Europarlamentarul ceh Jan Zahradil, șeful Alianței Conservatorilor și Reformatorilor Europeni (ACRE) din legislativul UE, și-a apărat în fața presei din țara sa participarea la o reuniune găzduită recent la Orhei de primarul Ilan Șor, lider de partid condamnat în primă instanță pentru devalizarea BEM.
Întrebat săptămâna aceasta de reporterii portalului de știri cehesc Aktualne.cz dacă știe că Șor a fost condamnat, Zahradil a spus: „după cunoștința noastră, dl. Șor nu este învinuit oficial sau urmărit penal”. Politicianul ceh, care vrea să candideze la șefia Comisiei Europene, a adăugat că „urmărește” evoluțiile din jurul lui Șor, iar dacă „apar elemente noi, vom trage concluzii”.
La reuniunea de la Orhei, din 20 octombrie, numită „summit-ul libertății”, Zahradil a explicat la o conferință de presă că evenimentul face parte din efortul alianței europarlamentare pe care o conduce de a găsi parteneri europeni „care gândesc la fel”. „Noi considerăm Europa o zonă mai largă, nu doar Uniunea Europeană”, a adăugat Zahradil. El a avut cuvinte de laudă pentru partidul lui Șor, spunând că deși este o formațiune relativ nouă, „deja are susținere internațională”.
În declarațiile făcute după revenirea la Praga site-ului Aktualne.cz, Zahradil a fost mai reținut, spunând că partidul lui Ilan Șor vrea foarte mult să colaboreze cu ACRE, dar această colaborare este deocamdată „în fază de expectativă”.
Site-ul cehesc Aktualne.cz scrie că Jan Zahradil nu este primul oaspete ceh de vază al lui Șor. În ianuarie, europarlamentarul ceh Tomáš Zdechovský (KDU-ČSL) a fost primit de Șor împreună cu membrii italieni ai Partidului Popular European (PPE)– fracțiunea de centru-dreapta a Parlamentului European, din care face parte KDU-ČSL.
Potrivit Aktualne.cz, italienii s-au distanțat mai târziu de gazda lor moldoveană, prezentând vizita drept „manipulativă” și respingând ideea oricărui sprijin politic pentru Șor sau partidul lui.
Zdechovský a spus site-ului cehesc săptămâna aceasta că la întâlnirea cu politicianul moldovean a vorbit despre PPE, dar și despre „miliardul furat”. „Șor mi-a spus că n-are nimic în comun cu furtul. Iar în privința condamnării, mi-a spus că a făcut apel și se declară nevinovat”, a spus Zdechovský. El a confirmat că Șor s-a interesat de posibilitatea ca partidul lui să facă parte din PPE, dar politicianul ceh insistă că nu au avut loc nici un fel de discuții oficiale în acest sens.
„Summitul” eurosceptic de la Orhei nu a fost prima manifestare a apropierii dintre Șor și cercurile de dreapta din Parlamentul European. Există indicii că el a încercat să folosească aceste legături ca să facă servicii guvernării de la Chișinău.
La începutul lunii iulie, cel puțin trei membri proeminenți ai legislativului european au primit e-mailuri în care erau întrebați dacă nu ar vrea să se întâlnească cu premierul Pavel Filip și cu spicherul Andrian Candu la Strasbourg.
Demersul apărut pe fondul crizei de imagine a guvernării de la Chișinău în urma anulării victoriei lui Andrei Năstase la alegerile de primar din capitală nu era pornit de la vreo ambasadă moldoveană, ca de obicei, ci de la europarlamentara Barbara Kappel, din partidul naționalist și anti-imigraționist austriac FPO.
Inițiativa lui Kappel nu a avut vreun rezultat concret. Dar austriaca a apărut în august în centrul Chișinăului, la contra-mitingul organizat de Șor față de protestele opoziției împotriva anulării alegerilor. După miting, televiziunile apropiate lui Plahotniuc au spus că austriaca ar fi fost „bruscată” de suporterii opoziției moldovene.
Kappel face parte în PE din cea mai... anti-europeană grupare, Europa Națiunilor și Libertăților, creată de franțuzoaica Marine Le Pen în 2015.
Într-un articol apărut sub egida prestigioasei Fundații Jamestown, din Statele Unite, Mihai Popșoi, membru în Asociația de Politică Externă din Moldova, a scris că Barbara Kappel este „surprinzătorul aliat comun” în PE al lui Ilan Șor și Vlad Plahotniuc. Popșoi merge și mai departe în analiza implicațiilor acestei colaborări, amintind că partidul lui Knappel, FPO, a ținut capul de afiș al presei internaționale când Karin Meilinger-Kneissl, ajunsă ministru de externe la propunerea FPO, l-a invitat la nunta ei pe președintele rus Vladimir Putin. „Se știe că Kremlinul sprijină partide de dreapta din UE, iar acum pare să le folosească pentru a-și atinge interesele în țările post-sovietice”, adaugă Popșoi.