Alianța unită a dreptei basarabene, cea care să adune tot ce înseamnă opoziție anti-oligarhică și anti-Putin în Moldova, se află într-un proces de lentă, sinuoasă constituire. În orice caz, încă nu se prezintă la dimensiunea dorită și promisă de fondatorii săi: Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma DA. Cele două formațiuni au un intens program de întâlniri în teritoriu. E singura lor modalitate de a comunica cu oamenii (dacă nu punem la socoteală rețelele de socializare), întrucât televiziunile puterii, care controlează 80% din spațiul audiovizual, îi boicotează metodic, proiectându-le o imagine falsă, violent negativă.
După mai multe ezitări și consultări interne, PLDM – partidul fostului premier Filat, condamnat pentru „corupere pasivă și trafic de influență” – a decis să se alăture viitorului bloc politic ACUM. Adică, nu va participa la alegeri ca entitate distinctă, ci va delega candidați pe lista blocului și în circumscripții, după ce aceștia vor fi trecut cele două filtre de selecție, al integrității și al competenței sau meritocrației, cum i se mai spune.
Pentru un partid care s-a aflat la guvernare este o postură nu tocmai ușor de acceptat, dar probabil singura valabilă în condițiile actuale. O participare separată la alegeri, una care ar invoca o tradiție, un pedigree (din păcate, spulberat de vechea conducere a PLDM) – acum, după ce partidul a trecut printr-un proces de curățare a rândurilor, cum afirmă noii săi lideri –, ar fi lăsat mulți oameni de valoare pe dinafară și ar fi dispersat voturile taberei proeuropene, chiar și cu bagajul modest, spun sondajele, pe care l-ar fi acumulat liberal-democrații.
Evident, nu au lipsit voci care au deplâns lipsa de orgoliu și de personalitate a PLDM, subordonarea sa blocului ACUM, însă de cele mai dese ori în spatele acestor „casandre” se întrevăd interesele celor care nu își doresc constituirea unei alianțe puternice a forțelor autentic proeuropene.
Mai greu, aproape imposibil pare, cel puțin deocamdată, dialogul blocului ACUM cu Partidul Liberal, care și-a ales de curând un nou președinte, Dorin Chirtoacă. Mihai Ghimpu, devenit președinte de onoare, păstrează însă o influență considerabilă în partid. Ghimpu de altfel a avut formulări nervoase, contondente, la adresa Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase pe tema exigențelor de selecție ale blocului, fostul lider liberal pretinzând că ar putea el însuși să livreze un „filtru de integritate” liderilor PAS și PPDA. Cu toate acestea, și Ghimpu, și Chirtoacă au insistat, cel puțin la nivel retoric, că o alianță ar fi posibilă și necesară în numele concentrării și unificării tuturor forțelor care se opun regimului Plahotniuc și socialiștilor pro-ruși.
Alegerea lui Dorin Chirtoacă în funcția de președinte PL, tardivă, în opinia multora, oferea mai multe speranțe de dialog constructiv, întrucât era de presupus că după ce a fost exclus de la guvernare și a căzut în sondaje, Partidul Liberal va face tot posibilul, inclusiv va recurge la anumite compromisuri în raport cu partenerii săi, pentru a demonstra că pune „cauza națională”, pe care nu obosește să o invoce, mai presus de orgoliile personale.
Din păcate, ultimele evoluții din PL sugerează mai degrabă contrariul. Unul dintre fruntașii PL, vicepreședinte al partidului, fost ministru și candidat PL la funcția de primar al Chișinăului, Valeriu Munteanu, și-a anunțat plecarea din partid. Un gest destul de neobișnuit, prin radicalismul său, pentru cineva considerat un fidel al președintelui Ghimpu. Munteanu promite să susțină blocul ACUM, ca unică soluție pentru a lupta eficient împotriva binomului Plahotniuc-Dodon, în situația în care PL în realitate nu vrea să adere la blocul constituit de PAS și Platforma DA, nu-i acceptă condițiile. Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă n-au întârziat cu replicile, acuzându-l pe fostul lor coleg că spune minciuni, că denaturează faptele.
E un déjà vu la liberali. În perioada lungii președinții a lui Mihai Ghimpu, PL-ul a avut parte de multe despărțiri și scandaluri. De fiecare dată, cei plecați erau declarați trădători, vânduți și chiar agenți KGB. Iar Valeriu Munteanu, în toți acești ani, a susținut cu multă elocință aceste acuzații la adresa disidenților din PL, care ar fi dorit să schimbe ceva în ce privește democrația internă din partid și în politica lui de alianțe. Ei bine, printr-un concurs de împrejurări (nu fără substrat ironic), Valeriu Munteanu ajunge el însuși victima acestui tratament și va trebui să reziste valului de critici și acuzații pe care le-a stârnit prin plecarea sa.
Spre deosebire, așadar, de ceea ce spune fostul lor comiliton, Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu declară că la partid nu s-a luat încă o decizie privind formula de participare la alegeri, și că asta se va întâmpla la proxima ședință a Consiliului Republican al PL. Dar e greu de presupus că animozitățile pe care le-a afișat până acum Ghimpu, criticile sale dure, infamante, la adresa liderilor blocului ACUM, mai pot oferi o pistă de colaborare. Blocajul liberalilor pare fără ieșire, oferă doar „evadări” individuale, cum am văzut cu Valeriu Munteanu.
Înaintea acestei rupturi interne din PL, am consemnat apariția unei alte structuri pe dreapta, numită „Convenția Euro-Unionistă”, inițiată de lideri ai unor partide mici, intelectuali și activiști civici, care au înțeles să meargă separat în alegeri pentru a salva, cum afirmă ei, ideea unionistă. Nu știm dacă exponenții noii structuri au încercat un dialog cu blocul ACUM înainte de a ieși la rampă. Din declarațiile și comportamentul lor rezultă mai degrabă că nu ei ar fi trebuit să meargă spre blocuri deja constituite, ci alții s-ar cuveni să adere la Convenția Euro-Unionistă.
Argumentul noii formațiuni (din păcate, chiar această denumire, „euro-unioniștii”, reia sintagma cu care Dodon vituperează de mulți ani împotriva moldovenilor cu viziuni românești) este că electoratul unionist, evaluat la circa 25%, rămâne nereprezentat, nu se regăsește în programul altor forțe politice. E un argument discutabil. Unioniștii, mulți dintre ei, s-ar putea să gândească altfel prioritățile luptei politice și în general „filozofia Unirii”, dovadă stau campaniile electorale precedente, mai exact, numărul mare de sufragii pe care le-a obținut Maia Sandu la prezidențialele din 2016 și Andrei Năstase la alegerile de anul acesta pentru primăria Chișinăului. În plus, electoratul unionist și pro-european – mai instruit, mai responsabil – alege în mod rațional candidați cu șanse, pentru a nu fărâmița voturile.
S-au făcut multe comentarii care speculează faliile din interiorul taberei proeuropene, despărțirile și conflictele dintre persoane și entități politice. Persoane și entități care, dacă sunt de bună-credință, ar trebui să se regăsească într-o alianță unită, de vreme ce scopul e comun. Din păcate, entropia pare a fi vocația inconturnabilă a dreptei basarabene, o constantă cultivată, încurajată cu multă abilitate de inamicii democrației din Republica Moldova, iar acești agenți distructivi, din interior sau din afară, au găsit mereu un teren propice pentru activitățile lor subversive: în primul rând, vanitățile și coruptibilitatea politicienilor moldoveni.
Dincolo însă de lozinca unității „cu orice preț” (care se poate dovedi contraproductivă pe termen lung, pentru că implică o relaxare a criteriilor), adevărata problemă va fi câte mandate, câte voturi se pot rata ca urmare a segmentării electoratului proeuropean și proromânesc, unde se pierde și unde se câștigă în acest „covor” cu ițele încurcate? Mai ales că până la startul campaniei electorale s-ar putea să asistăm și la alte mișcări tectonice.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
