După ani în care, pe lângă feciorul Teo, nu au reușit să mai aducă pe lume un alt copil, Iulia (37 de ani) și Andrei Nepotu (39 de ani) au hotărât să adopte. Aveau în plan să ia un copil mic, cu vârsta de până la 3 ani, dar... au adus acasă patru frați: doi băieți și două fete.
Iulia, o femeie înaltă și blondă, introvertită, după cum se autocaracterizează, este manichiuristă. Andrei e „un munte de om, care nu poate sta locului”, ne spune Iulia, și lucrează în construcții.
Cum a fost și cât a durat procesul de adopție?
În primăvara anului 2024, familia Nepotu a mers la asistentul social din sat, care i-a direcționat la Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Ialoveni, acolo unde au primit o listă cu tot ce trebuie să conțină dosarul de adopție.
„Să aduni dosarul nu e complicat, doar că noi nu știam pașii exacți. Erau proceduri care durează mai mult și altele care durează mai puțin. Noi am început invers, cu actele pe care le puteam obține repede, și până erau gata cele care durau mai mult, deja primele nu mai erau valabile”, povestește Iulia.
După ce au trimis actele pe mail la mai multe direcții raionale, ca să crească șansele de a găsi copilul pe care și-l doreau. „La început, am vrut un copil de la 0 la 3 ani, dar să aștepți copii mici poate dura mult timp și ne-am gândit să mărim vârsta până la 6 ani. Am așteptat și, în decurs de nouă luni, am primit două liste cu copii, dar nu coincidea cu ceea ce căutam”, spune femeia.
Autoritățile spun că exact asta caută majoritatea solicitanților de adopție: copii mici, sănătoși și fără frați sau surori, care, de regulă, nu sunt separați, pentru a nu fi traumatizați suplimentar.
„Acolo unde sunt frați, ei pot fi mai mari și adoptatorii spun fie că nu au spațiu pentru mai mulți copii, fie că se tem că nu vor putea face față comportamentului celor mai mari. De aceea, își doresc copii mai mici, ca să le dezvolte abilitățile după aptitudinile lor, ca să vadă cum cresc și se dezvoltă sub ochii lor”, explică șefa Direcției de îngrijire alternativă și adopție din cadrul Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului a municipiului Chișinău, Olga Zaharia.
Atunci când Iulia și Andrei au mers să depună dosarul personal, la Chișinău, au fost anunțați că nu sunt copii de vârstă mică spre adopție, dar li s-au propus patru frați. Erau ei – Damian, Daniela, Daria și Matei.
Patru copii era o mare provocare pentru soții Nepotu, care recunosc că au ezitat la început, dar au plecat acasă cu gândul la ei. „Ne-am gândit că sunt mulți, de vârstă mică și sunt în perioada în care au cea mai mare nevoie de afecțiune”, își aduce aminte Iulia.
Mezinul, Matei, avea doar un an și șapte luni, iar cel mai mare, Damian – 6 ani. „Vorbeam cu soțul și i-am zis: « Poate, trebuie să ne oprim aici căutările?»”, spune Iulia.
Cum are loc adaptarea?
Până să îi aducă acasă, i-au vizitat zilnic la centrul de plasament timp de 28 de zile, așa cum prevede legislația. E o perioadă de acomodare, atât pentru părinții adoptatori, cât și pentru copii. Chiar de atunci, copiii le-au spus „mama” și „tata”, iar de un an și trei luni formează o familie.
Le-a fost greu la început, fiind obișnuiți cu liniștea, într-un cămin în care era un adolescent, iar fiecare membru al familiei avea tabieturile lui. Între timp, Teo a plecat la Chișinău, unde e student la un colegiu, iar cei patru frați au parte de toată atenția părinților. Îi învață zi de zi ce înseamnă răbdarea și cum să-ți împarți iubirea astfel încât nimeni să nu se simtă neglijat.
