Într-o postare pe Telegram, FSB spune că femeia de 33 de ani are domiciliul în Los Angeles și a fost arestată pentru că ar fi colectat „medicamente, echipamente și muniție” pentru forțele armate ale Ucrainei.
FSB a mai spus că în Statele Unite femeia a participat la demonstrații de sprijin pentru Ucraina.
Ea este acuzată acum de „trădare”. Numele nu i-a fost făcut public.
Rusia a arestat în ultimii ani mai mulți cetățeni americani sub acuzații pe care ei le consideră inventate.
Ziarista RFE/RL, Alsu Kurmasheva, care are cetățeniile SUA și F. Ruse, trăind la Praga, se află din toamnă în închisoare în orașul rusesc Kazan pentru că nu s-a declarat ca „agent străin” și ar fi „defăimat armata rusă”.
Jurnalistul Evan Gershkovich, de la cotidianul american Wall Street Journal, este deținut în închisoarea Lefortovo din martie 2023 sub acuzații de spionaj – primele de acest fel formulate la Moscova de la sfârșitul Războiului Rece.
Gershkovich a fost arestat la Ekaterinburg, ca și femeia din Los Angeles reținută acum de ruși.
Într-un recent interviu cu comentatorul american de dreapta Tucker Carlson, președintele rus Vladimir Putin a semnalat că l-ar putea elibera pe Gershkovich, „la schimb”. Presa a scris că Putin s-a gândit la eliberarea lui Vadim Krasikov, un asasin FSB deținut în Germania, care a ucis un ofițer de armată georgian la Berlin în 2019.
Guvernul american avertizează mereu cetățenii SUA să nu călătorească în F. Rusă, inclusiv – spun experții - pentru că există pericolul de a fi „capturați” pentru a fi folosiți mai târziu ca „monedă de schimb”.
Noua arestare din Rusia vine pe fondul tensionării continue a relațiilor dintre Moscova și Occident, inclusiv după moartea în închisoare a opozantului rus, Alexei Navalnîi, și înaintea celei de-a doua aniversări a invaziei rusești din Ucraina.