Linkuri accesibilitate

FIRST LEGO League, Marea Finală de la Chișinău

32 cele mai bune echipe de robotică au concurat, sâmbătă, 16 martie, în Finala Mare pentru cele 11 trofee puse în joc, dar și pentru Premiul Mare - posibilitatea de a participa la Campionatul European FIRST LEGO League, care se va desfășura în luna mai, în Turcia. În acest an, la a 5-a ediție a FIRST LEGO League Moldova au participat un număr record de echipe - 62.
Tema ediției din acest an este „Into Orbit” – participanții studiază provocările care apar în timpul lungilor călătorii de explorare a sistemului solar și dezvoltă soluții inovatoare.
La baza programului FIRST LEGO League se află valorile fundamentale: profesionalismul demn și competiția cooperantă, lucrul în echipă, explorarea noilor idei, utilizarea creativității și perseverenței pentru rezolvarea problemelor, aplicarea cunoștințelor acumulate pentru a
îmbunătăți mediul în care trăim, respectul reciproc și sărbătorirea performanțelor obținute.
FIRST LEGO League Moldova este organizat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Guvernului Suediei prin intermediul Proiectului de Competitivitate din Moldova.
FIRST LEGO League este cea mai mare competiție internațională în domeniul tehnologiei și roboticii, dedicată copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani. Anual, concursul adună peste 320 de mii de participanți din 98 de țări ale lumii și are ca scop sporirea interesului tinerilor pentru domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și motivarea acestora de a alege o carieră în aceste domenii.
În Republica Moldova, programul național de robotică este implementat în peste 150 de instituții educaționale și biblioteci.

XS
SM
MD
LG