Europa Liberă în direct
Moderatori: Oana Serafim și Lucian Ștefănescu.
Joi 15 martie 2007
Eu și câinele meu, Securitatea (6)
A venit și ziua recrutării mele ca informator al Securității. O zi mare pentru vărul Costel securistul. După mai bine de trei ani de studiu și de șantaj mai mult sau mai puțin discret, la 26 decembrie 1973, căpitanul Costică Tănase întocmește un referat cu „propunerea de recrutare în calitate de informator a numitului Munteanu C. Nicolae, redactor la redacția cultural-artistică, secția film, din Studioul de Televiziune. Motivația: „În cadrul redacției culturale-artistice a Studioului de Televiziune, se ridică multiple aspecte pe linia supravegherii informative generale, atât asupra unor elemente ce fac parte din acest sector, cuprinse în cadrul dosarului de obiectiv, cât și în ceea ce privește unele activități pe linia realizării emisiunilor cultural-artistice sau a creării unor filme de televiziune în colaborare cu instituții similare sau cu case de filme din străinătate, se impune recrutarea unui informator cu bune posibilități de informare.”
Hotărât lucru, Securitatea veghea și n-avea liniște nici în zilele Crăciunului. Dacă a doua zi de Crăciun făcea referatul, în a treia zi s-a și întâlnit cu mine și scrie cu mânuța lui: „La întâlnirea avută cu candidatul Munteanu C. Nicolae, în ziua de 26 dec a.c., i-am atras atenția asupra deplinei conspirativități care trebuie să stea la baza colaborării cu organele noastre, să dovedească sinceritate și obiectivitate în furnizarea informațiilor, corectitudine în raporturile cu organele de Securitate, să nu divulge nimic din activitatea de colaborare secretă, indiferent de persoană și grad de rudenie. Cu aceeași ocazie, candidatul și-a ales numele conspirativ de „Călin”.
Numai că întâlnirea a avut loc doar în capul vărului Costel. Oricât de teamă îmi era de el, în ruptul capului nu mi-aș fi pierdut timpul în a treia zi de Crăciun să mă întâlnesc cu un securist.
În fine, grăbit cum era, căpitanul Costică Tănase n-are liniște nici la sfîrșit, da’ nici la început de an. Pe 26 decembrie 1973 eram propus spre recrutare, pe 4 ianuarie 1974 eram deja recrutat „în scopul încadrării informative a unor elemente aflate în supravegherea informativă a dosarului de obiectiv din cadrul redacției cultural-artistice”. În acel moment însă, nu-i mai eram cu nimic de folos, pentru simplul motiv că de trei luni de zile nu mai lucram în „obiectiv”, ca să zic așa. Mă transferasem de la televiziune la revista „Cinema”. Pe scurt, vărul Costel își mințea șefii sau, cu complicitatea lor, își făcea cu mine planul la turnători.
La 16 ianuarie 1974 își mințea din nou șefii într-un raport scris, în care susține că ar fi aflat de la mine că mă transferasem de la televiziune la revista „Cinema” începând cu 16 ianuarie 1974. Ceea ce e iarăși fals, transferul având loc la 1 octombrie 1973, fapt pe care-l pot dovedi cu acte. Nu știu de ce mi-a ales numele conspirativ „Călin”, poate de la Călin-Nebunul, dar nu cred. Securistul Costel era doar „organ” și „organul” n-are fire de poet. În referatul în care propunea recrutarea, nea Costică susține că singur mi-am ales acest nume, dar e vorba de o falsă memorie sau... minte. Costică mai zice acolo c-aș fi acceptat să fiu informator „considerând această activitate o datorie patriotică a fiecărui cetățean”. Iarăși falsă memorie sau minciună. Asta însă mă scutește de întrebarea dacă am primit și bani.
Sigur, povestea cu numele conspirativ, cu datoria patriotică trebuia consemnată într-un angajament. Nici angajamentul nu există, nici măcar unul fals. Pentru simplul motiv că niciodată n-am semnat niciun angajament, și nici vreo notă informativă semnată „Călin” n-am dat.
Pe scurt, vărul Costel m-a făcut informator, dar a uitat să mă anunțe. Simplă greșeală. Nu e singura. Vărul Costel comite greșeli pe bandă rulantă și despre ele vom vorbi săptămâna viitoare.
Până atunci, s-auzim numai de bine.
