Iată câteva dintre cele mai emoționante fotografii din a cincea săptămână a anului 2023, din întreaga regiune acoperită de RFE/RL. Pentru mai multe galerii foto accesați arhiva noastră.
Fotografiile săptămânii | Sărbători și comemorări de război
5
Rămășițele soldaților sovietici uciși în bătălia de la Stalingrad, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt reînhumate pe 1 februarie într-un cimitir-memorial din satul Rossoșka, în apropiere de Volgograd.
6
Rudele unui victime a atentatului sinucigaș cu bombă care a avut loc într-o moschee din Peshawar, pe 30 ianuarie, ucigând 101 persoane, în timpul unui protest împotriva extremismului din Pakistan.
7
Soldați ucraineni acoperă cu steaguri americane și ucrainene sicriul lui Daniel Swift, fost membru al Forțelor navale americane SEAL și luptător al Legiunii internaționale ucrainene, în timpul unei ceremonii funebre la Lvov, la 31 ianuarie, după ce acesta a fost ucis luptând împotriva trupelor rusești invadatoare.
8
Tony, o gorilă în vârstă de 48 de ani, stă lângă soba cu lemne care îi încălzește cușca de la grădina zoologică din Kiev, pe 31 ianuarie, pe fondul atacurilor Rusiei asupra Ucrainei.