Săptămâna aceasta, parlamentul Estoniei a luat decizia istorică de legalizare a egalității în căsătorie. Noua lege, care va intra în vigoare în 2024, a fost depusă de guvernul de coaliție condus de Kaja Kallas. Estonia devine astfel prima națiune baltică și a 20-a țară europeană care legalizează căsătoriile între persoane de același sex.
Căsătoria între persoanele de același sex e permisă în doar 35 de țări din lume (din 200), dintre care peste jumătate, 20 cu totul, sunt în UE, dar și în multe țări ale Americii de Sud.
Olanda a fost prima țară care a autorizat căsătoriile homosexuale, în 2001, urmată la numai 2 ani de Belgia, iar in 2005 de Spania și Canada.
În Europa, în 2018 Xavier Bettel a devenit, în Luxembourg, primul șef de guvern homosexual căsătorit legal cu partenerul său încă din 2015.
Belgia, la rândul său, care a avut un premier gay declarat, pe Elio Di Rupo, a banalizat atât de mult căsătoriile de același sex, încât până și rata divorțurilor între homosexuali se apropie de cea a cuplurilor hetero, depășind 20% din căsătorii.
În contrast cu asta, în Franța vecină și republicană legalizarea a venit abia în 2013, după nesfârșite mari marșuri și demonstrații pro și contra. La un moment dat, dezbaterea din Franța în jurul legalizării căsătoriilor între homosexuali atinsese proporții calificate drept grotești. Manifestații organizate de dreapta conservatoare, luări de poziții publice, unii cerând chiar un referendum național, care a fost respins în cele din urmă de parlament.
Majoritatea țărilor care nu recunosc căsătoria între persoane de același sex permit anumite forme de conviețuire cu contract, contract ce are valoare legală. Este vorba de ceea ce se numește "uniune civilă", situație care include drepturi de moștenire și, de altfel, majoritatea drepturilor și responsabilităților unui cuplu tradițional.
La prima vedere, poate părea surprinzător că regate de veche tradiție catolica, cum sunt Spania și Belgia, sau țări latino-americane precum Mexicul sau Argentina au extins definiția căsătoriei până la a include și cuplurile de același sex. In realitate, modificarea mentalităților a avut loc lent și cu multe hopuri.
Legalizarea căsătoriilor între homosexuali fusese una din promisiunile de campanie ale fostului președinte socialist François Hollande, când el căuta să se poziționeze cât mai progresist și de stânga în fața unui Nicolas Sarkozy care în acel moment încerca să racoleze vocile dreptei celei mai conservatoare.
Disputa s-a extins în acel an, 2013, după ce ministra justiției Christiane Taubira a semnat o circulară prin care copiii născuți în străinătate din mame purtătoare, mame care nu fac decât să poarte și să nască copilul altora, pot primi cetățenia franceză. Pe deasupra, ministra justiției de atunci, Christiane Taubira, era ea însăși o femeie de culoare din Guyana.
De îndată, opoziția de dreapta a cerut retragerea circularei, afirmând că în curând în Franța trupurile femeilor vor fi de închiriat și că guvernul deschide larg poarta în fața tuturor exceselor morale.
Multe franțuzoaice, nu doar femei sterile, dar și homosexuale, merg în străinătate, cel mai adesea în Belgia sau Spania, pentru a găsi o mamă purtătoare în cazul în care doresc să aibă un copil, iar unele chiar pentru a se căsători. În Franța, care se dovedește astfel mult mai conservatoare decât țările vecine, dezbaterea actuală o amintește pe cea din anii 1970, din momentul legalizării avortului.
Mulți găsesc straniu ca Franța republicană și laică să se arate mai conservatoare decât regatele vecine ale Belgiei și Olandei, de pildă, unde mariajul gay a devenit legal deja în urmă cu un deceniu. Mai mult, în Belgia legea autorizează orice cuplu de homosexuali, chiar străini, să se căsătorească local, cu condiția ca unul din ei să fi locuit cel puțin trei luni pe teritoriul belgian.
LGBT la nivel european
O foarte largă majoritate a eurodeputaților a votat în martie 2021 o rezoluție prin care au declarat, simbolic, Uniunea Europeană o „zonă de libertate” pentru persoanele LGBT („LGBTIQ Freedom Zone”).
O „zonă de libertate LGBT” este, evident, o aluzie directă la măsurile inacceptabile luate de primari polonezi din foarte conservatorul, ultra-catolicul și homofobul partid PiS (Partidul pentru Dreptate și Justiție), aflat la putere la Varșovia, de a-și declara localitatea: „oraș liber de LGBT” („LGBT-Free Zone”), și de a continua să vorbească împotriva unei inexistente „ideologii LGBT”.
Rezoluția condamnă „discriminarea și atacurile cărora le e supusă comunitatea LGBTIQ din Polonia”. Rezoluția mai spune și că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT sunt „grav îngrădite” și în Ungaria, din pricina refuzului legal de a recunoaște identitățile trans și intersex.
In comparație cu Polonia, care respinge orice formă de oficializare a unui cuplu homosexual, Suedia e singura țară care obligă biserica luterană —biserică de stat-- să oficieze căsătorii religioase pentru cuplurile de homosexuali care doresc să se însoare și religios, nu doar la primărie.
