Filmul „Ce zici?”, debutul regizoral al Ioanei Vatamanu-Mărgineanu, proiectat la Tiraspol
Scurtmetrajul cu suspans „Ce zici?”, lansat la mijlocul lunii octombrie, a avut trei proiecții în stânga Nistrului, dintre care două în orașul Tiraspol. „Ne-am propus să unim cele două maluri ale Nistrului prin acest film în care protagoniștii, doi autostopiști, pleacă de la Chișinău spre Grigoriopol. Realizarea filmului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Programul Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii, implementat de PNUD, și prevede proiecții în statele și orașele de pe ambele maluri ale Nistrului”, spune tânăra regizoare Ioana Vatamanu-Mărgineanu.