Asasinarea preşedintelui guvernamental creştin-democrat Walter Lübcke de către extremistul Stephan E[ernst] a declanşat în Germania o amplă discuţie privind pericolul terorismului de dreapta. Presa a amintit insistent de faptul că în Germania, după 1990, au fost asasinate cel puţin 196 de persoane, între care şi Eugeniu Botnari din Moldova, în 2016, şi Dragomir Christinel, din România, în 1992 (o listă incompletă cu numele victimelor a fost publicată duminică pe prima pagină a ziarului Die Tageszeitung).
David Bebnowski şi Dominik Rigoll de la Centrul pentru cercetări istorice contemporane din Potsdam pregătesc un studiu în care vor trece în revistă asasinatele politice similare din Republica Federală Germania pînă-n 1990, cît şi cele din ultimii 30 de ani, din Germania unificată. Accentul principal îl pun pe funcţionarea reţelelor care facilitează organizarea unor persoane aparţinînd scenei extremiste de dreapta.
Apariţia internetului şi folosirea reţelelor de socializare au creat unor potenţiali terorişti o bază extinsă de organizare şi un instrument de propagandă prin care pot propăvădui ideile lor legate de iminenţa unui „război civil” pentru apărarea civilizaţiei apusene şi a rasei albe, ariene.
Aceste idei au fost vizualizate şi pe tricourile unor participanţi la tradiţionalul festival din Ostritz, oraş în care de mai mulţi ani se organizează concerte de muzică extremistă şi dezbateri. Participanţii la acest festival vin nu numai din Germania, ci şi din mai multe ţări europene, ca Polonia sau Cehia. Unul dintre participanţi şi-a tatuat pe braţ cuvintele „Combat 18”, adică denumirea unei organizaţii neonaziste cu care ar fi avut legături şi prezumtivul asasin al preşedintelui guvernamental, Walter Lübcke.
Atentatul comis de extremistul norvegian Anders Behring Breivik, în 2011, şi cel comis anul aceste în oraşul Christchurch din Noua Zeelanda de Brenton Tarrant, sînt indicii pentru creşterea potenţialului violent. Consolidarea unor partide radicale în Europa sînt o dovadă, în plus, că formele naţionalismului autoritar se bucură de o audienţă tot mai largă. Totodată, se poate observa şi o creştere a indulgenţei faţă de grupările care acţionează deschis contra Uniunii Europene, declarîndu-se drept apărători ai Apusului şi luptători contra islamului sau „sexo-marxismului” (precum formulează un conservator român în postările sale ideologice de pe FB).
Grupurile declarat radicale de dreapta nici măcar nu se ascund în spatele unor formulări teoretice sofisticate, manifestîndu-şi deschis simpatiile în comunicate şi articole. Astfel, organizaţia Noua Dreaptă din România, cu o filială zgomotoasă în Republica Moldova, a găsit explicaţii justificatoare pentru atentatul din Noua Zeelanda, afirmînd că „Responsabilitatea pentru zecile de mii de crime, jafuri, violuri petrecute în Europa și nu numai, le aparține acestor guverne [europene – n.n.] în întregime și în exclusivitate. Această nebunie trebuie să înceteze! Națiunile europene, victime ale unui sindrom social degenerativ, manifestat prin homosexualitate, feminism și hedonism, se află la limita rezistenței.” Pe lîngă aceste explicaţii, Noua Dreaptă a publicat şi manifestul asasinului, intitulat, „The Great Replacement” (Marea înlocuire). Textul teroristului seamănă în punctele sale esenţiale cu cel al norvegianului Breivik în care acesta îşi descrie afinităţile doctrinare pe care le-a descoperit, inclusiv, în ideologia Noii Drepte româno(-moldovene).
