Linkuri accesibilitate

Ghid de comportament pentru protestatari (VIDEO)


La protestele anti-guvernamentale organizate de PPDA şi PAS

Activiștii civici îndeamnă cetăţenii care vor să iasă la demonstraţii pe 26 august să respecte ordinea publică și dacă văd persoane ce incită la violență, să se îndepărteze de acestea şi să anunțe poliția.

În vreme ce puterea și opoziția se suspectează reciproc de pregătirea unor provocări în timpul demonstrației antiguvernamentale așteptate duminică la Chișinău, un grup de organizații ale societății civile a elaborat un ghid al protestatarului. Sunt reamintite drepturile celor care participă la demonstrații și obligațiile lor, li se dau și sfaturi practice: ce să facă dacă văd provocatori, persoane violente, cum să comunice cu forțele de ordine, dar, nu în ultimul rând, ce să facă dacă devin victime ale acestor forțe.

Ghid de comportament pentru protestatari
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:30 0:00
Link direct


Activiștii civici îndeamnă protestatarii, întâi de toate, să respecte ordinea publică și dacă văd persoane ce incită la violență, să se îndepărteze de acestea, să anunțe imediat poliția și să nu încerce să răspundă prin acțiuni violente. În ce privește forțele de ordine, acestora li se amintește, între altele, că nimeni nu poate fi intimidat sau persecutat pentru că a protestat pașnic și că blocarea transportului pentru a împiedica participarea la protest este contrară legii.

Expertul Centrului pentru Resurse Juridice Ion Guzun face parte din echipa de activiști care a elaborat recomandările. Drept imbold au servit și recentele manifestații din România, forțele de ordine fiind acuzate că au folosit în exces gaze lacrimogene sau tunuri de apă, dar și evenimentele din aprilie 2009.

Ion Guzun
Ion Guzun

„Aceste sunt acțiuni la care ne putem gândi la partea cea mai rea, pentru că pe noi încă ne afectează evenimentele din aprilie 2009. Am văzut cum poliția în anumite cazuri a abuzat cu aplicarea bastoanelor, a provocat protestatarii sau a aplicat gazele lacrimogene. Al doilea element îl reprezintă recentele evenimente din București, în care am văzut că poliția a aplicat măsuri disproporționale față de protestatari și de aceea noi am considerat că trebuie să reacționăm, să ne asigurăm că oamenii protestează pașnic, că respectă legislația, iar, pe de altă parte, poliția este din timp informată, echipată și în caz de necesitate, va reacționa conform legislației și nicidecum disproporționat”.

Într-un mesaj transmis organizatorilor protestului de duminică, 26 august, Inspectoratul General al Poliției îi îndeamnă să asigure „caracterul pașnic” al manifestării. Inspectoratul General al Poliției anunță că pe rețele sociale mai multe persoane îndeamnă oamenii „să participe activ la dezordini în masă”.

Iată de ce, organizatorii sunt rugați să adreseze participanților pe tot parcursul manifestării apeluri la „acțiuni exclusiv pașnice”.

Activistul civic Oleg Brega, cu o vastă experiență de protestatar, știe ce înseamnă să fii luat pe sus de poliție și nu o dată a reclamat abuzuri ale oamenilor legii. El are câteva sugestii pentru cei care intenționează să protesteze duminică:

„Cârcotașii”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:14:43 0:00

„Oamenii, dacă ies la un protest, trebuie să fie pregătiți că ar putea fi reținuți, mai ales dacă au lozinci, îndemnuri care încalcă drepturile omului sau chiar blochează circulația, aruncă cu ceva în oameni. Se întâmplă foarte des, observăm în zona asta a Europei, că poliția abuzează și, deci, rețin oamenii fără un temei legal, doar cu pretexte. În așa caz, omul trebuie neapărat să strige în gura mare ca să aibă martori, să păstreze calmul. Aveți dreptul să nu spuneți nimic, exact cum ați văzut în filmele americane, pentru că tot ce spui ar putea să se întoarcă împotriva ta. Cereți neapărat un apărător. Nu au voie să vă rețină mai mult de 72 de ore pentru verificarea identității. Dacă vă cunoașteți drepturile, puteți sta liniștiți că în câteva ceasuri veți fi eliberați fără a vi se aplica o amendă. Dacă însă se aplică o amendă, contestați! Folosiți protestul ca un drept fundamental. Nu e o formă extremă de exprimare, ci e una chiar foarte la îndemână, deseori gratuită și dacă o faci pașnic, orice protest e legal.”

Activiștii cu care am stat de vorbă spun că nu doar comportamentul pe teren este important, dar și mediului virtual, în special rețelelor sociale ar trebui să i se acorde o atenție sporită. Și asta pentru că experiența țărilor vecine arată că în timpul protestelor stradale crește numărul știrilor false și sunt distribuite deseori poze care, de fapt, nu au nimic în comun cu realitatea.

Previous Next

XS
SM
MD
LG