„Dumnezeu există și numele lui e Petrunya” de Teona Mitevska, este câștigătorul din 2019 al premiului LUX acordat anual de Parlamentul European unei producții cinematografice europene. O coproducție Macedonia de Nord, Belgia, Slovenia, Croația și Franța, filmul spune povestea unei tinere șomere care câștigă cursa pentru Sfânta Cruce în timpul ceremoniei ortodoxe de Bobotează. Atmosfera filmului reamintește de anii de tranziție din România: sărăcie, presa naivă, dar cutezătoare și mii de tineri cu diplome în buzunar, fără un loc de muncă și trăind din pensia părinților. Filmul din Macedonia pune în tot acest context femeia și rolul ei în societatea tradițională. Petrunya, personajul principal, se aruncă împreună cu o mulțime de bărbați în cursa pentru recuperarea Crucii de Bobotează, o tradiție religioasă, rezervată de obicei doar bărbaților. Petrunya găsește crucea, și cum este singura ei victorie într-un șir lung de eșecuri, face din asta centrul vieții ei. Se simte nedreptățită de tradiția ortodoxă care spune că doar un bărbat trebuie să participe în această cursă, iar lupta împotriva acestei tradiții, pe care ea o consideră nedreaptă, devine manifestul ei.
„Filmul este un manifest împotriva tiparelor după care o femeie ar trebui să se comporte în societate. Aceste modele se schimbă prin educație”, spun într-un interviu cu Europa Liberă protagonistele peliculei câștigătoare, Labina Mitevska și Zorica Nusheva.
Europa Liberă: Ați ajuns așadar la concluzia că Dumnezeu există și că este o femeie. O veste foarte bună, am putea spune. Jucați în film două caractere feminine foarte puternice. Aproape că îi puneți la încercare pe cei care privesc filmul să decidă care dintre cele două caractere este mai puternic. Sunt cele două femei prototipuri ale femeilor din Macedonia?
Labina Mitevska (Slavița, în film): „Pentru mine cea mai puternică femeie din film este Petrunya. Ea începe prin a fi o victimă și sfârșește prin a fi o câștigătoare. O vedem cum crește pe parcursul filmului. Prin intermediul educației sale ajunge să fie o femeie foarte puternică, care schimbă societatea. Slavița, celălalt personaj (jurnalista), pe care îl joc eu, se prezintă încă de la început ca o luptătoare, care va lupta până la final pentru justiție și adevăr.”
Europa Liberă: Și totuși, personajul Dvs (Slavița) este mai puternic decât Petrunya. Este soția și mama care încercă să lupte, printre picături și învingând sentimentele de vinovăție induse de societate, pentru propria sa carieră, care face eforturi de a păstra un echilibru între viața profesională și cea privată. Înțelegem din pasajele scurte de conversații telefonice pe care Slavița le are cu tatăl copilului ei ce viață complicată are, cu un tată iresponsabil, cu un copil care are nevoie de ea și cu efortul de a nu lăsa să se vadă acest efort la serviciu, pentru a nu se crea senzația că nu este suficient de dedicată profesiei. În timp ce drama Petrunyiei este una deschisă, o vedem, este în desfășurare, drama jurnalistei este una tăcută, înnăbușită. Aș trece la alt palier al discuției și v-aș întreba însă pe Dvs de ce filmul pune femeia în contradicție cu tradiția religioasă? Asta este ceea ce pare că vrea să transmită acest film, de fapt, prin povestea Petrunyei, că astăzi, există o prăpastie între femeia modernă și tradiție, cu accent pe cea religioasă. Chiar credeți că așa este?
Aceste modele se schimbă prin educație...
Zorica Nusheva (Petrunya, în film): „Cred că este evident în film, pentru că în film există mai multe profile de femei. Mama Petrunyei este modelul tradițional de femeie din societatea pe care o descrie filmul. Apoi Petrunya, care dacă nu ar fi fost educată, ar fi urmat același model. Dar educația a schimbat-o. Filmul este un manifest împotriva unor modele impuse de societate, a tiparelor după care o femeie ar trebui să se comporte. Aceste modele se schimbă prin educație.”
Europa Liberă: Educația pe care o are Petruyna nu a ajutat-o să ducă o viață bună. Iată o altă nuanță tristă a filmului.
Zorica Nusheva (Petrunya, în film): „Da, din păcate nu este o situație rar întâlnită în Macedonia, ba mai degrabă norma în țara noastră - oameni care după ce și-au finalizat studiile și-au găsit locul și o viață bună în altă parte a lumii. De aceea, scenariul este foarte complex și abordează probleme din diverse paliere ale societății, de la egalitatea de gen la tradiție, schimbarea rolurilor în societate și lupta pe care o ducem cu tradiția.”
Europa Liberă: De ce credeți că ar trebui să fie o contradiție între tineri și tradiție? Mulți tineri din estul Europei își părăsesc țările și sunt atrași de viața bună din vest, dar își leapădă astfel cu mare ușurință tradiția. De ce să renunțați la ceva atât de important și care este un plus, o chestiune de identitate pentru voi?
Zorica Nusheva (Petrunya, în film): „Sigur, tradiția nu înseamnă doar egalitate de sex. Și îmi cer scuze daca asta s-a înțeles din explicația mea. Când spun tradiție, mă refer la prototipul potrivit căruia femeia este cea care spală vasele și stă acasă și are grijă de copii, în timp ce bărbatul stă pe fotoliu și se gândește la viitorul familiei. Este un stereotip prezent în zonele rurale ale Macedoniei”.
Tradiția este foarte importantă și ne învață multe lucruri bune, dar sunt și multe lucruri care trebuie schimbate...
Labina Mitevska (Slavița, în film): „Sunt atât de multe părți frumoase ale tradiției pe care le pierdem în Vest. De exemplu, singurătatea din Vest. În Balcani nu vezi așa ceva, pentru că mereu ai familia, la bine și rău, ai și biserica, și ești mereu înconjurat de iubire. În Vest oamenii sunt singuri mereu, se întâlnesc după program, nu spontan. În Macedonia, te duci acasă la cineva și spui: „Nu mă simt bine.” Tradiția este foarte importantă și ne învață multe lucruri bune, dar sunt și multe lucruri care trebuie schimbate, spre binele nostru și al planetei.”
