Linkuri accesibilitate

Expoziția „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial, la încoronarea suveranilor României Mari” la București (VIDEO)


Muzeul Național Cotroceni a inaugurat pe 14 ianuarie, în Spațiile medievale ale Palatului Cotroceni, expoziția „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial, la încoronarea suveranilor României Mari”.

Expoziţia, o continuare a manifestărilor dedicate de instituția prezidențială anului Marii Uniri, prezintă rolul familiei regale atât în actele decizionale ale participării în confruntarea armată a României alături de forțele Antantei împotriva Puterilor Centrale în timpul Marelui Război ilustrând, pe de altă parte, și etapele realizării idealului național al Unirii.

Sunt fotografii rare, provenind din patrimoniul fotografic al Palatului Cotroceni, însoțite de documente din cancelaria oficială și obiecte aparținând familiei regale. Printre altele pot fi văzute documentele de ratificare a Marii Uniri votate de Parlament, fotografii și documente legate de Conferința de pace de la Paris sau sabia din oțel de Toledo a regelui Ferdinand.

Expoziția „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial, la încoronarea suveranilor României Mari”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:16 0:00

Proiectul a fost coordonat de Bianca Bălșan, manager și cercetător cultural, șefă a serviciului de programe culturale și educaționale din cadrul Muzeului Cotroceni, iar la inaugurare au vorbit Andrei Silvan-Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului și Ștefania Dinu, director adjunct al Muzeului și implicată în organizarea expoziției și în desfășurarea manifestațiilor dedicate întreg acest an de Muzeul Cotroceni centenarului Marii Uniri. Expoziția va fi deschisă până pe 13 februarie 2018.

Previous Next

XS
SM
MD
LG