Victor Ciorbea, avocatul poporului, a plecat din țară. Cu drepturile poporului cu tot. Le-a împachetat într-o valijoară neagră cu buton roșu care poate fi detonată de la distanță. Nimeni nu știe unde or fi drepturile alea că nu mai sunt de găsit. Poate că o ține la el prinsă cu o cătușă de mână, dar cel mai probabil a depozitat-o la bagaje, în Piața Victoriei că știu șefii lui mai bine ce să facă cu drepturile poporului. Zona e apărată după ce s-a decis că în România orice formă de protest este prohibită pentru că în aglomerația protestatarilor se șifonează imaginea guvernului și cum s-ar mai putea vedea în ochi doamna prim-ministru cu tiranozauri ca Recep Erdogan dacă e ciufulită de „protestanți”?
Acuma, la faima socialiștilor lui Dragnea, chiar și colegii din Partidul socialiștilor europeni se fac că nu-i mai recunosc pe stradă. La ultima reuniune a acestora n-a fost niciun pesedist și încă plutim în ceață pentru că nu s-au oferit explicații pe care să le știm: nu s-au dus pentru că vor să le forțeze mâna să spele PSD de pete în apa dură a Parlamentului european? S-au răzbunat pentru ultimul perdaf când Viorica Dăncilă s-a încurcat în plenul Parlamentului (cam gol, de altfel) printre interjecții și aroganțe? Exersează rolul de capo di tutti quanti, (singurul în care excelează Liviu Dragnea și alți mafioți PSD), pe care și-l vor asuma de la 1 ianuarie 2019, când România va ajunge șefă peste Europa și va decide viitorul socialist al Comisiei europene ? Mister. Însă, după cum decurg lucrurile, România ar putea fi prima țară care, deși deține președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene, va fi luată în discuție pentru activarea articolului 7 al Tratatului unional, cel care prevede suspendarea dreptului de vot. Unii românosceptici consideră că, după activarea articolului în cazul Ungariei (dacă se va întâmpla vreodată), următoarea pe listă ar putea fi România.
Dar absența PSD-iștilor de la reuniunea europeană a făcut ca o altă absență notabilă de la o importantă reuniune să treacă aproape neobservată. E vorba despre cea a președintelui Iohannis care a preferat să lipsească nemotivat de la Bruxelles când se discuta acolo ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Locul unde ar fi trebuit să stea a fost filmat cu o oarecare insistență. Poate și pentru că era singurul ocupat doar de o etichetă și nu de un costum Armani. Unii au încercat să-l scuze timid spunând că ar fi fost o fentă strategică pentru a nu ne strica relația cu mărețul Albion și a nu avea sânge de lord pe costumul la două rânduri. Sau poate că vizita făcută în chiar acele momente la Pompeii alături de consoarta sa era un fel de figură de stil asociind dezastrul produs acum două milenii de Vesuviu care a îngropat în cenușă sofisticatul oraș peninsular, cu norul de ocări vulcanice care a acoperit Marea Britanie. Oricum, profesorul de fizică Klaus Iohannis a preferat convulsiile naturii în locul celor omenești. Câinii din Pompeii sunt de cenușă și nu latră.
S-ar zice că românii au început să prefere să fie oriunde numai nu în instituțiile Uniunii Europene. Să o evite ostentativ. De ce ne-ar mira că statisticile înregistrează tot mai mulți eurosceptici (cu zeci de procente mai mulți ca acum zece ani, la aderare), cam jumătate din populația țării, copleșitor mai mulți în est decât în vest? Resentimentele și prejudecățile împart în continuare țara în mari zone de sociopatie și fundamentalism corespunzătoare regiunilor istorice. Iar cei care au deschis șampania la anularea referendumului pentru familia tradițională când extremismul a produs lipsa de cvorum, ar trebui s-o lase să se răsufle pentru că euforia le ia mințile.
