Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană avertizează România


O scrisoare oficială a Comisiei Europene avertizează România asupra consecințelor încălcării statului de drept.

Vice-președintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat România, în legătură cu faptul că toate derapajele de la principiile statului de drept, semnalate de Comisia Europeană în ultimele luni și recomandările făcute, au fost ignorate la București.

„În ultimele luni, Comisia și-a exprimat de multe ori îngrijorarea cu privire la statul de drept în România”, se arată în scrisoarea oficială. „Problemele pe care le-am semnalat și recomandările pe care le-am făcut, nu au fost luate în seamă”.

Motiv pentru care Comisia Europeană atrage atenția că ar putea lansa procesul de consultări în vederea apărării statului de drept într-o țară membră (Rule of Law Framework) proces care, în cazul unui eșec, va duce la invocarea articolului 7 din Tratatul european.

Scopul acestui proces este de a preveni ca derapajele de la standardele statului de drept să fie atât de grave încât Comisia să fie obligată să recurgă la articolul 7.

În scrisoarea oficială, Timmermans enumeră și abaterile de la principiile statului de drept, constatate de Comisia Europeană și discutate de multe ori cu autoritățile române. Între ele se află tentativele de limitare a independenței justiției și de limitare a rolului jucat de Înalta Curte de Casație și Justiție și DNA în lupta cu corupția. Sunt menționate și amendamentele la Codurile Penal și de Procedură penală, adoptate pe 24 aprilie, și disputa privind componența completelor de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesele de corupție.

„Ținând cont de aceste probleme majore și dacă nu se fac rectificările necesare în scurt timp […] Comisia va lansa consultările în vederea apărării statului de drept fără întîrziere”. Ele vor înlocui, dar nu anula, țintele puse prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (în domeniul justiției).

Scrisoarea lui Timmermans este adresată președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, celui al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și premierului Viorica Dăncilă.

Mai multe, aici.

Politigraf

XS
SM
MD
LG