Linkuri accesibilitate

Frédéric LENOIR. Socrate, Iisus şi Buddha. Trei modele de viaţă


Cartea unui autor prolific, jucat pe numeroase scene şi tradus în peste 20 de limbi

Filosof, romancier şi dramaturg, nu în ultimul rând director al revistei Mondes des religions, francezul Frédéric Lenoir (1962) este un autor prolific, jucat pe numeroase scene şi tradus în peste 20 de limbi, y compris română: Socrate, Iisus şi Buddha. Trei modele de viaţă, Paralela 45, 2015.

„De peste douăzeci şi cinci de ani, Buddha, Socrate şi Iisus sunt modelele mele de viaţă. Am învăţat să recurg la ei, să fac apel la diferenţele dintre ei, la gândirea lor, să meditez la faptele lor şi la convergenţele lor. Acestea îmi par, în cele din urmă, mai importante, căci, în ciuda distanţei geografice, temporale şi culturale care îi separă, vieţile şi învăţăturile lor coincid în punctele esenţiale. Mi-am dorit să împărtăşesc această mărturie şi acest mesaj, care mă ajută să trăiesc de atâţia ani”, ceea ce şi face de-a lungul celor 225 de pagini ale cărţii, împărţită la rându-i în două mari părţi: Cine sunt ei? şi Ce ne spun ei?

Dacă la prima întrebare toată lumea ştie câte ceva (sau mai mult) – şi căreia autorul îi consacră 10 capitole, de la Originea socială şi copilăria; Sexualitatea şi familia; Naşterea unei vocaţii la Arta de a muri ş.a. –, în ce priveşte învăţătura, lucrurile sunt ceva mai complicate, pe care autorul le sintetizează în 5 capitole: Eşti nemuritor; Caută adevărul; Îndreaptă-te spre tine însuţi şi devino liber; Fii drept; Învaţă să iubeşti.

Dacă ar fi să rezumăm, tot cu cuvintele autorului am face-o:

„Socrate, Iisus şi Buddha ne învaţă să trăim. Mărturia vieţii lor şi învăţăturile pe care ni le oferă sunt, mi se pare, universale şi de o modernitate uimitoare. Mesajul lor este axat pe individ şi pe creşterea lui, fără să nege niciodată integrarea în corpul social. Ei propun o dozare savantă de libertate şi iubire, de cunoaştere de sine şi de respect faţă de celălalt. Chiar dacă se ancorează diferit în fondul de credinţe religioase, mesajul lor nu este niciodată dogmatic şi rece, ci are întotdeauna înţeles şi face apel la raţiune, dar se adresează şi inimii”. Cum ar veni, o carte pentru minte, inimă şi suflet.

10 iunie ’19

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG