Europa Liberă în direct
11 octombrie 2007
Moderator: Victor Eskenasy Moroșan
Eu și câinele meu, Securitatea (36)
După episodul cu telefonul dat la Europa Liberă pentru a opri difuzarea scrisorilor, relațiile mele cu Securitatea s-au mai liniștit, aș putea spune că au intrat într-o oarecare acalmie. Bineinteles, eram urmărit în continuare, dar mai discret. În schimb, baletul turnătorilor din jurul meu era cum nu se poate mai activ, și la redacția revistei „Cinema”, dar și la fostul meu loc de muncă, Televiziunea Română.
În ziua de 13 mai 1977 am fost convocat personal de colonelul Ioan Georgescu, omul cu care am intrat în dialog și care mai apoi s-a fixat pe mine, ba chiar într-un fel i-am fost și mi-a fost repartizat, ca să zic așa, pentru a discuta toate problemele pe care le-am avut până la primirea pașaportului. Ei se legănau cu iluzia că aș fi avut foarte mare încredere în tovarășul colonel Georgescu, datorită personalității și puterii de convingere ce ar fi avut-o asupra mea. N-aveam, cum am mai spus, mai multă încredere decât în ceilalți securiști cu care am avut de-a face. Însă Georgescu juca rolul securistului blând, înțelegător, omul cu care se poate discuta.
Numai că, de unde până atunci avusese cu mine un ton relativ amabil, pe alocuri părintesc, acum schimbase foaia. Era nervos, mi-a vorbit cu „bă”, de sus și foarte amenințtor. Să spun cu de-amănuntul ce am făcut în perioada 4-10 mai 77. Nimic deosebit, în afara mersului zilnic la redacție. Nu prea mai ieșeam din casă, de frica unor provocări. Până la urmă, a mai lăsat de la el și l-a interesat în mod deosebit ce am făcut în noaptea de 9 spre 10 mai 1977. Tot nimic. În acest sens, m-a pus să dau o scurtă declarație. Bine, dacă e pe-așa, pentru a-mi proba bunacredință, m-a întrebat dacă aș avea ceva împotrivă să-mi ia amprentele. Am fost de acord, și cum băieții din Beldiman nu aveau un specialist în dactiloscopie, tovarășul Ion Georgescu personal a mers cu mine vizavi, la Miliția Capitalei, unde exista un asemenea specialist.
De cum am intrat, specialistul Miliției, un om de vreo 60 de ani, care văzuse mulți borfași la viața lui, l-a invitat chiar pe tovarășul Georgescu să-i mânjească deștele cu cerneală neagră. Am zâmbit, n-aveam loc de-ntors ca să și râd. Însă port și azi o adâncă recunoștință milițianului care, dintr-o ochire, și-a dat seama că, dintre noi doi, tovarășul Georgescu era cel care avea față de borfaș. Nu vă mai spun ce față a făcut tovarășul Georgescu!
Mai târziu, am aflat și care era cauza declarației, și de ce și amprentele. În noaptea de 9 spre 10 mai, cineva aruncase niște manifeste în sprijinul lui Paul Goma, iar eu făceam parte din cercul bănuiților.
Lucrurile s-au complicat însă în redacția revistei „Cinema”, unde continuam să-mi desfășor activitatea „în mod normal”, ca să zic așa. Între timp, colegii erau la curent cu ceea ce făcusem, deși despre asta nu vorbisem decât cu Dan Comșa și, parțial, cu Valerian Sava.
Deși tovarășul Georgescu personal mă asigurase că, dacă stopez difuzarea scrisorilor, nimic rău nu mi se va întâmpla la slujbă, conducerea redacției făcea mari presiuni asupra mea ca să demisionez de bunăvoie și nesilit de nimeni. Zilnic eram chemat de redactorul-șef cu același leitmotiv, la început mai aluziv, pe urmă în mod direct: dă-ți demisia. În dorința de a veni în întâmpinarea une posibile dorințe a „tovarășilor”, deși aceia nu erau hotărâți și nu știau ce vor face cu mine. Recunosc însă că, în aprilie 1977, redactorul-șef al revistei era sub o presiune infernală. Nu era ușor pentru cineva care conducea o redacție cu numai 15 angajați să aibă nu mai puțin de trei oi negre în redacție: doi care au încercat să se ralieze protestelor lui Paul Goma și unul care avea cerere depusă de căsătorie cu o cetățeană franceză. Trebuia să aibă inițiative, trebuia să-și curețe redacția de uscături!
Însă inițiativele se băteau cap în cap cu cele ale „organului” și ale organelor politice superioare. Uneori, și-a pierdut nervii încercând să mă convingă să demisionez din proprie inițiativă.
Continuarea, săptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.
