Linkuri accesibilitate

Ghenadi Ciorba, organizatorul protestului de la Râbnița, a fost acuzat de extremism și i s-a deschis dosar penal


La podul dintre Rezina și Râbnița
La podul dintre Rezina și Râbnița

Administrația de la Tiraspol a deschis un dosar penal pe numele activistului de la Râbnița, Ghenadi Ciorba, acuzându-l de extremism.

Pe 3 iulie el a fost arestat pentru 10 zile pentru organizarea unui protest la Râbnița, lângă podul peste Nistru, după ce administrația transnistreană a anulat permisele de traversare a așa-numitei frontiere, permise folosite de oamenii care mergeau la muncă sau tratament pe malul drept, subordonat Chişinăului. Sub pretextul carantinei, Tiraspolul a închis în martie linia administrativă cu restul teritoriului Republicii Moldova, care putea fi traversată doar în baza unor permise speciale.

Sâmbătă, pe 11 iulie, forțele de ordine locale au făcut o percheziție acasă la Ghenadi Ciorba, a declarat soția activistului publicației NewsMaker. Acesta riscă acum până la 5 ani de închisoare. În protocolul percheziției se arată că postările lui Ciorba pe rețelele de socializare conțin „declarații cu caracter extremist” și „chemări la extremism”.

Este al treilea dosar penal de extremism intentat în ultimele două luni la Tiraspol, dar primul în care acuzatul a fost fizic capturat de structurile transnistrene. O tânără scriitoare de 22 de ani, Larisa Kalik, s-a ales cu dosar penal pentru că a scris o carte despre realitățile din armata transnistreană. Aceasta a fost nevoită să plece nu doar de la Tiraspol, dar și din Republica Moldova, din considerente de securitate. Iar un deputat de opoziție din Consiliul orășenesc Bender, Alexandr Samonii, membru al Partidului Comunist din stânga Nistrului, a fost nevoit să fugă din regiune pentru că a fost acuzat extremism pentru de scrierea unor postări anonime pe Facebook.

Ghenadi Ciorba a fost arestat de forțele miliția transnistreană a doua zi după protestul de la Râbnița. Acesta a transmis în direct pe pagina sa de Facebook întâlnirea protestatarilor cu șeful departamentului de interne Ruslan Mova. Acesta a fost acuzat de organizarea unui miting nesancționat, penalizat administrativ și pus în arest pe 10 zile. Încă cinci participanți activi la protestul de la Râbnița au fost amendați.

În comentariile la această știre de pe rețelele de socializare utilizatorii au presupus din start că administrația transnistreană a luat în felul acesta o pauză pentru a avea timp, în 10 zile, să reformuleze acuzațiile și să-i intenteze lui Ciorba un dosar penal. Pe pagina de Facebook a activistului în ultima postare apare numărul de telefon al soției și textul „Mă retrag. Deocamdată nu voi fi pe Facebook.”

Ghenadi Ciorba a fost funcționar în executivul de la Tiraspol condus de fostul lider transnistrean, Evgheni Șevciuk, care a fugit din regiune după ce a pierdut puterea.

În ultimii ani, Ghenadi Giorba a fost un activist civic foarte vocal în a critica acțiunile actualei administrații de la Tiraspol, inclusiv în grupuri pe rețelele de socializare pe care le administrează. El era considerat unul dintre candidații care ar fi putut concura pentru un mandat de legislator în Sovietul suprem la alegerile din această toamnă, alegeri care se așteaptă să fie câștigate majoritar de reprezentanții actualei puteri, afiliate holdingului Sheriff.

Nu ar fi prima dată în regiunea transnistreană când administrația de la Tiraspol își neutralizează criticii și oponenții. Liderul comuniștilor transnistreni, Oleg Horjan, este condamnat la șase ani și jumătate de închisoare pentru organizarea unui miting pașnic. Mai mulți adepți ai comuniștilor și ai fostului șef al administrației, Evgheni Șevciuk, fie sunt în închisori, fie au fugit din regiune.

Previous Next

XS
SM
MD
LG