Ce gard frumos-impozant are Igor Dodon în jurul Preşedinţiei! Am trecut zilele astea pe lîngă gardul acela şi l-am admirat minute bune. E un gard serios, puternic, pe care Igor Dodon şi l-a făcut încă pe vremea domniei lui Plahotniuc. Zice-se că l-a înălţat cu sprijinul preşedintelui turc Erdogan. Şi se pare că gardul acesta l-a ferit, în iunie, de cohortele democraţilor electrizaţi. Doar cîţiva curcani au reuşit să ajungă în ograda Preşedinţiei. Daaaaa, foarte fain gard are Igor Dodon!
Acum „marele coordonator” nu mai e, a fugit, dar gardul preşedintelui Dodon a rămas, ca şi gardul din spatele Parlamentului, făcut tot pe vremea lui Plahotniuc. Probabil, şi noua putere are nevoie de protecţie. Probabil, mai pot să apară pericole şi noua putere le consideră utile. Cel puţin, nu am întrezărit deocamdată dorinţa noilor conducători de a renunţa la gardurile astea viguroase. Sau o fi prea ocupaţi cu „dezolgarhizarea” şi nu mai au timp să se gîndească la garduri. Eu unul o să mai aştept deoarece am o mică speranţă.
Mă gîndesc că ar fi bine ca noii conducători să renunţe la aceste garduri. Ştiu că ei au o mie de motive în favoarea gardurilor, dar am impresia că dispariţia lor din jurul Preşedinţiei şi Parlamentului ar avea o conotaţie simbolică, ar însemna un soi de apropiere dintre guvernanţi şi popor. Conducătorii nu trebuie să se teamă de poporul lor. La rigoare, există poliţia care îi poate apăra. Dar pentru un simplu muritor gestul acesta ar însemna un soi de umanizare a puterii. Vorba unui vecin de-al meu: Budi proşce, i k tebe poteanutsea liudi!
