Uniunea Europeană se arată foarte dezunită atunci când trebuie să numească oameni în funcțiile importante. Așa se face că a fost mare vâlvă zilele acestea cu numirea candidatei europene la funcția de șef al Fondului Monetar Internațional (FMI), înainte de a fi reținut numele vice-președintei interimare a Băncii Mondiale, bulgăroaica Kristalina Gheorghieva.
Ca și în cazul Comisiei Europene și al celorlalte funcții înalte, europenii s-au certat vreo 12 ore, înainte de a o alege la limită, 15 state din 27, Marea Britanie abținându-se de la vot. Aleasă cu 15 din 28, cazul Kristalinei Gheorghieva aduce cu cel al Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene.
Europenii s-au ciondănit mult să numească pe cineva, înainte de-a se opri la ea, temându-se că dacă nu se grăbesc, țările emergente mari cum ar fi India sau Brazilia ar putea să-și ațintească ochii asupra funcției. Asta, cu toate că tot ei, liderii UE, au fost cei care au chemat-o pe precedenta șefă FMI, Christine Lagarde, de la Washington la Frankfurt, ca să o pună în fruntea Băncii Europene, ei căutând însă să păstreze în același timp și funcția de șef al FMI pentru un european.
Kristalina Gheorghieva, comisar european vreme de șase ani (2010-2016), tocmai eșuase în a fi numită în fruntea Comisiei Europene. Ea este cea de care premierul bulgar Boiko Borisov se teme atât de mult ca rival politic potențial, încât a refuzat să o sprijine în numele Bulgariei atunci când numele ei a apărut luna trecută printre propunerile pentru funcția de președinte al Comisiei.
Ea a fost numită de europeni candidată pentru a conduce FMI încălcând chiar o mică regulă, cea a vârstei: trecută de 65 de ani, ea depășește cu câteva luni vârsta limită stabilită pentru această funcție.
Asta pentru că europenii și SUA și-au împărțit încă de la început cele două mari instituții care sunt FMI și Banca Mondială. Acestea au fost create aproape simultan în urma acordurilor de la Breton Woods din 1944. De la început s-a stabilit, printr-un acord tacit, că președintele FMI va fi un european, iar cel al Băncii Mondiale un american. Nici nu se punea atunci problema restului lumii.
Împărțirea a fost oarecum echivalentul a ceea ce se face în cadrul înaltelor funcții NATO: secretarul general este întotdeauna un civil european, în vreme ce comandantul militar e din oficiu în înalt ofițer SUA.
Chiar dacă ponderea economică a Europei a mai scăzut, algoritmul intern al FMI face că țările din UE dispun de 29% din totalul voturilor, cu mult peste minoritatea de blocaj a oricărei decizii importante. Dominația europenilor asupra FMI a făcut că directorii executivi ai FMI, 11 la număr până acum, au fost: cinci francezi, doi suedezi și câte unul din Belgia, Olanda, Germania și Spania.
Banca Mondială, în schimb, a avut 14 președinți, cu toții americani sau naturalizați americani, cu o singură excepție: Kristalina Gheorghieva pentru câteva luni anul acesta, asigurând un interimat. De altfel, Donald Trump l-a numit în mod direct pe actualul președinte al Băncii Mondiale, David Malpass.
Așa încât europenii au decis în mod natural pe cine vor ca președinte al Fondului Monetar Internațional. Rămâne de văzut dacă numita Kristalina va fi la fel de flamboaiantă ca și câțiva dintre predecesorii săi. In principiu, chiar dacă rolul cel mare printre europeni în FMI îl joacă Germania, Franța a fost cea mai prezentă în exterior, având până acum cinci președinți din 11 câți s-au succedat. Ultimii doi au intrat chiar simultan în istorie și în rubricile mondene din presă: Dominique-Strauss Kahn pentru nefericitele sale aventuri sexuale, iar Christine Lagarde pentru particularitatea unică de a fi fost condamnată în timpul mandatului chiar în țara sa de origine, în Franța, pentru neglijență în mult – comentata „afacere Tapie”.
Venind în fruntea FMI în urma nefericitului său predecessor Dominique Strauss-Kahn, Christine Lagarde a fost condamnată pentru neglijență în acest caz în care, pe când ea era ministrul economiei, omul de afaceri Bernard Tapie a fost favorizat în dauna statului francez într-un proces. La fel, în fruntea FMI ea a avut cuvinte disprețuitoare pentru greci, ca populație, în momentul crizei economice.
Așa încât, pe câmpul politicii internaționale, FMI rămâne o tarla europeană. Iar prestigiul instituției rămâne intact, în ciuda faptului că impunând ani de zile de austeritate Greciei, FMI și-a depășit de departe atribuțiile, ajungând să joace, în cele din urmă, un rol politic.
