Linkuri accesibilitate

Eudochia Sacaliuc: Bună dimineața, Viață!


Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Eudochia Sacaliuc, profesoară și pasionată de poezie, muzică, teatru.

Născută la 27 iulie 1962 în satul Mănoilești, Ungheni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Matematică și Cibernetică, specialitatea matematica. A profesat în satul Curtoaia, Ungheni. A activat ca profesor de matematică, fizică și chimie, apoi contabilă în satul Cetireni. A fost economistă la Direcția de Statistică a raionului Ungheni. Pasionată de teatru, poezie, muzică. În timpul liber a activat în Ansamblu „Busuioc” din satul natal Mănoilești.

Este autoarea a patru cărți de versuri, tipărite de Editura Pontos, Chișinău: Port soarele cu mine, anul 2011; Viața este numai dor, anul 2012; Trece drumul un arici, 2012; Vioara încă mai vibrează, anul 2019.

Membru al Organizației Teritoriale a Partidului Unității Naționale, Ungheni.

Luni

Azi, fiul mijlociu, Andrei, împlinește 35 de ani. Îl sun, fiindcă lucrează în Irlanda, și îl felicit cu ziua de naștere. Gândurile mele sunt îndreptate spre marile probleme de sănătate pe care le am, vreau să mai trăiesc, să mă bucur de copii și de nepoței. Îmi doresc mult să se construiască un Centru de Dializă în Ungheni, să pot face hemodializă în oraș, deoarece de 21 de ani fac naveta la Iași, România. Dializa este prelungirea vieții, o șansă de a trăi. Destinul m-a pus la mari încercări, dar dragostea maternă s-a dovedit a fi mai presus ca orice.

Plec la Iași prin Vama Sculeni și gândurile mele mă frământă. Îi mulțumesc în gând Creatorului pentru că mi-a deschis acest drum important de a continua mersul vieții pe acest pământ. În timpul tratamentului urmăresc la televizor știrile din România. Acasă mă întorc târziu. Toată ziua a plouat și încă ploaia nu s-a oprit. Citesc notificările de pe rețeaua de socializare, apoi îmi fac rugăciunile, îi mulțumesc lui Dumnezeu, că mi-a dat încă o zi pentru ca să mai trăiesc.

Marți

Mă trezesc în grabă. Azi e Ziua Copiilor. Sunt așteptată la Biblioteca “Dumitru Moruzi”. Încep ziua cântând “Hora Unirii”, versurile de Vasile Alecsandri. Mă pregătesc și îmbrac costumul național tricolor, așa cum m-au rugat să mă prezint.Întâlnirile cu copiii îmi dau viață, mi-s dragi și simt că și lor le sunt dragă. Am avut o zi de sărbătoare minunată. Copiii au desenat, au recitat poezii și am făcut cunoștință. Le-am recitat și eu poezii din cărțile mele. Li s-au înmânat diplome tuturor, inclusiv și mie, apoi ne-am făcut poze.

Am observat cât de activi sunt copiii, cât de dornici sunt să învețe, să cunoască necunoscutul.

Ce-mi doresc pentru copiii noștri, pentru omenirea întreagă?

Să fie pace, să nu mai fie războaie, să nu știe de pandemii, de viruși pregătiți în laboratoare de a ne nimici, să nu fie vaccinați cu vaccinuri nesigure, să fie liberi, să zâmbească, să fie fericiți, să nu le fie încălcate drepturile omului. Viața e dată de Dumnezeu, să ne bucurăm de viață, să trăim în liniște și pace. Nici cel bogat, nici cel sărac nu va scăpa de moarte și nu va lua nimic cu el, doar va pleca plin de păcate. Toți avem același drum, mântuirea! Să fim mai buni și să ne ajutăm aproapele, atunci când are nevoie.

Miercuri

O zi minunată...plouă. Ador ploaia și mi-aș dori să fie cald, să merg desculță prin ploaie fără umbrelă, așa cum îmi plăcea în timpul anilor de studenție să merg pe strada Viilor din Chișinău înspre căminul studențesc. Timpul trece repede și cel mai de preț pentru mine este viața, însă nu sunt indiferentă de tot ce se întâmplă în lumea întreagă, inclusiv în Republica Moldova, unde vor avea loc alegerile parlamentare din 11 iulie, în care se va decide soarta acestui popor rătăcit și îndobitocit, sărăcit, furat și trădat.

Am o singură dorință: Unirea cu România!