Dacă analizele sociologice sunt corecte, deriva continentală ne-a prins pe continentul greșit sau direct pe falie. În anul Marii Uniri, conform unui studiu, jumătate dintre profesorii aceia care ar trebui să-i învețe pe copii toleranța, unde e ficatul și unde Drobeta Turnu Severin (să nu se ia după manualele unice că fac rău sănătății și geografiei), cei care ar trebui să-și învețe discipolii că fără iubire nimic nu e, dar că sexul are regulile lui simple și clare, că Pământul nu e plat și că femeia nu se trage din coasta lui Adam, ci din Africa, ei bine, aproape jumătate dintre aceștia ar vrea ca România să fie condusă de un regim dictatorial, 40% ar vrea să se reintroducă pedeapsa cu moartea, tot atâția (să fie o întâmplare?) sunt împotriva homosexualității. Studiul mai spune că peste 50% dintre profesori îi detestă pe rromi, o treime dintre ei nu ar vrea să aibă de-a face cu cuplurile necăsătorite sau cu cei care vorbesc altă limbă. Pe scurt, este îngrijorător procentul de profesori care sunt pentru soluții mai prejos de limitele inferioare ale democrației și, cu certitudine, împotriva principiilor europene (studiul poate fi descărcat de aici). Îngrijorător nu doar pentru profesori, ci mai ales pentru copiii noștri cărora știm ce le punem la pachet, dar nu știm ce le pun profesorii în manuale și în creieri. Cum ar veni, educația românilor e pe mâini bune, creaționist-neaoșiste, iar principiile universale ale drepturilor omului sunt doar niște vorbe adunate într-o carte desuetă. Europa e un moft!
Victor Ciorbea a fost și el profesor, ce e drept în anii comunismului, când a fost și procuror, și judecător. Și-a continuat cariera în postcomunism, ca boss sindical și prim-ministru ratat. A fost, așadar, obișnuit mereu să primească ordine și să stea drepți (sau mai degrabă strâmb, că are constituția fragilă și coloana vertebrală gelatinoasă). Părea să fi dispărut de pe scena istoriei după ce a dus de râpă moștenirea lui Corneliu Coposu care a investit atâta încredere în el. Când țărănismul nu mai renta că România nu se mai considera o țară eminamente agricolă și nici prea creștin-democrată, și-a scos insigna monarhistă din piept, a abandonat șefia partidului în mâinile primului venit și a devenit liberal. Acum e doar liber-schimbist. A făcut un credit ipotecar gajat cu propria morală. Muncind o viață pentru stat, devotat mereu unei cauze politice, oricare ar fi aceea doar să aibă un cont gras în bancă și sufletul în cer, omul a reușit să transforme funcția de Avocat al poporului în cea de Procuror al republicii. Ajuns propria sa caricatură, fostul străjer al democrației e primul care aleargă grijuliu să stingă luminița din capătul tunelului ca să nu deranjeze orbecăiala șefilor săi prin subterane. De ce o face? Pentru că merită: întreținerea lui, cu tot cu diurne și sporuri de stres și calculator, ne costă cât un azil de homeleși.
Nu se știe dacă nepopularul avocatul a plecat pur și simplu pentru că și poporul mai trebuie lăsat nesupravegheat, să se bucure de drepturile și libertățile lui cât mai poate. Sau poate că știe că, deși nesupravegheat de el, poporul are în Jandarmerie și Poliție niște părinți adoptivi responsabili și atenți, mai ales acum de când Înalta Curte a decis că românii nu mai au drept la protest (ca să vedem ce justiție e apărată la fiecare 10 august). Sau poate că avocatul vrea să cerceteze starea închisorilor din Costa Rica pentru a face un raport în legătură cu poporul român refugiat acolo, să le facă soarta mai bună. Sau poate că era momentul să lase democrația neprotejată, să o poată abuza gașca lui Tudorel Toader, Florin Iordache și Șerban Nicolae și să poate invoca voiajul transatlantic pentru tradiționala lui lipsă de reacție.
Cert este că petiționarii USR care s-au dus cu jalba conținându-le nemulțumirile față de ordonanța pe tema justiției au dat de feciorii de pe strada Sapienței care le-au spus ba că domnul nu e acasă, ba că a poruncit să spună că e plecat din țară. Petenții s-au mulțumit să-și facă selfie-uri cu zăvoarele și cu lăcrămația în prim-plan. Era o plângere împotriva ordonanței care pune la punct justiția anesteziind-o. Unii spun că băgând-o în comă. Cum-necum, ordonanța care scotea sute de mii de oameni indignați în stradă la începutul anului trecut a fost adoptată sub diverse prezentări legislative, într-o formă agravată în apatia publică, iar președintele semnează ca primarul girând toate aceste transgresiuni legislative, deși pretinde că este indignat de ele. Cum o fi asta? Nu convoci tu un referendum pe tema asta (sau pe cea cu fără penali în funcții publice), nu protestezi în Parlament, nu faci o grevă... Sau poate că pentru o grevă ne trebuie un rege, nu un inspector școlar.
