Fragment din emisiunea „Actualitatea românească” difuzată în 29 august 1989.

Amenințările securității ceaușiste împotriva exilului românesc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:04 0:00

Neculai Constantin Munteanu: „În ultimul timp, în emigrația românească plouă. Plouă cu anonime, plouă cu amenințări. S-ar părea că mâna lungă a Revoluției e iar mânată la treabă. Despre ce este vorba ne spune Emil Hurezeanu.

Emil Hurezeanu: Comunismul este o ideologie a conflictului. O știam, o știm de la Marx, Engels, Lenin, Stalin, Mao, Brejnev, Deng și, tot mai convingător, mai ales în ultima vreme, și de la Ceaușescu. O ideologie a conflictului pentru că, în primul rând, ideologii comuniști, fie ei clasici, moderni, sau post-moderni, cum se spune acum, au mizat întotdeauna pe teoria luptei de clasă - inevitabilă, se susține, în care fiecare perioadă istorică își delimitează adversarii obiectivi - potrivit căreia, la fel de inevitabil, comuniștii ar fi până la urmă singurii învingători posibili, pentru că - au stabilit-o singuri - istoria ar fi de partea lor în mod natural, adică legic, adică obligatori.

Aceștia ar fi teoreticienii. Dar de cele mai multe ori ei s-au confundat și cu practicienii, cu „meseriașii”, deseori cu torționarii luptei de clasă. Milioane de victime pretutindeni în lumea comunismului, despre care în parte se vorbește astăzi pe față și reprobator în mai multe capitale așa-zis comuniste, stau mărturie dogmei prelungite în demență, crimă, asasinat.

„Arhipelagul Gulag” al lui Soljenințîn, această evanghelie a teroarei comuniste a început să fie publicat cu câteva zile în urmă și în Uniunea Sovietică, acum. Dar dacă în mai multe țări est-europene, începând cu Uniunea Sovietică, în ultimile luni asistăm la veritabile procese judiciare, morale, politice, de reabilitare a victimelor nevinovate ale așa-zisei lupte de clasă, dacă acolo se vorbește tot mai mult de demența dictatorilor, paranoia și imensa lor teamă de realitate și semeni, care le-au dictat de fapt acțiunile criminale, dacă așa-zisa „justiție” proletară este astăzi tot mai des și mai cu voce tare calificată drept „terorism de stat”, torționarii fiind identificați cu foștii Tătuci ai popoarelor sau Cerberii dictaturii proletariatului, în România asistăm la o recrudescență foarte gravă, la o reactivare sinistră - dacă n-ar fi în primul rând bizară - a ideilor staliniste ale luptei de clasă, a fermității revoluționare, a justiției neîndurătoare a oamenilor muncii împotriva „trădătorilor de țară și neam” etc.etc.

Originalitatea acestei tendințe teroriste reîmprospătate la București ține doar de contextul ei și de calendarul ei politic intern și internațional. România este țara dezastrului deplin al ceaușismului, varianta nu tocmai independentă de marxism-leninism și stalinism-maoism. Ceaușismul este un model de stat, de societate și de revoluție, dacă vrem, eșuat în mod cumplit, și pentru conducători și pentru conduși. Teoria luptei de clasă este reinstaurată în condițiile naufragiului, ca ultim instrument de preîntâmpinare a declarării lui, și nu ca metodă clasică a ascensiuni, a edificării statului comunist. Și asta în condițiile internaționale ale compromiterii dictaturii din România, inclusiv prin relevarea teorismului ei fundamental, și în condițiile internaționale ale dezmembrării comunismului de tip totalitar, dictatorial, terorist.

Am făcut puțină teorie pentru că merită să încercăm să înțelegem și să relevăm completa disperare de cauză de fapt cu care dictatura de la București a optat mai nou în mod evident pentru ceea ce ani în șir încercase să ascundă și poporului român și străinătății: arbitrariul, resentimentul și accesul de răzbunare, furia sumară tradusă în invectivă și amenințare, nelegiurea de principiu, ca acte și metode de menținere a dictaturii.

Regimul Ceaușescu a ajuns cu alte cuvinte în faza în care - nemaiavând nimic de pierdut, în afara puterii propriu-zise, compromis și detestat în țară și în străinătate - a ales ostilitatea deschisă. Nu este pentru nimeni, nici pentru regim și nici pentru adversarii sau observatorii acestuia, un moment care poate fi tratat cu indiferență, și nici unul care să scape de sub control. Despre câteva forme ale acestei ostilități pare-se generale în care se angajează regimul de la București în ultimile luni voi vorbi în continuare.”

[...]

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG