Născut pe 5 decembrie 1957, în s. Drepcăuți, r-nul Briceni. În anul 1981 a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. A început activitatea în calitate de medic otorinolaringolog în spitalul raional Nisporeni. Din 1986 până în 1988 și-a făcut studiile în Kiev, în ordinatura clinică. Au urmat aproape 4 ani de lucru în clinici din Kiev și Chișinău. Decepționat de salariile mizere de pe atunci, urmează aproape 8 ani de activitate în afaceri. Revine în medicină în 2000. Înființează Fundația Hospice Angelus Moldova și Asociația Națională de Tratament Paliativ. Este unul din actorii-cheie în promovarea îngrijirilor paliative din Republica Moldova, recunoașterea acestora ca parte componentă a sistemului de sănătate, coautor a mai multor protocoale clinice și ghiduri în îngrijiri paliative. Expert național în paliație.
Luni
A fost o zi reușită, care a început la 06.30, ca de obicei, cu elemente de gimnastică înviorătoare ale lui Ursu (câinele nostru, Labrador) și cu implicarea mea leneșă, pentru a-l încuraja și susține. Avem noi doi ritualul cotidian, care ne ridică buna dispoziție.
La 7.45, cu dispoziție bună, plec la serviciu, pentru a începe o săptămână nouă. Ce ne va aduce ea?
8.30. Am deschis oficiul, am pus fierbătorul în priză: o parte din angajații Hospice Angelus încep ziua de muncă cu un ceai de calitate.
09.00. În oficiu mare forfotă: toată lumea dornică de muncă și activități.
După care rutina de zi cu zi - discuții cu colegii din echipa medicală despre pacienții mai „vechi”, dar și cei luați recent în Programul de îngrijire paliativă; discuții cu privire la bugetul pentru anul 2020 și ședință cu echipa de la fundraising, pregătirea pentru Balul Anual de Caritate, promovarea Legii 2%, altele, apoi un șir de întâlniri în prima jumătate a zilei, urmate de două interviuri pentru angajarea noului personal, cu regret, nu prea promițătoare.
După prânz, două ore bune de discuții aprinse (constructive) cu un grup de cameramani, regizori și alte persoane referitoare la filmarea unui spot video cu privire la activitatea Hospice Angelus și a Centrului pentru copii Casa Angelus, din s. Isacova. După multe dezbateri, am stabilit plecarea pentru ziua de mâine la Isacova.
După-amiaza zilei a continuat cu o aniversare a unui prieten apropiat, susținător activ prin contribuții financiare pentru Hospice Angelus, care s-a finalizat pe la miezul nopții. Odată ajuns acasă, Ursu m-a întâmpinat, dând bucuros din coadă, apoi a plecat liniștit la culcare pe covorul lui.
Toata lumea-i mulțumită.
Marți
Nu mai repet lucrurile pe care le fac în fiecare zi... (Vezi mai sus)
O bună bucata de zi am fost la Casa Angelus, împreuna cu grupul de creație, pentru filmul despre Hospice.
În timp ce ei au făcut planuri de unde trebuie să cadă lumina și sub ce unghi, alte lucruri tehnice la care nu mă pricep deloc, am vorbit cu angajații, am stabilit unele priorități și planuri pe termen scurt și mediu.
Împreună cu asistentele și infirmierele centrului, am trecut pe la fiecare copil prin saloanele luminate de soarele acestei ierni foarte blânde. Cu Dumitru (16 ani), un „vechi” pacient al Hospice-ului, am discutat pe îndelete, i-am povestit ce probleme am de rezolvat, el - cu zâmbetul lui frumos de copil înțelept - mi-a spus că este OK și totul este bine, iar o ciocolată pe moment ar încununa bucuria. O aveam pregătită, așa că am scos-o artistic din mânecă și i-am dat-o. Fericirea nu costă mult efort...
De fiecare dată când plec de la Casa Angelus, simt o energie neînțeleasă și dorința de a face cât mai mult pentru acești copilași...
Nu-mi pot explica un lucru: de fiecare dată când plec de la Casa Angelus, simt o energie neînțeleasă și dorința de a face cât mai mult pentru acești copilași, fiecare zâmbet de pe fetele lor mă înaripează. Apropo, Casa Angelus este unicul centru de îngrijiri paliative pediatrice din țară, înființat în 2017.
Ursu m-a întâmpinat la poartă, sărind bucuros în două labe – foarte nostim pentru un Labrador. Mimica lui spunea: în sfârșit ai venit și tu mai devreme acasă și vom fi împreună mai mult timp. (Am impresia că de fiecare dată când plec dimineața, se gândește dacă mă voi întoarce sau nu...)
Miercuri
Foarte des mă gândesc la aceea că ar fi extraordinar dacă nu am pierde atâta timp cu rutina de dimineață. Minimum o oră pe zi, în jur de 360 de ore pe an, pe parcursul a cam 40 de ani de viață activă se adună circa 14.500 de ore (Wow!). Pur matematic – aprox. 600 de zile, aproape 2 (DOI!) ani de viață.
Da, azi m-am trezit, ca să spun cumva mai delicat, nu chiar inspirat și fericit... Se mai întâmplă... Ursu m-a împins de câteva ori cu botul lui rece și umed, trezindu-mă din „hibernare”, transmițându-mi o parte din voia bună care nu-l părăsește niciodată. Și imediat viața a început să aibă sens!
Trecem peste astea și pe la 08.30 sunt deja la serviciu, răspund la e-mailurile din ultimele 24 de ore. Unul deosebit. De la John, băiatul simpatic din Scoția, care a lucrat ceva timp în urmă la Hospice Angelus în calitate de fundraiser. În urma mai multor negocieri, l-am convins să vină în luna mai, la Balul de Caritate Hospice Angelus, pentru a petrece Licitația cu strigare, eveniment foarte important pentru noi. Apoi, interviuri de angajare. Se pare că am găsit pe cineva pentru un loc-cheie. Ziua nu a trecut pe alături.
Ședința săptămânală de la ora 15.00 a trecut ca de obicei în „valuri” mai mari și mai mici, iar punctul culminant a fost participarea la o Conferință internațională în luna mai, cu participarea masivă a angajaților noștri. Am stabilit tema și modul de prezentare, va fi ceva interesant, captiv și, probabil, nostim. Oricum, nu se încadrează în niciun standard.
Conștientizezi că în scurt timp (câteva luni), doi copilași frumoși - unul de 4 și altul de 6 ani - vor rămâne fără tăticul lor...
În drum spre casă, am făcut o vizită primară la un pacient foarte tânăr, cu o mulțime de probleme mari de sănătate nerezolvate și o sumedenie de întrebări, la care este foarte dificil să răspunzi și în unele cazuri nici experiența de 20 de ani de paliație nu-ți este suficientă. Conștientizezi că în scurt timp (câteva luni), doi copilași frumoși - unul de 4 și altul de 6 ani - vor rămâne fără tăticul lor drag și scump. Copilașii parcă simt acest lucru și nu se îndepărtează de el, practic, pe tot parcursul vizitei mele.
O zi grea, ca și multe altele, se rostogolește încet spre finele ei, lăsând în urmă tristețe. Ursu... Dragul de el mă ajută să-mi continui seara, culcat cuminte pe picioarele mele, sforăind din greu a somn liniștit și sigur, uneori tresărind sau dând nostim din labe în visele sale.
Joi
Ziua a trecut foarte repede, practic nici nu am înțeles nimic din ziua asta. Scrisori, discuții, rutină. A trecut ca un buldozer peste mine. Seara a sosit foarte repede. Una din zilele care trec pe alături, am impresia, fără niciun sens.
Vineri
Sfârșit de săptămână, iar eu îmi închei jurnalul. Când am acceptat să scriu acest jurnal despre viața mea de o săptămână pentru Europa Liberă, am crezut că va fi floare la ureche. Nu a fost să fie! Este destul de complicat să accentuezi câteva evenimente zilnice din viața ta. Ceea ce pare interesant și important pentru tine, poate să nu aibă nicio semnificație/ interes pentru cei de te înconjoară. Oarecum, pe lângă toate cele cotidiene, azi am scris două demersuri către dna ministru a sănătății, am mai compus și un draft de scrisoare către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Sunt aproape sigur că nu vor fi deloc fericiți când le vor citi. Vreo trei-patru ore le-am pierdut pe la dealerii auto: trebuie să schimbăm două automobile și să procurăm ceva nou și sigur – viața are prioritate. Prețuri nebune!
Ceva timp în urmă mai găseai ceva bunișor sub 10.000 euro, acum nimic. Totuși am ales ceva, vedem ce ofertă ne face compania de leasing. Poate vom avea noroc.
Drept „bonus” de Ziua îndrăgostiților, CNAM a contractat mai mulți prestatori de îngrijiri paliative din țară. După multiple negocieri, s-au acceptat spre contractare prețurile aprobate de MSMPS în ultima zi a anului. Se putea și mai bine, dar nici așa nu-i tare rău...
S-a mai dus o săptămână din viață. Mâine va fi prima zi din zilele de viață rămase.
Să le trăim cu capul sus!