Europa Liberă în direct
Joi 12 iulie 2007
Moderatori: Oana Serafim și Victor Eskenasy-Moroșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (23)
Când, peste trei decenii, mi-am citit de mai multe ori dosarul și de fiecare dată am găsit câte ceva nou, n-am văzut că procesul verbal a fost scris de vărul meu Costică Tănase. O falsă memorie, care a procedat prin eliminare.
Îmi detestam vărul securist, care timp de șase ani m-a chinuit să mă facă informator, și mintea mea refuză și azi să-l situeze în hărmălaia percheziției, într-o cameră de 12 metri pătrați, în care se aflau un pat, o ladă de studio, televizorul, aparatul de radio, pickup-ul, discurile, o sobă un dulap, o masă, un scaun, un frigider, un reșou, un lighean și vreo trei sute de cărți risipite peste tot. În spațiul rămas liber se aflau trei securiști, eu și doi martori (unul propus de mine, altul cules dintre vecini), care nu mai aveau loc în cameră, stăteau în pragul ușii.
Când reconstitui mental scena, nici astăzi nu-l văd pe vărul Costel în acel spațiul. Și el a fost totuși acolo, a scris cu mâna lui Procesul verbal, semnat de mine pe fiecare pagină. Dar de văzut, nu-l văd.
Cum îi așteptam, teamă prea mare nu aveam, însă eram sub presiune.
Mi-au cerut să le predau înscrisurile cu conținut denigrator. Am întrebat ce înțeleg ei prin „denigrator”. Mi-au spus : Știi tu. Știam. Așa că le-am arătat masa pe care mâncam și care-mi servea și de birou. Să poftească. Pe masă era tot ce-i interesa, să poftească și să se servească.
Primul a poftit vărul Costel, care a ocupat singurul scaun din cameră și s-a pus pe scris sub dictarea tovarășului Matei Vasile, conducătorul operațiunii, în timp ce Măieran răsfoia cărțile de la capul patului, mai culegea câte o agendă, câte o carte poștală ilustrată din vreo capitală europeană, un carnet de însemnări, ș.a.m.d
Percheziția a durat câteva ore, pentru că fiecare material era descris, numărat pagină cu pagină, rezumat conținutul. În afară de scrisorile bătute la mașină și de copii, mai erau manuscrisele, ciornele de lucru și multe foi disparate. Au numărat chiar și foile de indigo folosite pentru baterea la mașină a scrisorilor, dar și pe cele nefolosite. Însă nu s-au agățat de Constituția RSR și de Codul eticii și echității socialiste, ambele subliniate și folosite la redactarea scrisorii către Nicolae Ceaușescu. Au evitat de asemenea trei dosare cu tăieturi din ziare, în principal discursurile „geniului Carpaților”, elogii și poeziile curtenilor zilei, fel de fel de articole cu aspecte mai critice ale vieții în socialism. Le-au dat deoparte din lene, deși pe ele scria, la vedere, „Tîmpițială”. Dacă le-ar fi descris pe toate, i-ar fi prins acolo nu numai a treia zi de Paști, dar și 23 August.
Când au terminat, m-au întrebat dacă asta-i tot. Era tot. Și aici, un martor a făcut o greșeală. A spus: Dar sub saltea nu v-ați uitat!
Martorul era un prieten al meu din copilărie și, cu o seară mai înainte, îi citisem scrisoarea către Nicolae Ceaușescu, după care băgasem plicul sub saltea. Și numai el știa unde-l pusesem. Și astfel am descoperit primul dintre informatorii care aveau să roiască în jurul meu în următoarele luni. Firește, s-au uitat și sub saltea și au mai găsit încă un set din cele patru scrisori, pe care le-au luat iar la descris.
În concluzie, deși lungă, percheziția a fost cam superficială. Pe masă se afla o carte despre eurocomunism, în traducere românească, pentru uz intern, pentru informarea tovarășilor cu munci de răspundere, precum și câteva cărți franțuzești, prin care La Tentation totalitaire a lui Jean-François Revel și La Chaîne et le veau de Soljenițîn, cărți care n-ar fi trebuit să se afle în casă la mine. Dacă ar mai fi insistat, ar fi găsit și telegrama prin care eram anunțat că scrisorile au fost expediate la adresele indicate de mine, dar și un carnet cu adrese ale unor prieteni din străinătate, între care și cea cu coordonatele curierului care-mi dusese scrsorile în Vest. Vigilenți, dar superficiali, băieții cu ochi albaștri. Și nici prea inteligenți nu erau.
Apoi am fost dus în sediul Securității din strada Beldiman, pentru declarații. Și despre ele vom vorbi săptămâna viitoare.
Până atunci, s-auzim numai de bine.
