Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: Este foarte important ca la Tiraspol, precum și la Chișinău, să prevaleze viețile oamenilor


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Comentatorul politic Gheorghe Cojocaru analizează legătura care există între coronavirus, sănătatea și viața oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și scena politică.

Link direct



Gheorghe Cojocaru: „Coronavirusul face victime deja pe ambele maluri ale Nistrului: după câteva cazuri de deces la Chișinău, au fost înregistrate primele decese și la spitalul din Slobozia. Infecția nu cunoaște hotare, indiferent că acestea sunt trasate legitim sau arbitrar, iar instituțiile abilitate de la Chișinău, cum e și firesc, pun umărul la ajutorarea cetățenilor din stânga Nistrului, afectați de virusul ucigaș, fără a face vreo diferență în funcție de viza de reședință.”

Europa Liberă: Desigur că statisticile depind de modul în care sunt luați în evidență oamenii cu potențială infectare. Mai vedem și în alte părți, în DNR sau la belaruși statisticile sunt relativ îmbucurătoare, pentru că sistemul de detectare, de reperare este un pic mai altfel, dar totuși dacă vorbim despre stânga Nistrului, în aceste zile am aflat că chiar acum, în plină epidemie, este semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan. De ce această exclusivitate acum, în plină epidemie?

Gheorghe Cojocaru: „Da, de la 1 aprilie, după cum a anunțat compania de stat Energocom, în baza unei decizii a Comisiei pentru starea de urgență, a fost prelungit pentru următoarele trei luni contractul de livrare a energiei electrice, încheiat cu Centrala Electrică Moldovenească de la Cuciurgan, care va fi singurul furnizor de energie în toată această perioadă. Deși scăzut cu 9 la sută față de prețul anterior, costul unui MWh produs în stânga Nistrului este mult peste prețul unui MWh livrat de centralele electrice din România, de exemplu. În condițiile în care securitatea energetică a Republicii Moldova nu se poate asigura decât prin conectarea la surse alternative de energie, rămâne o întrebare de ce au fost înlăturați de pe piață furnizorii de energie din Ucraina. Se pare totuși că nu grija pentru consumatorul simplu a stat la baza deciziei respective, ci cu totul alte interese.”

Europa Liberă: În Transnistria s-ar spune: «война всё спишет» (acțiuni prost gândite care în alte condiții ar fi fost de neconceput). Când spuneți „alte interese”, ce fel de interese bănuiți că ar exista îndărătul acestor aranjamente?

... sunt scheme economico-financiare care au funcționat în beneficiul unor interese obscure


Gheorghe Cojocaru: „Aceste interese sunt cunoscute de mult, sunt scheme economico-financiare care au funcționat în beneficiul unor interese obscure de-a lungul deceniilor trecute, indiferent de culoarea forțelor politice de la Chișinău sau Tiraspol. Aceleași interese profită, după cum se vede, și în plină epidemie astăzi, nemaivorbind de faptul că în baza acestor încrengături de interese se realizează și profituri de natură politică. Votul cetățenilor din stânga Nistrului, mai ales din perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale din toamnă, rămâne o monedă de schimb pentru serviciile pe care Chișinăul le contractează generos cu cei de la Tiraspol.”

Europa Liberă: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a solicitat Organizației Mondiale a Sănătății să se implice în monitorizarea condițiilor de spitalizare și acordare a asistenței medicale pacienților infectați cu COVID-19 din stânga Nistrului. Îmi amintește de zona Luhansk și Donețk, unde OSCE-ul este oprit la baraj, pentru că, vezi Doamne, în acele regiuni secesioniste este epidemie. Cum credeți, e posibilă acum o omologare a asistenței sanitare?

Gheorghe Cojocaru: „Da, situația e foarte complicată. Totodată, Ministerul Sănătății confirmă disponibilitatea de a acorda asistența necesară acestor pacienți în stare gravă în instituțiile specializate din capitală, în pofida măsurilor abuzive luate de autoritățile de la Tiraspol de a închide accesul, inclusiv al medicilor, în localitățile din zona de securitate de la Nistru. Cu toată bunăvoința autorităților de la Chișinău, apelul delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control către administrația de la Tiraspol de a debloca perimetrul zonei de securitate rămâne însă fără vreun ecou.”

Europa Liberă: Doamna Lesnic a îndemnat publicul cel puțin să nu se agite și să înțeleagă că autoritățile de la Chișinău nu pot profita de situația aceasta „avantajoasă” pe care o oferă pandemia să scoată profituri politice. Dvs. pentru ce tactici pledați?

Gheorghe Cojocaru: „Tacticile sunt cunoscute, ele pot fi și dure, pot fi și blânde. Important ca situația să nu degenereze într-un conflict escaladat și este foarte important ca acum pentru administrația de la Tiraspol, precum și pentru cea de la Chișinău să prevaleze, înainte de toate, viețile și sănătatea oamenilor.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG