Europa Liberă în direct
27 septembrie 2007
Moderator: Ileana Giurchescu
Eu și câinele meu, Securitatea (34)
Convins de convorbirea contondentă cu tovarășul Cepraga, urma să dau telefon la Europa Liberă pentru a cere să nu se difuzeze scrisoarea către Nicolae Ceaușescu. Însă, spre mirarea mea, convorbirea nu a avut loc din sediul Securității. Mi-au pus în mână vrei 300 de lei, textul pe care urma să i-l citesc lui Noël Bernard cât mai artistic cu putință, ca să pară improvizat, precum și numărul de telefon al Europei Libere.
Însoțit de tovarășul Georgescu, ne-am dus la cabinele pentru convorbiri internaționale de la Palatul Telefoanelor. Funcționara de la ghișeu a făcut ochii cât cepele când a văzut numărul de telefon, însă în mai puțin de trei minute am avut legătura. Tovarășul Georgescu a intrat cu mine în cabină și m-a asistat cât mi-am făcut numărul.
Fatalitate, Noël Bernard era plecat la masă. Secretara însă a înțeles că e ceva grav și a făcut legătura cu adjunctul Lucian Loga. Și pentru că trebuia să improvizez, am mai băgat și cuvinte de la mine în pasajul în care ceream să nu se difuzeze scrisorile. În loc de „pentru că le contest”, am spus „pentru că acum, înțelegeți? acum le contest”. Mesajul a fost prea sibilinic și n-a fost înțeles.
Convorbirea a costat vreo 60-70 de lei și, generos, tovarășul Georgescu a vrut să-mi lase mie restul. Un bacșiș! I-am băgat banii în buzunarul de la piept al sacoului, cu aerul că-l bag și-n mă-sa.
Și astfel, dacă dimineața eram pe caii cei mari, seara nu mai eram decât omul cu mârțoaga. Mai mult mârțoagă decât om. Mai pierdusem o bătălie, dar am continuat să sper.
La ora 18, m-am reîntâlnit cu tovarășul Georgescu și am mers la Serviciul Pașapoarte. În privința pașaportului, se întrezăreau unele speranțe. Dar cum știam că pe cuvântul lor nu te poți baza, m-am pus pe așteptat. Altă alternativă nu aveam. Însă până la obținerea pașaportului avea să mai treacă mult timp.
Între timp, eram în continuare urmărit. Am fost urmărit mai mult și uneori mai strâns decât apare în cele două Note de filaj. În afara filorilor de meserie, eram înconjurat de turnători care informau despre toate mișcările mele.
Am fost urmărit la vedere, ca să știu, ca să văd, dar și la meserie, să nu știu și să nu-i văd pe „băieți”. Aceștia din urmă mă fascinau. Nu pentru că erau proști, erau idioți de-a dreptul! Toate mișcările mele browniene pe străzi, prin magazine unde nu aveam nicio treabă, în restaurante, la adrese unde nu cunoșteam pe nimeni, convorbirile telefonice interminabile din cabine publice fără să vorbesc cu nimeni nu aveau ca scop decât plăcerea perversă de a-i face să se deconspire. Și se deconspirau.
În rest, îmi vedeam de treabă, mă duceam la redacție, veneam acasă, scriam, citeam, ascultam Europa Libera. Încercam să par nornal, într-o lume mică în care mulți dintre cei cu care eram în contact, de la Securitate sau de la redacție, păreau isterici.
Am avut și eu momente relativ paranoice. În prima zi de anchetă, mi-au golit buzunarele. Aveau nevoie de cheile de la casa mea. Doi „băieți” au și fost în camera în care stăteam (mi-au spus vecinii), unde au rămas cam o jumătate de oră. Când am revenit acasă, am găsit frigiderul dezghețat și o siguranță complet scoasă din tablou. Era un semn ca să-mi arate că au fost acolo? De ce? Au instalat un dispozitiv de ascultare? Nu-mi păsa. Dar dacă-mi strecuraseră ei undeva o bancnotă de cinci dolari? Am răsfoit filă cu filă o mulțime de cărți. Am abandonat repede, erau prea multe și căutam acul în carul, cu fân.
După două zile, am constatat că mai important decât ceea ce-mi puseseră era ceea ce-mi luaseră: îmi luaseră copia procesului verbal de percheziție, singura dovadă că făcusem ceva cu substrat politic, și de-aici încolo eram copt pentru orice fel de proces: de moravuri, penal, dar nu și politic.
M-au atenționat să bag de seamă să nu mă calce tramvaiul. Așa că am devenit mai atent pe unde merg. Mă obseda orice traversare, mai ales dacă eram singur. Nu mai intram în magazine cu autoservire, de teama provocărilor. Ocoleam persoanele cu aspect mai suspect, de frica altercațiilor. Și uneori mă întrebam dacă nu eram nebun într-o lume normală, sau eram singurul sănătos într-o lume de nebuni.
Până săptămâna viitoare, s-auzim numai de bine.