Azi plec la Iași din nou la dializă pentru tratament. Săptămânal fac naveta de trei ori pentru ședințele de tratament. Mă pregătesc și în timp ascult la telefon noutățile. Televizorul nu-l deschid de ani de zile, nu pot să agreez minciunile partidelor care manipulează cetățenii și își amintesc de ei numai înainte de alegeri. Am o singură dorință: Unirea cu România! Nu există nici o șansă de aderare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Drumul spre Europa trece prin București, suntem români și acest pământ românesc încă nu este eliberat de așa zișii “eliberatori”. Numai Unirea cu România ne poate salva de cei care ne-au despărțit de Patria Mamă. Viitorul nostru depinde de alegători.

Plec înspre Iași și revin acasă la o oră târzie, plouă și e frig. Mă bucur și sunt fericită că am ajuns acasă.

Joi

De dimineață citesc mesajele, notificările de pe Facebook. Azi are loc ședința la biroul politic a Organizației Teritoriale PUN, Ungheni. Mă bucur că sunt acasă în primul rând. Ne pregătim pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. PUN se află pe locul cu numărul 10 pe listele alegerilor parlamentare. Timpul liber mi-l dedic pregătirii alegerilor parlamentare. Timp pentru a scrie poezii nu am, deoarece am și alte obligații: Mama și nepoțeii dragi care au nevoie de mine, de afecțiunea mea.

Mâine din nou plec la Iași. E greu să depind de un aparat care mă ține în viață, însă nu depun armele, ci lupt continuu, sunt puternică, rezistentă și pentru mine viața este o poezie care trebuie trăită din plin cu înțelepciune, răbdare, dragoste, iubire, bunătate.

O pasăre cu aripile frânte va zbura cât va putea, până în ultima clipă, chiar dacă nimeni nu o va putea salva.

Vineri

Bună dimineața, Viață!

O zi din nou de plecare la Iași, spre drumul de a-mi prelungi viața. Mulțumesc, Doamne, că ești și mi-ai prelungit viața frumos să trăiesc. Mulțumesc, Doamne, că m-ai reîntors din moarte la viață. Iartă-mă când greșesc, când păcătuiesc. Plec la dializă, dar fără politică, dezbateri cu șoferul, nu se poate să treacă ziua. El le știe pe toate, care partid e mai bun și e sigur că politica n-are nimic în comun cu istoria, nu are nevoie el de istorie și gata! Îl înțeleg și totuși încerc să-l contrazic, însă nu am rezultate, așa-i când nu cunoști adevărul istoric și nici nu dorești să te informezi. Îi dau pace să vorbească, să fie liniștit la volan, să ajung cu bine la destinație. Când aștepți timpul trece mai greu. După restituire dializei am impresia că zbor de fericire, fiindcă plec acasă.

... măsuri ilogice impuse de distrugere, de degradare, de incompetență, care duc la teroare, frică în populația de pe globul pământesc

Am învățat să prețuiesc fiecare clipă trăită, să mă bucur de o frunză, de o floare, de ploaie, de soare, de tot ce ne-a dat Dumnezeu. Gândurile nu mă lasă în pace și nu pot fi indiferentă ce se întâmplă în ziua de astăzi cu educația, instituțiile preșcolare, școlare, instituțiile de învățământ, de sănătate. Toate-s moarte. Școala este dată pentru a învăța, pentru ca copiii să socializeze, să se cunoască între ei, să se formeze ca personalitate, un proces de cunoaștere a materiilor predate, iar atingerea scopului profesorilor depinde de profesionalismul lor. Școala pe internet nu e școală, dar o bătaie de joc. Școlile, spitalele să fie deschise, cetățenii să aibă dreptul la libertate, iar povestea cu virușii nu se termină în curând, trebuie să mai moară oameni. Măsurile luate de Organizația Mondială a Sănătății sunt un eșec, măsuri ilogice impuse de distrugere, de degradare, de incompetență, care duc la teroare, frică în populația de pe globul pământesc.

În privința vaccinurilor care cică va salva omenirea sunt sceptică. Cei care vor vaccinați să o facă, dar să nu fie obligați prin măsurile impuse ca cei nevaccinați să li se i-a dreptul la viață. Cei care au pregătit în laboratoare acest virus să fie trași la răspundere și judecați, să nu fie învinuită societatea civică pașnică, muncitoare care luptă să trăiască pentru existența lor, a familiei. Îmi fac griji mari pentru cei care rămân în urma mea. Oare ce-i așteaptă pe copiii, nepoțeii mei?

Viața este un dar dumnezeiesc. Dacă există iubire, dragoste, credință, înțelepciune, suflete curate, toate împreună vor aduce Lumină, Pace, Speranță în ziua de mâine, căci va fi și mai bine. Mâine sunt invitată la Chișinău, în Scuarul Europa, la intrarea în Aleea Clasicilor. Va avea loc un eveniment de lansare a candidaților și programului electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 Iulie 2021 a Partidului Unității Naționale.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

XS
SM
MD
LG