Fundaţia germană „Friedrich Ebert”, apropiată Partidului Social-Democrat (SPD), a devenit ţinta unor atacuri susţinute, lansate de către unii politicieni şi reprezentanţi, autoproclamaţi, ai societăţii civile din Rusia. Aceştia etichetează Fundaţia drept „agent străin”. Seria insinuărilor actuale contra Fundaţiei au fost potenţate de către nenumărate postări electronice şi atacuri contra elevului rus, Nikolai Desiatnicenko, în vîrstă de 16 ani, invitat în Germania.
Cu prilejul festivităţii comemorative anuale, organizată de „Ziua doliului naţional” (Volkstrauertag), elevul, care frecventează un liceu din oraşul siberian Novo Urengoi, a vorbit pe data de 19 noiembrie în faţa deputaţilor din Bundestag. Elevul a prezentat un proiect legat de traseul biografic al caporalului din Wehrmacht, Georg Johann Rau, care în luptele de la Stalingrad a fost luat prizonier de către sovietici, murind în 1943. Elevul şi-a încheiat expunerea cu cuvintele în care şi-a exprimat speranţa că „pe întregul glob va triumfa raţiunea şi lumea nu va mai asista la un război“. Contrareacţiile din Rusia, însă, aveau în vizor o altă frază a elevului: „Am văzut mormintele unor oameni nevinovaţi, care au murit, între ei foarte mulţi care au dorit să trăiască în pace şi să nu participe la lupte.”
Acest mesaj, de fapt pacifist, care avea în vedere soarta soldaţilor din toate taberele (şi despre care a relatat, pe larg, ziarul berlinez „Der Tagesspiegel” din 22 noiembrie a.c.), a fost interpretat în Rusia drept o încercare de denigrare a militarilor sovietici şi o reabilitare a agresorilor. Deputata Elena Kukuşkina, din circumscripţia electorală a regiunii în care domiciliază elevul, a făcut o plîngere penală, bazîndu-şi demersul pe acuzaţia de „reabilitare a nazismului”.
Deşi elevul a fost invitat în Germania de către organizaţia care se ocupă de îngrijirea mormintelor unor militari căzuţi în timpul războiului (Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge), în diversele medii din Rusia s-a susţinut că, de fapt, Fundaţia „Friedrich Ebert” i-ar fi sponsorizat călătoria. Campania declanşată contra Fundaţiei face parte din operaţiunea de transformare a unor organizaţii sau birouri mass-media în aşa numiţi „agenţi străini”. Deputatul social-democrat Rolf Mützenich, care este şi membru în consiliul de conducere al Fundaţiei, a respins cu vehemenţă aceste insinuări, difuzate inclusiv de canalul de televiziune „Rossia 24”. Într-un amplu interviu acordat joi radiodifuziunii naţionale publice din Germania (DLF), Mützenich a spus:
„Nu există nicio dovadă că Fundaţia Friedrich Ebert l-ar fi invitat pe acel elev sau că l-ar fi contactat. Totul este tras de păr – şi, din păcate, nu e prima dată că se construiesc astfel de acuzaţii cu scopul de a scoate fundaţii politice din ţară.”
Procuratura generală din Rusia va trebui acum să investigheze cazul. Ea va decide dacă Fundaţia Friedrich Ebert va fi considerată „agent străin” sau nu.