Joi seară la Academia de Muzică de la Kronberg im Taunus, în Germania, s-a încheiat ultima ediție a unei manifestări bianuale de mare succes ce poartă titlul generic: „Muzica de cameră conectează lumea”. În mod cu totul neobișnuit, numele care s-a aflat pe buzele tuturor în ultimele trei zile ale festivalului a fost cel al lui... George Enescu. O interpretare a „Octetului” său, inspirată și condusă de un violonist german de primă mînă, Christian Tetzlaff, a făcut pur și simplu senzație.
Dacă Academia Kronberg, instituție de învățămînt universitar muzical privată și-a serbat 25 de ani de existență, Chamber Music Connects the World („Muzica de cameră conectează lumea”) este o inițiativă extraordinară, ajunsă anul acesta la a zecea ediție.
Avînd drept sponsor principal Fundația Crespo de la Frankfurt pe Main, evenimentul se desfășoară după un principiu simplu: 4-5 somități ale vieții muzicale mondiale își petrec zece zile la Kronberg, dirijînd, îndrumînd și cîntînd cot la cot în formații diferite - de la trio la octet și orchestră de cameră - cu circa 20 de tineri de mare talent, invitați în urma unei selecții severe de candidaturi. Somitățile, „seniorii” – cum sînt numiți – repetă zilnic cu mai tinerii lor colegi, „juniorii”, un repertoriu decis de ei în avans, iar după cîteva zile de repetiții, seara au loc concerte publice.
Pentru a-l cita pe Raimund Trenkler, președintele Academiei Kronberg, „este mereu ceva de domeniul miracolului ca artiști cum sînt [violoniștii] Gidon Kremer, Christian Tetzlaff, [violoncelistul] Steven Isserlis și [pianistul] Sir Andras Schiff, să fie capabili să-și facă un loc liber de alte angajamente pentru zece zile”.
De partea cealaltă, prezenți au fost 21 de tineri muzicieni, selecționați din 16 țări, între care Statele Unite, Columbia, Canada, Danemarca, Ucraina, China, Koreea etc. De regulă, cu excepția primelor două zile, repetițiile sînt deschise publicului - prețul biletului fiind între 4 și 6 euro - numărul amatorilor ajungînd nu odată, la sfîrșit de săptămînă, pînă spre o sută de persoane, cum am putut constata la o repetiție a lui Sir Andras Schiff cu un popular Cvintet cu pian de Dvorak.
Dar, numele aflat anul acesta pe buzele tuturor a fost cel al lui George Enescu. Violonistul Christian Tetzlaff a ales să-i introducă pe „juniorii” în muzica enesciană, a Octetului în Do major, op. 7, compus de Enescu în 1900, la vîrsta de numai 19 ani. Pentru violonistul german, care în urmă cu zece ani a cîntat la Festivalul său de la Heimbach lucrarea lui Enescu, cum ne-a declarat într-un interviu exclusiv pentru Europa Liberă:
Christian Tetzlaff: „În ce privește Octetul, m-am simțit îndrăgostit de el de prima dată cînd l-am cîntat. Este un giuvaier al repertoriului și se poziționează în relief față de alte lucrări similare. Trebuie să spun că în urmă cu zece ani, nu a fost o înregistrare în sine, am făcut numai două repetiții, urmate de concert.”
Spre mirarea și apoi admirația tuturor, Christian Tezlaff, secondat de violoniștii Kaoru Oe (Japonia) Christel Lee (SUA), Diana Tișcenko (Ucraina), de altiștii Timothy Ridout (Marea Britanie) și Luosha Fang (China) și de violonceliștii Santiago Cañón Valencia (Columbia) și Jonathan Roozeman (Finlanda/Olanda), a creat o atmosferă atît de ritmată, dramatică și lirică, încît a stîrnit ovații.
Nu am văzut niciodată o sală de peste două sute de melomani germani cuprinși de un asemenea entuziasm la sfîrșitul concertului, după cum a fost încîntător să constați ulterior că, timp de trei zile, mai fiecare aducea în discuție numele lui Enescu, a „genialului compozitor” pentru a-l cita pe Sir Andras Schiff, comentînd spusele unei tinere violoniste ucrainene, născută în Crimea, că ea pregătește acum o sonată enesciană.
În cei zece ani scurși de la prima interpretare a Octetului, viziunea lui Christian Tetzlaff față de opusul enescian s-a modificat, l-am întrebat pe violonist:
Christian Tezlaff: „Nu aș putea spune că lucrarea s-a schimbat total pentru mine. M-am apropiat, însă, mai mult de ea și am ajuns să o cunosc mai bine, ceea ce îmi face și mai mare plăcerea, amuzamentul, de a o cînta. Nu cred că este o piesă cu mari secrete. Întreaga ultimă mișcare este o bacanală, doar un dans îmbătat, unde Enescu își pune toate ideile anterioare una în capul alteia, mîndru să fie un compozitor atît de realizat. Ceea ce o face să iasă în evidență este scriitura pentru fiecare instrument, compozitorul fiind în dragoste cu vioara, cu viola, cu violoncelul, mișcarea devenind un centru de senzualitate al întregii piese. Iar aceasta diferențiază Octetul enescian de alte lucrări apropiate.”
I-am amintit lui Christian Tetzlaff că și în livretul discului său din 2009 și în alte comentarii efemere, criticii germani vorbesc despre o pretinsă influență vieneză asupra muzicii lui George Enescu. Or, piesa la care se referă ei de cele mai multe ori, sextetul lui Arnold Schoenberg, Verklärte Nacht („Noaptea iluminată”), a fost compus practic concomitent și încheiat de vienez doar cu cîteva luni (la 1 decembrie 1899) înainte ca Enescu să-și termine Octetul...
Christian Tezlaff: „Școala vieneză nu exista atunci. Dar se
poate spune ceva despre opulența, bogăția sunetului, care conectează Verklärte Nacht cu Octetul, fiind însă doar un semn al vremurilor. Sînt convins că Enescu nici nu cunoștea lucrarea lui Schoenberg..”
Cum spunea regretatul Pascal Bentoiu este vorba doar de o „convergență”, de o aspirație comună...
[Extras din finalul Octetului în Do major de George Enescu - înregistrare live Konberg Academy]
