Linkuri accesibilitate

Gabriel GARCIA MARQUEZ. Douăsprezece povestiri călătoare


Un Michelangelo al literelor latino-americane...

Un Michelangelo al literelor latino-americane, acesta este columbianul Gabriel Garcia Marquez (1927 – 2014), autor al unor lucrări monumentale – Un veac de singurătate, Toamna patriarhului, Dragostea în vreme holerei ş.a. –, dar şi al unor miniaturi de mare rafinament.

Mă refer la Douăsprezece povestiri călătoare, Rao, 2015, despre care însuşi prozatorul afirma că, „lucrând la toate povestirile în acelaşi timp şi sărind de la una la alta cu desăvârşită libertate”, nu doar că a reuşit să dea o viziune de ansamblu, ci şi „scriitura mi-a devenit (…) atât de fluentă, că la răstimpuri simţeam că scriu din simpla plăcere de a povesti, care este poate starea omenească cea mai asemănătoare levitaţiei”.

Inconfundabilă, frazarea marqueziană, care porneşte de la un petit rien („Plecase foarte devreme de la hotel, fără pardesiu, fiindcă văzuse pe fereastră un soare strălucitor…”), pentru a trece brusc dintr-un registru în altul: „Stătea acolo de mai bine de o oră, gândindu-se întruna la moarte, când începu toamna”. La fel şi miracolele – căci, nu-i aşa, autorul este unul dintre marii maeştri ai realismului magic! – ţâşnesc din cotidian, că-i vorba de „sfânta” lui Margarito Duarte (din povestirea omonimă), că-i vorba Frau Frida care „se oferă să viseze”, că-i vorba de cuplul rămas peste noapte într-un castel bântuit de stafii şi care, la trezire, se pomeneşte „sub cornişa şi perdelele prăfuite şi sub cearşafurile îmbibate de sânge încă fierbinte ale patului său blestemat”.

Dintre toate, cea care m-a fascinat prin puritatea de diamant şlefuit a naraţiunii se intitulează „Lumina e ca apa” şi are doar puţin peste 4 pagini. Bref, după ce li se spune că „Lumina este ca apa. Dai drumul la robinet şi curge”, doi fraţi, „Toto, de nouă ani, şi Joel, de opt”, „închiseră uşile şi ferestrele şi sparseră becul aprins de la o lampă din salon”, şi atunci „un şuvoi de lumină aurie şi proaspătă ca apa începu să curgă (…) până când nivelul ajunse de patru palme. Atunci (…) scoaseră bărcuţa şi navigară după pofta inimii printre insulele din casă” – şi aşa, în fiecare seară de miercuri. Până când, vrând s-o facă pe grozavii în ochii unor prieteni invitaţi, „aprinseră atâtea lumini dintr-odată, încât casa s-a revărsat şi toată clasa a patra (…) se înecase la etajul de la numărul 47”. Parcă-i văd, prinşi în lumină ca nişte insecte preistorice în răşina chihlimbarului!

Cât despre Gabriel Garcia Marquez, stins acum 4 ani, pe 17 aprilie 2014, ei bine, a cerut să fie incinerat. 23 aprilie ’18

XS
SM
MD
LG