Europa Liberă în direct
24 ianuarie 2008
Moderatori: Ileana Giurchescu și Victor Eskenasy-Moroșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (50)
Pentru a reconstitui cariera ante-revoluționară a securistului ajuns general după 1989, trebuie vorbit „nu din gură, ci din carte”. Iar cartea este Operațiunile Melița și Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate de Mihai Pelin, un fel de biblie a decăderii Securității în 1989 și a măririi securiștilor după Revoluție.
Vasile Măieran e un caz exemplar.
După fuga generalului Pacepa, operațiunea „Melița” a fost rebotezată „Eterul” și a trecut în subordinea Direcției I – Securitatea Internă. La 30 septembrie 1980, câteva luni de la avansarea „Eterului”, Serviciul 3 de la Direcția Informații Interne a întocmit un Plan de măsuri, eșalonat între 1 octombrie același an și 3 octombrie 1981, destinat instruirii rețelei informative.
Doi ani mai târziu, la 29 martie 1983, o Notă de analiză a Securității București, semnată de maiorii Vasile Măieran și Pavel Dragotă, semnala pentru prima dată că ponderea scrisorilor adresate Europei Libere interceptate de unitatea specială S. nu mai era reprezentată de cereri de plecare???, ci de cereri de pașapoarte.
Constatarea era și recunoașterea unui eșec. „Rezultatele obținute se ridică în totalitate la nivelul complexității situației operative din problemă și a exigenței impuse de ordinele conducerii Departamentului Securității Statului”. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, raportul mai constata că sursele care plecau în exterior și intrau în contact cu cei de la Europa Liberă „au adoptat o atitudine pasivă, dar înregistrează concepțiile acestora, preocupările lor prezente și viitoare, dar nu au reușit să determine o schimbare de atitudine a acestora față de țară, sau să creeze tensiuni și dezbinări între ei”.
Hotărât lucru, faptul că i-a revenit sarcina întocmirii unui raport critic e semn că Vasile Măieran se afla de multă vreme în gruparea „Eterul” și avea și sarcini îndreptate nemijlocit spre Europa Liberă. Dovada – soacrei colegului nostru Gelu Ionescu, Elisabeta Filotti, i s-a deschis dosar de urmărire informativă, cu scopul să prevină scurgeri de informații spre München, să stabilească ce activități ostile regimului desfășoară, dacă primește ea însăși mesaje suspecte din străinătate etc. În această chestiune, se miza pe informatorul H. Ionescu, legătură a maiorului Măieran. Și tot în răspunderea lui se afla și locotenentul Spiti, pentru anchete printre vecini, interceptarea corespondenței și convorbirilor cu cei care vizitau „obiectivul” la domiciu, prin mijloate ICT.
La 5 septembrie 1983, raportul semnat de colonelul Gheorghe Răducă și de maiorii Valer Dragotă și Vasile Măieran consemna un nou eșec: „Suntem deficitari în ceea ce privește obținerea unor materiale care să permită inițierea unor acțiuni de compromitere și de demascare în străinătate a celor mai veninoși angajați și colaboratori ai posturilor de radio occidentale, îndeosebi ai Europei Libere”.
Eșecul ca eșecul, însă mai importante sunt obiectivele aflate în atenția maiorului Măieran, precum și metodele prin care se proceda.
Firesc, la atâta combativitate, maiorul Măieran a făcut pasul înainte și a fost promovat – aflăm tot din cartea lui Mihai Pelin. La 31 octombrie 1986, când la Sediul Direcției I a fost convocată o nouă ședință de analiză, de data aceasta într-un cadru mai restrâns, noul șef al grupei operative „Eterul” pe DSS era maiorul Varile Măieran. Ca de obicei, s-a discutat despre limitarea scurgerilor de informații din țară, prevenirea, contracararea și neutralizarea încercărilor de denigrare a regimului de la București, influențarea, dezbinarea și compromiterea anagajaților Europei Libere, dezinformarea și penetrarea informativă a redacției de la München.
Cum de un ofițer de Securitate care, până în 1998, n-a făcut decât poliție politică, a făcut carieră și după Revoluție, în ciuda reformelor la care au fost supuse serviciile de informații, rămâne un mister de lămurit săptămâna viitoare.
Până atunci, să auzim numai de bine.