„La început, eram bucuroși, dar încet-încet a devenit obositor și am început să ne adaptăm. Cel mai ușor a fost cu mezinul, chiar dacă avea necesități mai mari. Ceilalți nu înțelegeau de ce e mai mereu în brațe, dar le-am explicat că el are mai mare nevoie”, spune Iulia, care crede că încă este în perioada de adaptare cu băiatul cel mai mare – Damian, absolvent de clasa întâi.
„Simt că acum am mai multă răbdare cu el, încerc să îl înțeleg, să îi explic, să găsim limbă comună. A stat 4 ani în centru și a fost crescut cu ideea că este bărbat și trebuie să aibă grijă de ceilalți. Are o personalitate autoritară și, când a venit aici, i-a fost greu să se adapteze, să asculte, să înțeleagă că nu este cuvântul lui ultimul”, povestește femeia.
Astfel, cei patru frați au schimbat centrul de plasament pe o casă cu curte, unde se bucură de camerele lor, de multe jucării și de brațele mamei și tatei. După venirea lor, spune Iulia, liniștea a fost înlocuită de gălăgie, dar și de răbdare, curaj și iubire.
Damian este blond, are ochi albaștri și, deși Iulia spune că este autoritar, pare un copil sfios. Daniela și Daria se țin mai mereu după mama lor, iar Matei, care are acum aproape 3 ani, ar sta toată ziua în brațele tatălui, dacă ar putea.
Cei doi părinți cred că adopția i-a călit. Astăzi, niciunul dintre ei nu își mai imaginează viața fără cei mici.
„Am înțeles că pot să accept și persoane cu altfel de caracter. Am devenit mai puternică, am mai multă poftă de viață, înainte viața noastră era monotonă”, spune Iulia.
„Credeam înainte că eram puternic. Nu, acum sunt. Am devenit mai răbdător. Înainte, nu suportam gălăgia ori cineva să se bage în lucrurile mele, dar acum am înțeles că ei sunt suflete care vor să descopere și, dacă nu vor face asta lângă noi, atunci unde?”, mărturisește Andrei.
Iulia îi îndeamnă pe cei care se gândesc la adopție să nu le fie frică și să nu asculte de gura lumii. „Mulți se tem că nu vor putea iubi un copil străin, dar anume la asta nu trebuie să se gândească. Odată ce au pornit pe calea asta, trebuie să meargă înainte. Dacă ajungi să faci cunoștință cu copilul, înseamnă că este al tău. Noi am simțit cu inima că ei sunt ai noștri”, conchide Iulia.
Ce trebuie să știi despre adopție?
Potrivit datelor Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului a municipiului Chișinău, în prezent 72 de copii au statut de copil adoptabil, dintre care 38 de fete și 34 băieți, iar 30 au frați și surori. Vârstele variază între 2 și 17 ani. În proces de adopție sunt 13 copii.
Până să fie adoptați, copiii sunt plasați în diverse servicii de îngrijire alternativă: asistența parentală profesionistă, case de copii de tip familial, case comunitare sau centre de plasament pentru copii separați de părinți.
Cei care ajung să aibă statut adoptabil provin, de cele mai multe ori, din familii cu dificultăți. „Autoritățile încearcă, în primul rând, să le ofere copiilor separați de părinți posibilitatea să revină în familie și lucrează, inclusiv, cu familia extinsă”, explică Olga Zaharia.
Procesul de adopție este confidențial și durează în medie un an. „Vrem ca toți copiii să fie adoptați și nu sunt piedici birocratice, dar trebuie să parcurgem niște pași”, spune specialista de la Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Un adoptator trebuie să fi aibă minimum 25 de ani, și cel mult 58. Dosarul trebuie să conțină cazierul judiciar, certificatul de salarizare, caracteristica de la locul de muncă, acte ce demonstrează că are în proprietate un imobil sau contractul de chirie și o serie de analize medicale.
În anul 2024, în municipiul Chișinău au fost adoptați 16 copii, în 2025 – 11 copii, iar în primele luni ale anului 2026 – opt.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
