Voi începe acest comentariu printr-o referință externă, semnificativă pentru situația actuală a Republicii Moldova. Într-un interviu online, din 14 august a.c., pe care cunoscutul jurnalist ucrainean Dmitry Gordon, i l-a solicitat și mai faimosului realizator TV de la Moscova, Vladimir Pozner, am reținut o expresie interesantă: pericol existențial la adresa unei țări. Fragmentul pe care l-am vizionat conținea o întrebare și un răspuns.
Întrebarea: „Considerați că anexarea Crimeii și declanșarea războiului în Donbas a fost o tragică eroare a Rusiei”? Răspunsul: „Nu, nu cred asta…” Dl Pozner nu s-a oprit aici, nu s-a rezumat să repete sloganul „Krîm naș!” („Crimeea e a noastră”! – agreat de propagandiștii Kremlinului și ironizat în toată lumea), ci și-a explicat punctul de vedere într-o manieră nuanțată, demnă, ca să spunem așa, de un om cultivat.
Zice Pozener: „Există momente în istorie când niște lideri politici sunt nevoiți să încalce anumite tratate și acorduri internaționale, dacă se confruntă cu o situație de pericol existențial pentru țara și națiunea lor. Anexarea Crimeii a fost, fără îndoială, o încălcare a unor acorduri internaționale, dar eu pot înțelege logica acestei decizii: conducerea Federației Ruse a considerat dorința Ucrainei de a intra în NATO, cu inevitabila prezență a unei flote americane la Sevastopol, unde avem o bază navală rusească, și cu dislocarea unor trupe occidentale la granița ruso-ucraineană, drept un pericol existențial pentru ea, și a acționat.”
Dialogul celor doi jurnaliști-oponenți, un ucrainean și un rus, este interesant din mai multe puncte de vedere. Ne arată, desigur, talentul, capacitatea unui intelectual apropiat Kremlinului de a justifica, printr-o retorică selectă, o agresiune militară împotriva unui stat suveran. Vladimir Pozner nu livrează răspunsuri previzibile, cultura și erudiția sa îl ajută să ridice eșafodaje sofisticate, să găsească pretinse analogii istorice (spune el: și Statele Unite în 1962 au considerat că se află în pericol existențial când s-au opus amplasării unor rachete sovietice în Cuba). Pozner nu exclude dreptul la replică din partea interlocutorului său (unde i-ar fi educația occidentală?), dar susține, fără dubii, poziția Kremlinului în chestiunea Ucrainei.
Sintagma „pericol existențial”, care traversează ca un fir roșu pledoaria pro-anexiune a jurnalistului Pozner, mi s-a părut potrivită, cum spuneam, pentru situația Republicii Moldova, care se confruntă azi cu o severă criză a gazelor. Republica Moldova nu are ambiții de imperiu, nu vrea să acapareze teritorii străine, ca Rusia. Căutând soluții alternative de aprovizionare cu gaze, Republica Moldova încearcă doar să supraviețuiască, să-și apere, vorba poetului, „sărăcia, nevoile și neamul”. Sau, ca să cităm o altă faimoasă expresie agreată de Kremlin, tot cu referire la Rusia – cea „umilită” de Occident –, Moldova încearcă „să se ridice din genunchi”. De-adevăratelea.
Șantajul energetic rusesc, ca intenționalitate, are datele unui război. Nu e un război aidoma celui din Transnistria, din 1992. E un război economic, așa cum au fost și mai sunt embargourile impuse Moldovei de Moscova, după respingerea Planului Kozak de federalizare, și cele de după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Rusia ne pedepsește pentru că nu mai vrem să-i fim vasali, ne pedepsește pentru că (în sfârșit!) ne luăm în serios independența și suveranitatea.
La recenta reuniune de la Atena a spicherilor parlamentari, Valentina Matvienko, șefa Consiliului Federației Ruse, i-a reproșat președintelui legislativului moldovean, Igor Grosu, participarea președintei Maia Sandu la Platforma Crimeea – un forum ce are, susține oficiala de la Moscova, un provocator caracter anti-rusesc. Matvienko s-a plâns de tribulațiile limbii ruse în Republica Moldova, care și-a pierdut statutul de limbă de comunicare interetnică, și a cerut restabilirea difuzării la Chișinău a posturilor TV de propagandă rusească. De asemenea, a observat că neaderarea Moldovei la blocuri militare (aluzie la NATO) ar fi o foarte bună condiție pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Iată că și prestigioasa Financial Times, citată azi de presa de la Chișinău, scrie că mai există și alte condiții înaintate de ruși negociatorilor moldoveni: „să reajusteze”, adică să renunțe la Acordul de Liber Schimb cu UE și la pachetul 3 energetic. În schimb, Rusia va oferi Chișinăului un contract la gaz avantajos și pe o durată mai lungă.
Pe unde importă gaz R. Moldova?
Gazprom amenință că va sista livrările pentru Republica Moldova de la 1 decembrie (sau chiar de la 1 noiembrie!) dacă nu vom achita o pretinsă datorie de 709 milioane de dolari, acumulată de consumatorii de pe malul drept al Nistrului (aici se impune, cum a observat vicepremierul Andrei Spânu, un audit minuțios la MoldovaGaz: datoria, dacă n-o fi inventată, ar putea fi cauzată de o gestiune defectuoasă și coruptă, spun specialiștii). Amenințarea rușilor s-a și concretizat în luna octombrie, când MoldovaGaz a livrat doar 67% din necesar.
Vorbind de datorii, comentatorii de la Chișinău se mai întreabă cum rămâne cu cele 8 miliarde de dolari pe care le are de plătit Gazpromului regimul separatist de la Tiraspol? Apoi, n-ar fi cazul ca și Chișinăul să prezinte Moscovei nota de plată pentru staționarea ilegală a trupelor rusești în stânga Nistrului?... Nimeni nu e naiv să creadă că Rusia o va achita, dar o asemenea estimare s-ar cuveni făcută pentru a limpezi costul real al „parteneriatului strategic moldo-rus”, dincolo de gargara propagandistică.
Nu doar guvernarea negociază cu rușii. Presa a scris despre o delegație a PSRM care a fost zilele trecute la Moscova, unde a încercat să-l convingă pe Kozak să ne dea gaz la prețuri mai suportabile, dar au fost refuzați. Alte voci la Chișinău afirmă că intenția socialiștilor a fost de fapt diametral opusă: să-i convingă pe ruși să nu cedeze în fața reprezentanților puterii de la Chișinău și să mențină prețul ridicat, după principiul: cu cât mai rău pentru adversarul meu politic, cu atât mai bine mie…
„O criză, pe lângă riscuri, aduce și oportunități” – auzim tot mai des această teză din gura oficialilor guvernamentali, dar și a experților independenți. Și așa cum barierele comerciale rusești, cu toate pierderile economice suportate, au avut drept consecință pozitivă deschiderea piețelor europene pentru produsele agricole moldovenești (cu asumarea implicită a unor exigențe superioare de calitate), la fel și șantajul Gazpromului ar putea să însemne ieșirea Republicii Moldova de sub subordonarea economică față de Rusia prin accesarea unor resurse alternative de energie, primele achiziții derulându-se chiar în aceste zile.
Suntem abia la început de drum. Însă odată cu intrarea în funcțiune a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, se poate spune că Republica Moldova a căpătat o plasă de siguranță împotriva unor… pericole existențiale în fața cărora a fost mereu vulnerabilă.
Independența națională costă scump în această parte a lumii. În iarna care se apropie îi vom afla ultimul preț. Economic și moral.
