Mai anțărț am văzut pe internet o hartă din care puteai afla în ce an femeile au obținut dreptul de vot în diferite țări ale lumii.
În Statele Unite, bunăoară, femeile au început să meargă la votare în 1920. Cu trei ani mai devreme, bolșevicii acceptaseră egalitatea femeilor cu bărbații în materie de drepturi electorale, odată cu canadienii. China a lăsat femeile să voteze în ‘47, iar India - în 1950. Mai tot continentul african le-a lăsat pe femei să se apropie de urnele de vot pe la jumătatea secolului trecut.
Ce vreau să vă spun cu asta?
Oricât s-au luptat femeile, dreptul de a vota le-a fost acordat de bărbați – legislatori, judecători, filosofi și scriitori. Astăzi, după aproape un secol sau nici un secol de la dobândirea dreptului de vot e la discreția femeilor cum să-l tălmăcească – ca pe un cadou, ca pe o blană de vulpe polară, ca pe o mașinoacă scumpă, dăruită în schimbul docilității și dependenței ori ca pe o modalitate de a curma iremediabil gândirea misogină ce mai țâșnește pe la noi ca mustul printre doagele hrentuite.
