Europa Liberă în direct
6 decembrie 2017
Moderator: Lucian Ștefănescu.
Eu și câinele meu, Securitatea (44)
Dosarul de urmărire informativă deschis în aprilie 1977 pe numele „Vrânceanu” a adunat în zece luni 327 de file. Altă viață! Securiștii, câtă frunză, câtă iarbă (vreo 26 în total, indentificați după nume), apoi filatori, fotografi, plus vreo 45 de semnături indescifrabile. Și informatorii erau mai mulți: nouă în total. Șase de la revista „Cinema”, dintr-o redacție de 15 persoane, doi de la televiziune și unul care locuia la aceeași adresă cu mine, prieten din copilărie. Despre ei vom vorbi astăzi.
Și pe cei mai mulți informatori de la revista „Cinema” i-am depistat grație zelului stupid al căpitanului Costică Tănase, care a dat suficiente detalii pentru depistarea lor. Astfel, sursa „Cati”, scrisă cu grafii diferite, toate derivate de la Ecaterina, care este și redactorul șef al revistei, a fost plecată la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. „Cati” nu dă informații scrise de mâna ei (era redactor-șef!), doar stătea de vorbă cu securistul revistei, Vasile Măieran. Sursa „Laura” scria de mână. Ca de altfel și sursa „Anca”, ceea ce a ușurat indentificarea lor.
Sursa „Cati”, cea mai activă, relatează Securității tot despre mine. Că sunt o persoană retrasă, cu multe sensibilități. „Nu și-a împărtășit aproape deloc frământările în redacție, unde, de asemenea, nu au răzbătut nici informații despre viața sa personală. Are o locuință necorespunzătoare – nu are nici canalizare în casă”; că m-a îndemnat să fac cerere pentru o locuință, dar că îndemnurile ei au rămas fără răspuns; că m-a îndemnat să intru în partid, dar am amânat sistematic răspunsul; că am o atitudine de frondă; că a doua zi după percheziție am venit în redacție într-o bună dispoziție ieșită din comun – normal, mă simțeam bine!
Însă are și momente când pare lovită de streche ideologică. Într-un astfel de moment, pune mâna pe telefon, sună la Securitate, vorbește chiar cu securistul care se ocupa de mine, colonel Ion Georgescu – convorbire consemnată într-un raport din care citez: „În ziua de 30 mai a.c., sursa „Cati” ne-a sunat la telefon comunicându-ne că, în lipsa ei din țară (a fost plecată la Festivalul Internațional al Filmului de la Cannes) redactorul Munteanu C. Neculai a fost invitat de către redactorul-șef adjunct al revistei, Rodica Lipate, să paticipe la lecția de învățământ politic. Munteanu C. Neculai a refuzat să participe la învățământul politic, cu toate încercările de lămurire și influențare din partea sus-numitei. A doua zi după absența de la învățământul politic a fost întrebat asupra cauzelor neprezentării la învățământul politic, însă Munteanu C. Neculai a evitat să dea un răspuns. Sursa „Cati”, care este redactor-șef al revistei, fiind sesizată de acest lucru, a hotărât să informeze conducerea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, considerând atitudinea lui Munteanu C. Neculai ca fiind neconformă cu atitudinea de activist din presă. Totodată, intenționează să propună îndepărtarea lui Munteanu C. Neculai din cadrul revistei «Cinema»”.
Și citez în continuare dintr-o altă Notă-raport: „La întâlnirea din 22 iulie 1977 cu sursa „Cati”, au rezultat următoarele în legătură cu redactorul Munteanu Nicolae. Conducerea revistei «Cinema» a făcut propunerea în scris pentru ca acesta să fie scos din cadrul acestei redacții. Principalul motiv îl constituie faptul că cel în cauză a refuzat să participe la învățământul politic argumentând că face acest lucru «din principiu». Chiar în discuții ulterioare cu diferiți redactori, a păstrat aceeași atitudine de frondă. În prezent, Comitetul Culturii a hotărât să nu dea curs propunerilor conducerii revistei, urmând ca de la 1 iulie 1977, odată cu aplicarea măsurilor de reorganizare, să fie scos. Menționez că din partea redacției i s-a solicitat să-și ceară transferul, găsindu-i-se două locuri de muncă la Studiourile de la Buftea, însă Munteanu C. Nicolae a refuzat”.
Cu informatorii de la revista „Cinema”, vom continua și săptămâna viitoare.
Până atunci, să auzim numai de bine.