Linkuri accesibilitate

Fragment de mină într-un tomberon din Tiraspol | Jurnalist rus împiedicat să intre în R. Moldova


Forțe de ordine controlează un autoturism la un punct de control în periferia orașului Tiraspol, 27 aprilie 2022.
Forțe de ordine controlează un autoturism la un punct de control în periferia orașului Tiraspol, 27 aprilie 2022.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă. 

Ştirile presei moldovene
Prima pagină cu Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:06 0:00
  • Kremlinul a luat deja decizia de a ataca R. Moldova, pentru a avansa spre portul ucrainean Odesa dinspre vest. Rusia vrea să deschidă un nou front împotriva Ucrainei dinspre R. Moldova, scrie cotidianul britanic The Times, citând surse militare ucrainene, informaţie analizată de Ziarul de Gardă. Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Ala Diaconu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării al R. Moldova, spune însă că, actualmente, nu există indicii care ar arăta că R. Moldova este în pericol, menționând că instituțiile statului sunt în regim de alertă încă de la începerea războiului din Ucraina și monitorizează atent situația.
  • Un bărbat din Tiraspol a descoperit într-un container pentru gunoi fragmentul unei mine, scrie Newsmaker.md. Bărbatul a anunțat miliția locală, care a decis să evacueze locuitorii blocului din apropiere, informează așa-numitul „Minister de Interne” din stânga Nistrului. La fața locului, milițienii au descoperit că într-un pachet se afla un fragment de mină. Se încearcă identificarea persoanei care a aruncat obiectul în tomberon.
  • Principalii cumpărători de resurse energetice din Rusia. O companie din România în top, aşa se intitulează un articol din Mold-street.com. Rusia continuă să beneficieze de pe urma dependenţei Europei de resursele energetice ruseşti, în pofida sancţiunilor menite să oblige Kremlinul să oprească invazia. Un studiu realizat de Centrul de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat din Finlanda arată că Rusia aproape că şi-a dublat veniturile din vânzarea de combustibili fosili către UE în timpul celor două luni de război. Potrivit studiului, cei mai mari importatori au fost Germania, Italia, China, Olanda, Turcia şi Franţa.
  • Avionul din faţa Aeroportului Chişinău, vandalizat. Oamenii legii caută vinovaţii, citim în Agora.md. Făptaşul a desenat pe aparatul de zbor svastica, simbolul folosit de partidul nazist german în cel de-al doilea război Mondial. Purtătoarea de suvânt a Poliţiei din capitală, Natalia Stati, a spus pentru Agora că oamenii legii n-au reuşit să identifice infractorul.
  • Consolidarea democrației în R. Moldova, lupta cu corupția, fortificarea economiei naționale și a securității energetice au fost principalele subiecte de pe agenda discuțiilor dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și senatorul Statelor Unite ale Americii, Steven D.Daines, aflat într-o vizită oficială în R. Moldova, citim în Jurnal.md. „Chiar dacă Republica Moldova este afectată grav de criza din regiune, aici reformele continuă. Vă asigur că aveți toată susținerea noastră în acest parcurs”, a remarcat senatorul american.
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, cele mai populare teme, potrivit aplicaţiei de evaluare a impactului CrowdTangle, sunt invazia Rusiei în Ucraina şi informaţia din The Times, aceea că Moscova a luat decizia să atace R. Moldova.
  • Cea mai vizualizată postare ne spune că un jurnalist din Rusia, de la RIA Novosti, care dorea să ajungă în regiunea transnistreană, nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova. Jurnalistul însuşi, într-o postare video, spune că i s-a refuzat intrarea în Moldova din cauză că nu avea acreditarea Ministerului de Externe al R. Moldova.
  • O altă postare cu impact pe Facebook e un video intitulat aşa: “Imagini unice cu evacuările de la Azovstal. Femei, bătrâni și copii au fost scoși din subsolul uzinei distruse de rachete”.
  • Pe Instagram ştirea cea mai populară e site-ului TV8.md, iar titlul acesteia e „De la captivitate la nuntă!”. Aflăm că Valeri, unul dintre soldații care au apărat Insula Șerpilor, s-a căsătorit la Harkov cu Vladislava, iubita sa, imediat după ce a fost eliberat. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook, Batalionul 229 al Brigăzii Marine ucrainene, scriu postul public ucrainean și publicația Obozrevatel.
  • O altă postare de pe Instagram ne spune că la aproape o săptămână de la explozia din sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol, așa-zisul MGB, situația în regiune „este mai liniștită ca niciodată. Geamurile sparte ale unor apartamente din zonă au fost acoperite, iar zona rămâne a fi îngrădită”. Jurnalista TV8, Viorica Tătaru, a fost în strânga Nistrului și spune că „la Tiraspol e mai liniște ca niciodată, surprinzător de cuminți s-au făcut și militarii de la posturi. N-am avut parte de nicio întrebare de genul „de ce filmezi?”.

XS
SM
MD
LG