Linkuri accesibilitate

Fiona Hill, specialistă în afaceri europene: În cazul lui Putin, „trebuie să fim pregătiți pentru toate scenariile”


Fiona Hill
Fiona Hill

Una dintre cele mai prestigioase experte americane în politica față de Rusia, Fiona Hill, crede că Ucraina este în aceste zile prima linie a luptei pentru o ordine bazată pe lege, care respinge folosirea forței ca instrument de decizie politică.

Hill crede că Putin reacționează din ce în ce mai mult mânat de emoții și este posibil ca el să se folosească de tot arsenalul militar pe care-l are la dispoziție, inclusiv arme nucleare. „Este important să nu ne facem iluzii, dar la fel de important să nu pierdem speranța”, a declarat Fiona Hill. Ea arată nu doar că Putin e în stare de orice, dar și că el vrea ca lumea să știe asta. În fața acestei primejdii, Hill a spus într-un interviu publicat în Politico că comunitatea internațională nu trebuie să se lase intimidată, dar să fie pregătită pentru toate scenariile.

Fiona Hill arată că argumentele liderului de la Kremlin nu au nici un sens, în afara cercului care-i întreține cultul personalității. Justificarea lui este să arate cu degetul către împrejurări în care America a intervenit militar – Irak sau Afganistan. Putin conduce cu o mînă forte și ceea ce își dorește se și întâmplă. Dar chiar dacă manifestările sale sunt emoționale, Putin nu a ascuns încă din 2007 că nu acceptă extinderea NATO. Fiona Hill, care a fost oficialitate americană în servicii de informații susține că scenariile unor conflicte, inclusiv pe scară largă, în Ucraina au fost luate în considerare. Experta spune că obiectivul lui Putin este dominație rusă în ceea ce consideră Imperiul Rus. In viziunea sa, arată Hill „frontierele se modifică tot timpul și în aceste condiții frontierele vechiului Imperiu Rus pot fi readuse sub dominația Moscovei”. Dominație – explică fosta oficialitate americană - nu înseamnă neapărat anexare ci ”marginalizarea unor țări din regiune, asigurându-se că conducerea lor este dependentă de Rusia.

În acest context, Putin are impresia că Ucraina îi scăpa de sub control și ceea ce face el acum este să intervină și să împiedice apropierea Kievului de Occident. Fiona Hill crede că după ce nu a dat curs unor opțiuni limitate, Vladimir Putin ar putea să meargă pe varianta maximă a ocupării întregii Ucraine pentru ca ulterior să vadă ce păstrează și ce cedează. Fapt este că – spune Fiona Hill – dacă planul se materializează Ucraina nu va mai arata ca cea de-acum, ci o variantă fărâmițată pe care Putin să o poată controla. Ea crede că la analiza intențiilor liderului de la Kremlin ar putea fi incluși și factori personali – el împlinește 70 de ani în octombrie și poate starea sănătății - ceea ce ar putea explica faptul că acționează precipitat și impulsiv, ca și cum timpul nu ar fi de partea sa. Hill crede că Ucraina este linia întâia nu doar a disputei despre extinderea NATO ci luptei dintre democrații și autocrații și pentru domnia legii. „Nimeni nu are dreptul să distrugă o altă țară. Putin a deschis o ușă pe care o consideram închisă odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial” – a spus Fiona Hill.

XS
SM
MD
LG