Vorbind în redacția Europei Libere, fostul diplomat român, aflat la Chișinău pentru a împărtăși experiența sa cu funcționarii moldoveni, a explicat că, atunci când vor fi deschise negocierile de aderare, deciziile se vor lua distinct și va conta meritul fiecărei țări.
„În ceea ce privește meritul, este individual. Și Comisia Europeană, și statele membre se uită individual la țară (...). R. Moldova, în momentul în care intră în procesul de negocieri, intră pe cont propriu și va fi evaluată după felul în care performează societatea moldavă, economia de piață, instituțiile și așa mai departe”, a spus Vasile Pușcaș, care a negociat aderarea României la UE.
El a mai atras atenția că, deși decizia privind deschiderea negocierilor cu R. Moldova este așteptată în decembrie 2023, este foarte posibil ca procesul propriu-zis să înceapă mai târziu: „După aceea urmează Consiliul și Comisia să programeze când va fi deschiderea. Poate fi peste o lună, peste două, peste un trimestru, peste un semestru, peste un an”.
Anul 2030 – „un termen rezonabil”
Înainte de a lua o decizie, statele membre vor consulta raportul Comisiei Europene, așteptat pe 31 octombrie, în care vor fi evaluate progresele fiecărei țări aspirante la aderare. Sursele Europei Libere de la Bruxelles au confirmat că raportul Comisiei va fi unul pozitiv și va recomanda liderilor europeni să aprobe începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova.
Deși a evitat să spună ce model de aderare ar fi mai potrivit pentru R. Moldova: o aderare treptată, pe capitole de negocieri, sau una clasică, după ce sunt închise toate, Pușcaș a spus că și-ar dori pentru R. Moldova „integrarea deplină, totală, integrală” în UE.
„În situația în care se simte mai pregătită la un capitol sau la un grup de capitole și încearcă să meargă pe politici, nu înțeleg de ce nu ar profita de aplicarea acelor politici ca să-și dezvolte acea componentă în interiorul țării, neînsemnând că se oprește acolo”, susține fostul negociator al României.
În aceeași discuție, Vasile Pușcaș a opinat că anul 2030 ar fi un termen rezonabil pentru extinderea UE, inclusiv pentru aderarea R. Moldova, dacă va exista determinare și angajament din partea guvernului și a societății.