Dar tot răul spre bine. Abuzatorul șef de la minister spune că, deși oarbă, abuzată și călcată în picioare, justiția recent mutilată respectă forma, fondul și spiritul european, astfel că n-a mai fost necesar să ceară puncte de vedere de la instanțe independente, cum ar fi Comisia de la Veneția, iar opinia Consiliului Superior al Magistraturii este consultativă deci nu trebuie băgată în seamă și chiar dacă ar fi, nu ar avea efecte decât pe viitor.
Ordonanța cu pricina taie în carnea vie instituțională a parchetelor și scurcircuitează traseul deciziilor în numele celerității și purității actului de justiție. De pildă, din parchetele speciale (Departamentul Anticorupție, Direcția de Crimă organizată) nu mai pot face parte procurori fără vechime de cel puțin zece ani. Ar fi de preferat douăzeci ca să poată ieși când e oportun la pensie (cel mai bine lăsând o moștenire haotică de dosare importante). Va trebui ca și șefii acestor servicii să aibă cel puțin 15 ani vechime în branșă, adică să fi fost promovați pe vremea Rodicăi Stănoiu de la statutul de băieți de mingi la cel de cameriști ai lui Victor Ciorbea sau Victor Ponta. De partea cealaltă, Procurorul general Augustin Lazăr avertizează că această ordonanță va compromite marile dosare de la Parchetul Militar al Revoluției și al reprimării manifestației din 10 august. Cum așa? Dar până acum cine le-a compromis?
Au trecut două luni de la moartea unui om și otrăvirea cu gaze toxice a sute de persoane. Au trecut treizeci de ani de la moartea a peste o mie de oameni. Nu incompetența, tergiversările, reaua-voință și manipulările politice au întârziat cercetările până când au devenit irelevante? De bine ce sunt alcătuite dosarele lui Gheorghe Ursu sau al mineriadelor, procesele acestor cazuri băltesc pe hârtoapele justiției. Ca să nu mai vorbim despre dosarele crimelor comunismului, al incendiului de la Colectiv sau Gigina. De multe ori, justiția nu are nevoie de Tudorel Toader sau Florin Iordache pentru a merge din prost în mai prost. Iar demagogia procurorului general nu folosește la nimic decât să dea măsura tensiunilor din sistem.
Dar România merge înainte și se păstrează în plutonul fruntaș, cel puțin la sărăcie. Conform raportului statisticienilor europeni mai mult de o treime din populație este expusă riscului sărăciei. Înseamnă de o dată și jumătate mai mult decât media Uniunii Europene. Unii oameni trăiesc cu mai puțin de doi euro pe zi. Nu-i nimic, spun coriștii proguvernamentali, ce nu te omoară, te întărește. Cei doi euro merită să fie și ei taxați și impozitați ca săracii nu au voie să fie penali. Ei trebuie să fie săraci și cinstiți de stat cu diverse ajutoare și bonusuri, că politicienii nu pot ține singuri pe umeri greutățile țării, au nevoie de niște sclavi. Celui care îndrăznește să protesteze i se taie mâinile. Să nu mai poată întinde mâna la cerșit libertate. Unul dintre protestatarii din Piața Victoriei a cerut ajutor pe pagina sa de socializare: are de plăti amenzi de aproape 40 de mii de lei pentru cele mai caraghioase motive, semn că Poliția are un simț al umorului pe care doar istoria îl va detecta: pentru că a scris cu laser pe clădiri, pentru că s-a legat cu lanțul de gardul guvernului, pentru că a protestat cu plasture pe gură etc. De fiecare dată a fost luat pe sus, eventual cu șuturi și coate scăpate zelos. Și mereu s-a întors la locul cu pricina semn că și victimele se întorc la locul faptei, nu doar criminalii. Și pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, insistentul protestatar este căutat acum de fisc care vrea să-l execute. Deocamdată, financiar.
