Linkuri accesibilitate

Evreii radicali ai Americii


Emma Goldman (n. 27 iunie 1869–d. 14 mai 1940) rămâne poate cea mai faimoasă dintre radicalii americani. Credința ei nu a fost însă iudaismul, ca a strămoșilor, ci anarhismul. Această încredere absolută în anarhism a fost și cea care i-a animat atacurile la adresa guvernului Statelor Unite până în pragul deportării (1919), cea care a dus-o la dezvrăjirea de Uniunea Sovietică și a adus-o, după mai mult de patru decenii „biblice”, pe tărâmul făgăduit al Războiului Civil Spaniol (1936–1939).

Relația ei cu iudaismul a fost însă una neașteptat de calmă. Nu s-a revoltat niciodată și a ajuns să ignore pur și simplu tradițiile cărora, pasămite, i-ar fi aparținut. Sigur, pentru un om ca James Joyce, catolicismul pe care l-a respins însemna aproape totul și ar fi fost de negândit fără Biserica pe care o abhora. Pentru Emma Goldman, însă, așa cum o trădează chiar autobiografia sa, Living My Life, despărțirea de Iehova și poruncile sale a fost prea puțin dramatică.

Prietenul apropiat, Alexander Berkman (1870–1936), anarhist care a atentat la viața industriașului Henry Clay Frick, a împărtășit până la un punct antagonismul ei față de ortodoxismul religios. În memoriile sale, a denunțat religia drept sursa bigotismului și injustiției. Nu există în acele rânduri nimic care să indice faptul că Berkman s-ar fi identificat ca evreu.

Daniel De Leon (1852–1914), radicalul care l-a „americanizat” pe Karl Marx și a inspirat nașterea Partidului Laburist Socialist al Marii Britanii în 1903, a mers dincolo de Goldman și Berkman și și-a inventat un întreg arbore genealogic catolic. Adevărul este că puțini radicali au dus lucrurile într-atât de departe. Cu toate acestea, nu putem ignora faptul că socialistul sau anarhistul tipic al „orașului făgăduinței” numit New York era de obicei un om care și-a transferat devotamentul de la Moise la Marx.

În pofida gâlcevii lor cu Iehova, mulți dintre radicalii sfârșitului de secol XIX american erau limitați, lingvistic și cultural, la idiș, sau măcar la o audiență care vorbea acest idiom. Generația care a livrat cadre pentru Partidul Comunist American nu mai era însă la fel de încorsetată. Oameni precum Joseph Freeman (1897–1965), Howard Fast (1914–2003) sau Michael Gold (1894–1967) fuseseră născuți și crescuți în America, vorbeau și scriau în engleză, iar legăturile lor cu iudaismul erau și mai anemice decât cele ale precursorilor radicali de secol XIX.

Pentru unii ca Freeman, Gold, Fast sau Benjamin „Ben” Gitlow, și pentru o mie de alții ca ei, astăzi dați uitării, drumul n-a dus la Damasc, ci la „gara finlandeză”. Răscrucea, de această dată, n-a fost pentru ei nici abandonarea ortodoxiei, nici deziluzia legată de laissez-faire-ul capitalist. Criza tipică a radicalilor evrei ai anilor 1930 a constat în experiența convertirii de la stalinism la troțkism.

În 1944, deci după ce Al Doilea Război Mondial înlocuise cumplitele amintiri ale Marii depresiuni economice și într-o vreme când oroarea genocidului lui Adolf Hitler i-a făcut pe din ce în ce mai mulți dornici să-și afirme înrudirea cu evreii europeni, revista Contemporary Jewish Record a chestionat „tânăra generație” de evrei americani asupra relației lor cu iudaismul. A reieșit faptul că celor mai mulți dintre ei le erau indiferente evreitatea și iudaismul, și erau sau fuseseră implicați în radicalismul politic.

Din iudaismul contemporan, spunea cândva Lionel Trilling, nu s-a desprins nici măcar o singură voce de o anumită autoritate—filosofică, poetică sau chiar retorică, nemaivorbind de una religioasă. În anii ’60, după prăbușirea radicalismului politic în Statele Unite, evreii americani au continuat să susțină reviste socialiste independente precum Dissent sau New Politics. Personaje ca Daniel Bell, Saul Bellow, Alfred Kazin, Irving Howe, Norman Mailer, Philip Rahv, Philip Roth, J. D. Salinger sau chiar Lionel Trilling, spre a-i numi doar pe aceștia, au reprezentat cei mai furioși critici ai minților, moravurilor și posibilităților americane.

În pofida fundalului lor evreiesc, niciunul din acești oameni n-a rămas în istorie prin afirmarea iudaismului ca religie. Iar atunci când i-au lăudat totuși pe evrei, ei s-au gândit, cel mai probabil, la marii „disidenți”, Spinoza, Marx, Freud, Troțki, Einstein...

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG