Linkuri accesibilitate

Ezoterism mioritic la Festivalul Internaţional al Filmului din Berlin


Scenă din Între revoluții de Vlad Petri
Scenă din Între revoluții de Vlad Petri

Filmul artistic „Mammalia”, în regia lui Sebastian Mihăilescu, şi semidocumentarul „Între revoluţii”, realizat de Vlad Petri, prezentate în cadrul secţiunii „Forum”

Berlinala înaintează greoi, ba se clatină din mers, ba se împleticeşte între filmele care rulează de şapte zile în cadrul competiţiei pentru Ursul de Aur sau Urşii de Argint.

Ezoterism mioritic la Festivalul Internaţional al Filmului din Berlin
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:23 0:00

Marele film care va bate toate recordurile încă nu s-a ivit. Cronicile apărute până acum sunt mai degrabă sceptice decât entuziaste. Se poate observa cât de diferite sunt aprecierile în recenziile de întâmpinare faţă de notele pe care zilnic le acordă publicaţia „Screen” filmelor din competiţie. Pentru criticii de la „Screen” (20.2.23) filmul american „Past Lives” (Vieţi trecute), în regia lui Celine Song, este cel mai bun dintre cele care au rulat în programul principal. În presă germană cel puţin, aprecierile pentru acest film kitsch, cu o abundenţă mare de clişee, sunt mai mult decât rezervate. Un băiat şi o fată sunt despărţiţi, după ce ea emigrează cu familia din Coreea în America. După mulţi ani se reîntâlnesc. Ceea ce a fost cândva între ei, nu mai poate fi refăcut.

Din păcate, competiţia din acest an e lipsită de vioiciunea descoperirii unor producţii îndrăzneţe, unor producţii cu un limbaj cinematografic neconvenţional care depăşeşte tiparele încetăţenite ale schemei naraţiunilor artificial-mecanice.

Deşi organizatorii festivalului susţin că ţin cont de anumite standarde ale corectitudinii politice, nu numai în competiţie rulează producţii care se află în flagrantă contradicţie cu principiile amintite. În ce măsură concordă machismul celebrat în organizaţia misogină „Manodrome” (omonimă cu titlul coproducţiei anglo-americane în regia lui John Trengove) cu principiile Berlinalei este greu de explicat. Regizorul și-a manevrat filmul într-o stradă cu sens unic, ceea ce a stârnit reacţii de nemulţumire mai ales din partea femeilor din sală. Filmul acesta doar astupă unul din locurile din competiție, asemenea filmului românesc din cadrul secţiunii „Forum”, intitulat „Mammalia”, realizat de Sebastian Mihăilescu.

Istvan Teglas în Mammalia de Sebastian Mihăilescu
Istvan Teglas în Mammalia de Sebastian Mihăilescu

Oarecum înrudit cu „Manodrome”, „Mammalia” tematizează tot problematica bărbatului aflat în criză. Regizorul însă abordează chestiunea dintr-o altă perspectivă, transformându-şi protagonistul (interpretat de István Téglás) într-o victimă a unor amazoane mioritice.

Filmul suferă de inconsecvenţe, de la început până la sfârşit. Realizatorul nu se poate decide dacă plasează acţiunea ciudată într-o Românie reală sau într-o Românie a fanteziei intoxicată de aluzii, de spiritul mic burghez postcomunist, de constrângerile capitalismului neoliberal sau de alunecări într-un ezoterism cu accente totalitare. Criza sentimentală şi existenţială prin care trece personajul masculin rămâne palidă şi nu poate fi salvată nici de peisajele montane impresionante, proiectate pe ecran - parcă împrumutate dintr-un catalog turistic. Spectatorul nu-şi dă seama dacă regizorul a vrut să fie ironic sau serios. Finalul acestui film grotesc şi neconvingător, estetic şi politic, cu bărbatul însărcinat, încoronează acest rateu cinematografic.

Între revoluţia din Iran şi cea din România

România mai este prezentă anul acesta la Berlinală cu încă un film, prezentat tot în cadrul secţiunii „Forum”, intitulat „Între revoluţii”, în regia lui Vlad Petri. În centrul filmului, de fapt al (semi)documentarului, se află două studente la medicină, prietene, o româncă, Maria, şi o iraniană, Zahra, care studiază în România. După prăbuşirea regimului totalitar al Şahului, în 1979, Zahra se întoarce în Iran, sperând că revoluţia va aduce schimbări pozitive.

Scenă din Între revoluții, de Vlad Petri
Scenă din Între revoluții, de Vlad Petri

Montarea unor secvenţe documentare autentice din Iran şi materiale similare filmate din timpul Revoluţiei din România, din 1989, sugerează similitudini, ilustrând, în ultimă instanţă, speranţele celor două prietene într-un alt viitor. În pofida ameninţărilor din partea Securităţii, respectiv a scufundării Iranului într-un sistem teocratic de tip islamist, cele două prietene păstrează multă vreme contactul prin intermediul unor scrisori. În ce măsură viaţa celor două a fost influenţată de către un sistem represiv, dovedesc ultimele secvenţe ale filmului, când se proiectează pe ecran câteva file din dosarele de urmărire ale unor studenţi, întocmite de către fosta Securitate. Scenariul acestui film excelent este semnat de scriitoarea Lavinia Branişte şi de regizorul Vlad Petri care a folosit atât materiale din arhiva Securităţii, cât şi texte literare, ca de exemplu citate din lirica Ninei Cassian.

Acest (semi)documentar mai are o calitate remarcabilă. El este convingător şi pentru simplul fapt că renunţă la stridenţe propagandistice atât de des întâlnite după 1990 în România postcomunistă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG